„În vara aceea am sunat la necunoscuți și i-am întrebat dacă îi cunosc pe Cireșari” - anchetă

I-am întrebat pe cîțiva oameni care scriu cărți, le ilustrează sau se ocupă de publicarea lor despre poveștile și filmele care le-au marcat copilăria. Ne-am amintit și ne-am emoționat, pentru că e mereu o bucurie să revizitezi spațiile care au însemnat atît de mult în formarea noastră.

# Victoria PĂTRAȘCU, scriitoare

Au fost atît de multe și de iubite. Dacă era duminică, era Daktari. Pe masă, pe burtă, ne uitam hipnotizați în ecranul unde rulau, în alb-negru, aventurile doctorului Marsh. Eu deveneam apoi maimuța Judy, frate-meu era leul. Ne fugăream prin casă pînă ne alunga bunica afară.

Trăiam filmele. După ce am văzut Moby Dick, cu Gregory Peck, fratele meu, în rol de Ahab, m-a vînat cu andreaua. Așa ceva nu se uită.

Am cîntat și eu „Veronica, Veronica, fată bună și cuminte”. Mai ales pentru nenea Sandu, de la apartamentul 7, care se amuza că graseiam.

Serile erau mereu cu cărți. Ciopîrțilă, eroul lui Tiberiu Utan, era recitat pe trei voci cap-coadă în cele mai multe seri. Dar cu Vrăjitorul din Oz am dormit sub pernă mai bine de un an. Cît l-am iubit pe Omul de Tinichea și ce coșmaruri aveam cu maimuțele zburătoare desenate de Iacob Desideriu!

Citeam deja cu voce tare cînd mi-a ajuns în brațe Luna-Betiluna și Dora-Minodora. Atunci am descoperit că pot citi în gînd. Și mi s-a părut miraculos cum călătoreau prin mine, neauzite, cuvintele din carte.

# Oana ISPIR, ilustratoare

Ca artist vizual îmi amintesc cel mai bine cărțile din copilărie prin prisma ilustrațiilor memorabile ce acompaniau povestea. Legendele țării lui Vam de Vladimir Colin, ilustrată de Marcela Cordescu, a fost cea mai răsfoită carte a mea. A fost prima dată cînd imaginile unei cărți amplificau emoțiile citite, și asta cu atît de puține detalii. Îi acord titlul de cea mai influentă carte deoarece mi-a și deschis apetitul pentru legende și mitologii, pe lîngă influența stilului de desen. Legat de filme, mi le amintesc mai mult ca evenimente sociale. Țin bine minte cum se adunau seara la bunici încă patru-cinci vecini care nu aveau televizor să urmărească serialul Dallas, din firul căruia însă nu îmi mai amintesc nimic. Desenul animat favorit, ce a ajuns în jocurile din fața blocului, a fost Captain Planet, ne făceam inele ca în serial din fîșia de plastic semn de carte a coperților de manuale.

# Adina ROSETTI, scriitoare

Recitesc constant cărți din perioada copilăriei. Încă am în bibliotecă volumele iubite din copilărie, din care le-am citit, pe rînd, și copiilor mei. Vrăjitorul din Oz de Frank Baum, cu splendidele ilustrații ale lui Iacob Desideriu, Cipi, acest pitic uriaș de Fodor Sandor, cu ilustrații de Livia Rusz, Aventurile lui Tom Sawyer de Mark Twain, Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi de Nikolai Nosov sînt doar cîteva dintre cele mai citite și răscitite. Mă reîntorc constant la Alice în Țara Minunilor, mi se pare o bijuterie literară de un suprarealism avant la lettre; la fiecare lectură decojesc cîte un nou strat, găsesc un nou amănunt încîntător. O carte care chiar mi-a marcat copilăria și de care am uitat complet pînă cînd am regăsit-o complet întîmplător, pe rafturile unei biblioteci județene în timpul unui atelier, este Albinița sau Fetița care zbura deasupra orașului de Silvia Chițimia, apărută în ’83 la Editura Ion Creangă. Cred că de-acolo mi se trage obsesia pentru rețete fantastice. De cînd am devenit mamă (trișez un pic, dar numai un pic, căci pentru mine asta e, practic, a doua copilărie), m-am îndrăgostit de scriitori pe care nu-i citisem cînd eram mică, de exemplu Roald Dahl și Maurice Sendak – nu cred că fuseseră traduși. Sau Octav Pancu-Iași și chiar Gellu Naum, pe al cărui Apolodor l-am cunoscut abia în viața de adult.

