Cît datorăm copilăriei?

Cu o formidabilă luciditate introspectivă, Antoine de Saint-Exupéry răspunde, în Pilot de război, la o întrebare veche: „De unde sînt? Sînt din copilăria mea. Sînt din copilăria mea ca dintr-o țară”.  „Acest teritoriu mare din care toată lumea a plecat” nu este doar o filă de istorie personală sau un loc îndepărtat de care ne amintim din cînd în cînd fără nici o legătură cu ceea ce trăim astăzi. Copilăria este creuzetul în care s-au plămădit elementele de bază ale personalității fiecărui adult. Ea deține ingredientele și rețeta combinației unice pe care fiecare personalitate dezvoltă și creează variațiuni și fațete diferite.

De la intuiție la știință

În afară de intuiția personală referitoare la impactul pe care îl au evenimentele, condițiile de viață și relațiile din copilărie asupra devenirii noastre, astăzi avem suficiente dovezi științifice referitoare la impactul experiențelor din copilărie asupra stării de sănătate fizică, psihică și relațională. De pildă, teoria atașamentului, formulată de John Bowlby și Mary Ainsworth, reprezintă unul dintre cele mai testate și solide modele explicative ale formării relațiilor apropiate la vîrsta adultă care se bazează pe experiențele din primii doi ani de viață ai copilului. Experimentul situației ciudate creat de Ainsworth le-a permis cercetătorilor să identifice trei tipare de reacție ale copiilor la plecarea (și reîntoarcerea) mamei după ce erau lăsați pentru cîteva minute în compania unei persoane străine și amabile. Aceste tipare de reacție s-au dovedit a fi diagnostice pentru trei tipuri de atașament (securizat, anxios-ambivalent și evitant) care devin matrițe ale tuturor legăturilor interumane pe care persoana le formează de-a lungul vieții. Multiplele studii care s-au desfășurat după anii ’80 au demonstrat necesitatea unui atașament securizat pentru dezvoltarea sănătoasă a persoanei și pentru capacitatea acesteia de a crea relații de încredere cu potențiali parteneri de viață, cu prieteni și cu proprii copii.

Un alt studiu faimos care a pornit din domeniul medical, ACE (Adverse Childhood Experience) a identificat zece experiențe adverse în copilărie care sînt legate de multiple probleme de sănătate la vîrsta adultă. Aceste experiențe sînt: abuz fizic, emoțional și sexual, neglijare fizică și emoțională, violență asupra mamei, un membru al familiei apropiate care suferă de o boală psihică, divorț, un membru al familiei încarcerat și un membru al familiei care suferă de o adicție (alcool, substanțe, jocuri de noroc etc.). Atît rezultatele inițiale, publicate în 1998 de echipa coordonată de inițiatori, Vincent Felitti și Robert Anda, cît și multiplele studii ulterioare realizate de echipe internaționale au arătat că persoanele care înregistrează trei sau mai multe experiențe adverse în copilărie prezintă un risc crescut de diabet, obezitate, fumat, depresie, boli cardio-vasculare, cancer și mortalitate prematură.

Acestea sînt doar două exemple din multitudinea de rezultate ale cercetării care arată impactul enorm pe care îl au condițiile de mediu, educația, relațiile de atașament și experiențele trăite în copilărie asupra personalității, sănătății și comportamentelor adulților de mai tîrziu. Înseamnă aceasta că sîntem victimele neputincioase ale propriei copilării?

Ne stabilește copilăria destinul?

Complexitatea ființei umane face aproape imposibile relațiile cauzale directe, unifactoriale. Studiile din domeniul psihologiei stabilesc mai degrabă relații probabiliste, tocmai datorită cauzelor multiple și interacțiunilor constante dintre factorii care contribuie la dezvoltarea unei structuri psihice sau o împiedică. Astfel, putem spune cu o mare probabilitate că acei copii care au suferit sau au asistat la diferite forme de abuz și neglijare în familia de origine vor avea un risc semnificativ mai mare de a dezvolta boli cronice sau boli psihice. Sau acei copii care au fost îngrijiți de cel puțin un părinte atent, gata să le răspundă cînd plîng și capabil să-i ajute să se liniștească, vor dezvolta, cel mai probabil, un stil de atașament securizat, care le va permite să stabilească relații satisfăcătoare și stabile ca adulți.

Dincolo de probabilități, însă, traseul vieții fiecărui individ este în mod constant supus influențelor tuturor evenimentelor și persoanelor pe care le întîlnește. Chiar dacă psihicul uman este mult mai vulnerabil în fața oricăror factori de risc în anii de formare, aceasta nu înseamnă că rămîne neschimbat după acei ani. Reziliența și capacitatea de vindecare sînt două dintre trăsăturile esențiale ale omului care conștientizează că suferă urmările mediului sau ale acțiunilor nocive ale celor care ar fi trebuit să-l protejeze și să-l ajute să crească. Parafrazîndu-l pe Antoine de Saint-Exupéry, venim din copilăria noastră ca dintr-o țară, dar nimeni nu rămîne să locuiască acolo toată viața.

Zenobia Niculiță este psiholog.