Pasiunea a fost, dintotdeauna, combustibilul indispensabil al filmelor, fermentul esențial al poveștilor celor care transgresează limitele, sfidează chiar și moartea și îndură umilințe, suferințe și disperare în absența și în așteptarea obiectului adorației lor.
Încă de la începuturile sale, cinema-ul a captat vitalitatea și memoria iubirii care sfidează timpul, spațiul și regulile, reflectînd sublim fațetele numeroase ale pasiunii. Astăzi nu mai e nimic surprinzător în frecvența cu care mai ales operele literare celebre despre iubiri pasionale sînt reeditate în versiuni destinate unui nou public, într-o vreme în care marile studiouri hollywoodiene vor să le convertească longevitatea în profit, mergînd la sigur cu personaje care refuză, pur și simplu, să se evapore din imaginarul afectiv al publicului. De la Anna Karenina la Legături primejdioase și de la Mîndrie și prejudecată la Jane Eyre, cuplurile pasionale ale literaturii s-au instalat cu succes pe ecran, interpretate de marii actori ai epocilor respective. Anna Karenina și contele Vronski s-au iubit, de pildă, de-a lungul a douăzeci de filme, cele mai cunoscute fiind versiunile cu enigmatica Greta Garbo și impozantul Fredric March din 1935 (chiar dacă interpretarea lor e azi desuetă), cu Vivien Leigh și Kieron Moore din 1948, Jacqueline Bisset și Christopher Reeve într-o producție pentru televiziune realizată în 1985, Sophie Marceau și Sean Bean într-o variantă din 1997 și Keira Knightley și Aaron Taylor-Johnson în cea mai recentă ecranizare, regizată de Joe Wright în 2012. Damnații Heathcliff și Catherine Earnshaw, eroii creați de Emily Brontë în La răscruce de vînturi / Wuthering Heights, au fost aduși, și ei, pe ecran în nu mai puțin de nouă variante, începînd cu filmul lui William Wyler din 1939, cu Sir Laurence Olivier și Merle Oberon, pentru ca versiunea cea mai recentă, regizată de Emerald Fennell (Promising Young Woman, Saltburn), pe care o vom vedea peste exact un an, să-i aibă în rolurile principale pe Jacob Elordi și Margot Robbie.
Afinități și fantasme
Stăruitoare în inimile spectatorilor rămîn și acele povești singulare în care pasiunea amoroasă e, deseori, amplificată fermecător de pasiunea pentru muzică, literatură, frumusețe. În minunatul Pianul / The Piano (1993), al lui Jane Campion, introvertita Ada McGrath (Holly Hunter), aflată pe un teritoriu străin și ostil și captivă într-o căsnicie de conveniență, își găsește alinarea doar în prezența fiicei ei și a momentelor în care cîntă la pian. Cînd soțul ei o pedepsește înstrăinîndu-i iubitul instrument, femeia este pusă de noul proprietar al pianului, George Baines (Harvey Keitel), în fața unui tîrg neașteptat: își va recăpăta pianul doar dacă acceptă să îi dea lecții. În scurt timp, el cere ca femeia să-i accepte avansurile sexuale în schimbul cîte unei clape de pian, însă această tranzacție absurdă îi conduce curînd pe hipersensibila Ada și pe aparent rudimentarul Baines în miezul uneia dintre cele mai surprinzătoare, toride și emoționante povești de iubire din cinema. În tandrul Vorbește cu ea / Hable con ella (2002), doi bărbați, Benigno (Javier Cámara) și Marco (Darío Grandinetti), le vorbesc iubitelor lor aflate în comă, Alicia (Leonor Watling) și Lydia (Rosario Flores), în speranța revenirii, regăsirii, reînnodării vieții și a iubirii, atribuind magie terapeutică șoaptelor lor disperate. Însă Almodóvar nu se oprește niciodată din declinarea pasiunii, fie că e vorba despre Sînge fierbinte / Carne tremula (1997), Volver (2006) sau Îmbrățișări frînte / Abrazos rotos (2009). În Departe de Africa / Out of Africa, al lui Sydney Pollack, Karen Blixen-Finecke (Meryl Streep) și Denys Finch-Hatton (Robert Redford) își filtrează pasiunea prin dragostea nețărmurită pentru povești, dincolo de convenții și granițe vizibile, iar muzica lui John Barry îi însoțește cu o grație imposibil de uitat. În tulburătorul Fahrenheit 451 (1966), François Truffaut își îngemănează eroii îndrăgostiți, Linda (Julie Christie) și Montag (Oskar Werner) într-o cursă contracronometru pentru salvarea cărților de opresiunea unui regim totalitar. În însuflețitul La La Land (2016), al lui Damien Chazelle, talentul și căutările artistice ale Miei (Emma Stone) și ale lui Sebastian (Ryan Gosling) se constituie într-un emoționant omagiu la adresa unei epoci în care jazzman-ii împătimiți sacrificau totul pentru muzica lor.
Pasiunea sfidează orice obstacol...