# Irina-Roxana GEORGESCU, scriitoare

Caut, aproape de fiecare dată cînd revin în casa bunicilor materni, la Crușov, cartea de povești culese din întreaga lume, din care îmi citeau, alternativ, și mama Filica, și tataia Ion, pînă am învățat, la rîndul meu, literele. La un moment dat, am pierdut-o. O ediție cartonată, fără ilustrații prea multe – iar cele cîteva, destul de austere –, dar cu eroi atipici, puși mereu în situații-limită, care treceau cu bine aproape toate probele. Cărți care mi-au marcat copilăria? Dumbrava minunată de Mihail Sadoveanu – am citit-o foarte greu, nu mi-a plăcut mai deloc, în schimb am descoperit prin lectura învățătoarei mele, Elena Gheorghe, Amintiri din copilărie de Ion Creangă – deși greoaie pentru copiii de vîrstă mică (minunată pentru lingviști și pentru filologi). Mi-a plăcut Caragiale, am citit și recitit Cărțile cu Apolodor de Gellu Naum, pînă le-am ferfenițit. O altă carte – Roxana, Roxana, Roxana de Gheorghe Azap – prin corespondența onomastică.

Au fost apoi diafilmele, cu Dănilă Prepeleac, Capra cu trei iezi, Fata moșului și fata babei, Ridichea uriașă, Albă-ca-Zăpada și altele.

La Revoluție, părinții mei strînseseră bani să își ia o mașină la mîna la doua, numai că, de aceeași sumă, au mai reușit să își ia un videoplayer și vreo trei-patru casete: filmul lui Garry Marshall, Pretty Woman, cu Julia Roberts și Richard Gere în rolurile principale, dublat în română de Irina Margareta Nistor, un film de acțiune cu Van Damme – actorul iconic al anilor ’90 – și două casete de desene animate: vreo 30 de minute cu Tom și Jerry și Salvatorii / The Rescuers, o poveste simpatică despre doi șoricei care salvează o fetiță.

# Eliza PĂUNA, actriță

Treaba a fost așa. Întîi am întins o hartă pe covorul din cameră și am început să încercuim apăsat toate locurile prin care Cireșarii trecuseră în expedițiile lor. Harta s-a găurit sub greutatea indiciilor, iar drumurile naționale s-au intercalat cu modelele alambicate de pe covor. Eu și colega mea din banca a doua am vrut neapărat să-i găsim pe Cireșari și să ne alăturăm lor. O colegă din rîndul de la perete ne-a spus că mama ei lucrează la Romtelecom și că ne poate face rost imediat de numerele lor de telefon dacă știm numele lor întreg. În vara aceea am sunat la multe numere de telefon. Am întrebat politicos fiecare persoană care ne-a răspuns dacă îi cunoaște pe Cireșari. La finalul verii eram la mare, stătusem toată vacanța în cort și citisem, tocmai terminasem ultimul volum. Îmi amintesc că am căutat repede un telefon public ca să vorbesc cu colega mea. Atunci ea m-a anunțat că renunță să-i mai caute. Receptorul ardea, finalul verii era anost, viața era în altă parte, iar Cireșarii erau de negăsit. Mi-am promis c-o să-i caut singură în următoarea vară.

