Cînd am început să scriu acest text despre dragoste în vremea aplicațiilor de dating, primul gînd a fost să mă aventurez în niște considerații pornind de la teoria lui Nick Srnicek despre capitalismul de platformă și cum asta duce la un fel de romantism de platformă. E drept, relațiile de cuplu în epoca aplicațiilor de dating și a platformelor sociale contribuie la dezvoltarea culturii disposable prin extinderea comportamentului de tip swipe și a iluziei opțiunilor nu doar infinite, dar mereu mai bune. Modul în care ne-am „instagramizat” traiul ne pune tot mai des în situația de a avea așteptări nerealiste în privința vieții de cuplu și a stilului de viață.
Am cerut ajutorul Inteligenței Artificiale, ca să văd ce zice chatbot-ul despre amor în vremea aplicațiilor de dating. Mi-a zis cam tot ce am gîndit și eu, și încă ceva despre cum capitalismul de platformă promovează munca precară (economia „gig”), ceea ce duce la instabilitate financiară care „poate crea tensiuni în relații, mai ales dacă unul dintre parteneri nu are un venit fix sau dacă ambii lucrează în economia gig”. Am fost descumpănit. Mi se confirma faptul că AI-ul cunoaște mai bine chestiunea și poate produce rapid analize mult mai relevante. Și-atunci mi-am amintit că eu sînt om de teren și că o bună parte din cunoașterea mea vine din explorarea offline a realității socio-culturale din jur. Dar cum în ultimii ani am cam redus munca de teren, am căutat ceva prin „arhiva” mea. Așa am dat peste o notație despre o întîmplare din 2018, cînd vreme de cîteva luni am explorat satele Transilvaniei documentînd clientelismul politic.
Într-o duminică, pe la prînz, am luat la ocazie, din Arpașu de Jos, doi flăcăi care mergeau pînă la Avrig. I-am întrebat ce treburi îi mînă într-acolo. Mergeau să se întîlnească cu două fete pe care le cunoscuseră pe Facebook și erau extrem de încîntați de perspectiva întîlnirii față în față, mai ales că stătuseră nițel la ocazie pînă să-i iau eu, perpelindu-se la focul așteptării. Parfumați și aranjați bine, feciorii porneau încrezători la combinat pe sate. Din ce mi-au povestit succint, se ocupau cu agricultura, avînd ceva animale și pămînt, iar unul, posesor de cai și căruță, mai făcea un ban cărînd lemne sau alte cele prin sat sau printre sate. Nu s-au plîns deloc de munci sau de alte greutăți, fiindcă euforia apropiatei întîlniri îi făcea să fie prea puțin interesați de astfel de discuții și lamentații. Lansîndu-mă eu în niște considerații despre cum Facebook-ul pune oamenii în contact și facilitează îndrăgosteli pe sate sau prin localități mai îndepărtate, totul în registrul „pe vremea mea mai mergeam la discoteci pe sate, dar riscai s-o iei dacă nu aveai spate acolo. Nu era așa ușor să cunoști fete din altă parte și să poți vorbi nițel înainte pentru a pregăti o întîlnire, mare noroc aveți cu Facebook-ul!”. Îmi zice unul dintre ei că Facebook-ul e și rău, că distruge căsnicii:
– Te referi la faptul că cuplurile ajung să stea prea mult pe Facebook și se îndepărtează unul de altul? îl întreb eu, învîrtind bătrînește din volan.
– Nu numai, zice el. Mă refer la mine, că mi-a distrus prima căsnicie.
Așa că-l rog să mă lămurească cum, iar el își începe povestea. Lucra în altă comună toată săptămîna, în construcții. Ajungea acasă doar vinerea sau sîmbăta, dar noroc cu Facebook-ul, vorbea des cu nevasta, își mai trimiteau poze, își mai spuneau ce fac și avea senzația că asta-i apropie și-l liniștea gîndul că Facebook-ul o ține pe nevastă acasă și că nu există riscul să se întîmple ceva. Asta pînă într-o zi cînd, conform spuselor lui, ea l-a înștiințat că a cunoscut pe altcineva pe Facebook, un flăcău din Avrig, așa că ar vrea să pună capăt mariajului lor, oricum contractat prea devreme, cînd încă nu știa prea multe despre viață și ce vrea. Înștiințarea a fost urmată de o separare grabnică și de mutarea nevestei la noul iubit, spre a se căsători în cel mai scurt timp după divorț. Ceea ce s-a și întîmplat. Tare mult l-a amărît situația asta și n-a fost în stare să și-o scoată din minte și de la inimă prea devreme, așa că s-a pus pe căutat fete din Avrig numai ca să-i facă în ciudă. Și cum în zilele săptămînii muncea din greu, reprofilat pe agricultură pentru a nu mai umbla brambura, departe de casă, cel mai la îndemînă îi era să caute tot pe Facebook, mai ales că discotecile cam dispăruseră de ceva vreme și alte ocazii nu prea avea. Și venise într-un tîrziu ceasul răzbunării, găsindu-și una nu doar în același sat cu fosta nevastă, ci tocmai pe stradă cu ea. Și-abia aștepta să-i vadă reacția cînd el va umbla de braț cu alta, pe sub fereastra ei.
– Păi, nu era mai simplu să-ți găsești una la tine în sat sau oriunde și să pui o poză cu tine și cu ea, ca să crape fosta de ciudă? întreb eu.
– Nu, că m-a blocat și oricum am auzit că bărbatu-său nu o prea lasă să mai stea pe Facebook, că o teme.
Valer Simion Cosma este antropolog și directorul Bibliotecii Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
Credit foto: Wikimedia Commons
.jpg)
.jpg)
.jpg)