Cinema-ul va rămîne, mereu, un depozitar al patimilor stăpînite îndelung, din cauza datoriei, vremurilor potrivnice și războiului, patimi al căror zăgaz se frînge în momentul reîntîlnirii dintre îndrăgostiți. În Pasiune fatală / Damage (1992), regizat de Louis Malle, dr. Stephen Fleming (Jeremy Irons), un distins parlamentar britanic, se îndrăgostește nebunește de Anna (Juliette Binoche), logodnica fiului său, iar legătura lor maladivă răvășește întreaga familie. Binoche și Irons fac din aparițiile lor un spectacol intens, tulburător și irezistibil. În Doctor Jivago / Doctor Zhivago (1965), memorabil adus pe ecran de David Lean, medicul și poetul Iuri Jivago (Omar Sharif) și iubita lui, Lara (Julie Christie), sînt însuflețiți de o forță care îi face să reziste dincolo de război, foamete, convulsii sociale și de toate barbariile imaginabile. În magnificul Vîrsta inocenței / Age of innocence (1993), al lui Martin Scorsese, Newland Archer (Daniel Day-Lewis) și Ellen Olenska (Michelle Pfeiffer) își sacrifică iubirea pe altarul convențiilor sociale ale inflexibilei elite newyorkeze, dar nu-și reneagă niciodată pasiunea, iar în Pacientul englez / The English Patient (1996), al lui Anthony Minghella, Lazlo de Almasy (Ralph Fiennes) și Katharine Clifton (Kristin Scott Thomas) au împotrivă legea, războiul și un destin teribil. Războiul le impune alegeri imposibile lui Rick Blaine (Humphrey Bogart) și Ilsa Lund (Ingrid Bergman) în Casablanca (1942), și tot războiul, dar și o pasiune mereu în contratimp, îi despart și îi readuc împreună pe Scarlett O’Hara (Vivien Leigh) și Rhett Butler (Clark Gable) în clasicul Pe aripile vîntului / Gone with the Wind (1939).
...sau trece dincolo de final
Uneori, îndrăgostiții sfîrșesc împreună, abandonîndu-se spleen-ului insuportabil, precum Jim (Henri Serre) și Catherine (Jeanne Moreau) din Jules și Jim / Jules et Jim (1962) al lui François Truffaut, își contemplă neputincioși suferința, ca Enrico (Tony Musante) și Valeria (Florinda Bolkan) din Anonimul venețian / Anonimo veneziano (1970), regizat de Enrico Maria Salerno, ori se predau în fața frumuseții, ca în inubliabilul Moarte la Veneția / Morte a Venezia (1971), al lui Luchino Visconti. În altă cheie, pasiunea învinge granițele spațiului, timpului, realității, în delicatele Undeva, cîndva / Somewhere in Time (1980), cu Christopher Reeve și Jane Seymour sau Soția călătorului în timp / The Time Traveler’s Wife (2009), cu Rachel McAdams și Eric Bana.
Pur și simplu erotic
În cinema au încăput mereu prizatele filme din genul thriller erotic, ale căror titluri vorbesc de la sine, precum Atracție fatală / Fatal Attraction (1987), cu Glenn Close și Michael Douglas, Instinct primar / Basic Instinct (1992), cu Sharon Stone și Michael Douglas sau Analiză finală / Final Analysis (1992), cu Richard Gere, Kim Basinger și Uma Thurman, a căror reușită a fost potențată nu doar de rețeta scenaristică, accentuînd proximitatea pericolului, crimei, maladiilor psihice, ci mai ales de distribuțiile în care cap de afiș erau sex-simbolurile epocii. În paralel, dramele erotice ale lui Adrian Lyne, cu mai puțini fiori reci, dar cu o doză accentuată de senzualitate și cu pretenția de a răsturna tabuuri, precum 9 săptămîni și jumătate / 9 1/2 Weeks (1986), cu Kim Basinger și Mickey Rourke, Propunere indecentă / Indecent Proposal (1993), cu Demi Moore și Robert Redford, și Infidela / Unfaithful (2002), cu Diane Lane, Olivier Martinez și Richard Gere, s-au bucurat de mare succes.
Vocație și înflăcărare
Istoria filmului a fost însă, dintotdeauna, spațiul marilor pasiuni de toate felurile. Marii artiști, geniile, savanții, pictorii, compozitorii, regizorii, arhitecții, muzicienii animați de vocația lor au avut parte de portrete ample și memorabile în film, de la uimitorul Carravaggio (1986), al lui Derek Jarman, cu Nigel Terry și Tilda Swinton la Picasso, artist și demon / Surviving Picasso (1996), regizat de James Ivory, cu Anthony Hopkins și Natascha McElhone, la Pollock (2000), cu Ed Harris și Marcia Gay Harden, în regia lui Ed Harris. Înaintea lor, Milos Forman surprinsese, într-o manieră fascinantă și irepetabilă, în al său Amadeus, geniul lui Wolfgang Amadeus Mozart (Tom Hulce), dar și pasiunea cu care l-a urît constant și l-a distrus – în final – machiavelicul Antonio Salieri (F. Murray Abraham). Dintre cele recente amintim doar multipremiatul Oppenheimer, al lui Christopher Nolan, cu un J. Robert Oppenheimer jucat impecabil de Cillian Murphy, care urmărea pasiunea pentru știință a omului ce a lăsat lumii bomba atomică și impresionantul Brutalistul / The Brutalist” (2025), regizat de Brady Corbet, cu Adrien Brody în rolul arhitectului László Toth și Felicity Jones în rolul soției sale, Erzsébet. Filmul desemnează în linii ferme deziluzia migrantului într-un tărîm care nu prea mai pare deloc al făgăduinței și în care personalitatea, cultura, demnitatea unui om sînt anulate – sau, cel puțin, chestionate permanent. „Arhitectura mi-a ferecat soțul după uși încuiate, iar eu nu știu codul, nu pot ajunge din nou la el”, spune soția lui despre creația acestuia, devenită obsesie, însă uimitoarea clădire ridicată de Toth în Pennsylvania rămîne definitiv simbolul spiritelor unite în suferință ale celor doi soți. În fine, inclasabilul Bob Dylan este evocat cu ingenuitate de Timothée Chalamet în Bob Dylan: A Complete Unknown, regizat de James Mangold, care va rămîne un reper în cariera tînărului actor.
Andreea Chiriac Hentea este jurnalistă de cinema.
Foto: Jules şi Jim