# Lavinica MITU, scriitoare

Cea mai dragă carte a copilăriei mele este Black Beauty a Annei Sewell, tradusă la noi cu titlul Negruț. Nu-mi amintesc cine mi-a dăruit-o și cu ce ocazie și îmi pare rău că s-a șters acest detaliu în timp. Cu siguranță a fost cineva important sau un moment important pentru că de obicei cărțile pe care le citeam le împrumutam de la bibliotecă, rar se întîmpla să cumpărăm / să le primim cadou. Nu mai am acel exemplar, dar am găsit un altul recent într-un anticariat și acum o recitesc împreună cu fiica mea. Pe furiș citeam cărțile mamei, mi se păreau mai interesante chiar dacă nu le înțelegeam pe de-a-ntregul și îmi amintesc că m-au impresionat atunci: Corsarul roșu, Blîndețea nopții, Laleaua neagră. Filmele le împart în două categorii: cele pentru copii, dar pe care și adulții le urmăreau cu același entuziasm ca al nostru: Sandy Bell, Sailor Moon, Captain Planet. Și filmele pentru adulți la care ni se dădea și nouă voie să ne uităm cu condiția să întoarcem capul la perete cînd se pupau actorii: Caracatița, Dr. Queen, Salvați de clopoțel, Baywatch, Twin Peaks, Beverly Hills, Dallas.

# Adrian BOTEZ, editor

Prima carte sau, de fapt, cărțulie de care îmi amintesc și care știu că m-a marcat a fost Puiul lui Brătescu-Voinești. Nu știu cît aveam cînd mi-a citit-o maică-mea, oricum, cu siguranță preșcolar (3-5 ani, aș zice). A fost pentru prima dată cînd am conștientizat ce înseamnă moarte, iar reacția empatică a fost atît de puternică, încît am plîns cîteva ore inconsolabil, spre disperarea mamei. Apoi, aș vrea să spun că adolescența mi-a marcat-o De veghe în lanul de secară a lui Salinger, dar aceasta a fost doar o carte care mi-a plăcut enorm. Cea care mi-a schimbat percepția asupra lumii și a literaturii a fost, de fapt, O mie nouă sute optzeci și patru a lui Orwell. Cît despre filme, culmea, deși literatură a genului nu am prea citit, eram mare fan SF. Poate și pentru că aveam cîțiva împătimiți în familie, Star Trek, Star Wars, dar și seriale mai simpluțe, cum ar fi Quantum Leap, au fost deliciile copilăriei (alături de cele de animație) și ale adolescenței (alături de comedii și filme de groază).

# Alexandra RUSU, editoare

Am învățat să citesc în secret, de plictiseală, în vreme ce bunicul meu scria niște scrisori lungi către o mătușă fugită în America. Mîinile lui nu erau obișnuite cu scrisul, se lupta fantastic cu stiloul, cu foaia, iar în timpul ăsta eu îl băteam la cap cu ce literă e asta, pînă cînd s-a legat brusc primul cuvînt – din ziarul Sportul. Cîteva zile am reușit să păstrez secretul. Apoi însă m-am dat de gol, pentru că aveam nevoie de cărți – și am început cu Legendele Olimpului, Morcoveață, Negruț, poeziile pentru copii ale Anei Blandiana, Habarnam. Formate mari, care îți umpleau brațele, și ilustrații superbe, în cheie realistă. Citeam pentru poveste, dar esențial era ce colcăia dedesubt: emoțiile copiilor și motivațiile adulților, momentele cînd se trăgea o perdea. Violența din Legendele Olimpului, relația cu părinții din Morcoveață, tatăl care nu mai sună dintr-o poezie a Anei Blandiana, toate teritoriile astea ambigue mă făceau să vreau să scormonesc mai departe. Biblioteca nu era pe atunci cartierul rezidențial bine semnalizat pe vîrste și teme: era Vestul Sălbatic. A fost splendid să citesc Regii blestemați și să mă întîlnesc prima oară cu istoria în varianta ei umană, dar asta a venit la pachet cu scene grele, de incest sau de violență sexuală, pe care acum ar scrie cu siguranță 16+ (nu 6+). Impactul emoțional a fost considerabil, curiozitatea însă a rămas, a crescut și, în timp, au apărut criteriile, bibliografiile, cititul ,,avansat”. Sînt bune toate. Dar zilele acelea de limbo, în care știam să citesc, dar nimeni nu știa asta, sînt ca zilele în care încă nu ai spus nimănui că te-ai îndrăgostit.

anchetă realizată de Ana Maria SANDU