Banalitatea lui Ciucă

…iar pentru că unii vor recunoaște trimiterea cîtuși de puțin subtilă la celebrul concept arendtian de „banalitate a răului“, mă grăbesc să-mi lămuresc intențiile cu acest titlu și cu acest text. N-au conotații politice imediate, deși sînt familiarizat și cu zicala franțuzească „Qui s’excuse s’accuse“ („Cine se scuză se acuză“). N-au nimic de-a face cu alegerile care urmează, parlamentare și prezidențiale. Am votat cu PNL de mai multe ori și, foarte probabil, o voi face și de-acum încolo. Nu am nimic nici împotriva candidaturii lui Nicolae Ciucă la prezidențiale. Nu cred că ar fi cea mai catastrofală alegere pentru România. Există altele mult mai îngrijorătoare. E vorba despre un pericol mult mai grav, pentru că trece ignorat cu indiferență dacă nu chiar cu dispreț de majoritatea zdrobitoare a românilor, în ciuda faptului că trei sferturi dintre nemulțumirile lor sînt cauzate taman de acesta. 

Imaginați-vă un întreg popor care stă pe-o cracă pe care și-o taie singur, într-o înduioșătoare inconștiență.

Pentru că Nicolae Ciucă nu e o problemă. E doar un simptom. E produsul unui sistem care se autoperpetuează. Ca unul care a făcut-o sub comunism, vă pot spune că armata fie face din tine un „bărbat“, fie te transformă într-o cîrpă care pretinde că „implementează, la literă, regulamentul“ care avea cerințe imposibile fizic chiar și pentru cele mai bune trupe de comando. (Închideți ochii și imaginați-vă dolofanii noștri comandanți bătînd recorduri mondiale, dar alergînd și cu „tot echipamentul din dotare“.) Dacă ostașul Ciucă a fost un soi de Rambo, a reușit să se deghizeze uluitor de bine.

Dar un politician nu are nevoie de calități fizice deosebite, așa că să le lăsăm pe cele din afară și să ne ocupăm de cele dinlăuntru. În 2018, generalul Ciucă ocupa cea mai înaltă funcție din Armata Română și, din această postură, declara cu mîndrie patriotică: „Consider atît de sfîntă onoarea și demnitatea (sic!) de a fi fost șeful Statului Major al Apărării încît, indiferent de ce mi s-ar propune, nu voi face altceva. (…) Nu voi face politică“. Un an mai tîrziu, în 2019, „sfînta onoare și demnitate“ au fost trecute cu vederea la prima ispită de ministru al Apărării Naționale, propus de către guvernul PNL condus de Ludovic Orban. Și-a menținut poziția și în Guvernul Cîțu, noul șef al PNL, pentru a ajunge el însuși șef al aceluiași partid în 2022, după ce fusese numit prim-ministru în 2021. 

Zică cine ce-o zice, o carieră fulminantă pentru cineva intrat în politică cu doar trei ani în urmă! Ceea ce nu înseamnă că fostul de-acum ostaș nu a continuat să își apere onoarea chiar și din această poziție solicitantă, așa că, dovedit cu probe de către Emilia Șercan că și-a plagiat lucrarea de doctorat, a susținut că „nu sînt probe științifice“ (?!?) pentru asemenea acuzații. Din păcate, sistemul ticăloșit nu l-a lăsat să își dovedească public nevinovăția, lucrarea dispărînd în măruntaiele Procuraturii, judecata fiind că „faptele s-au prescris în urmă cu 15 ani“! Oameni răi! Cît despre pretinsul kompromat al acuzatoarei, judecătoria a decis negru pe alb că asemenea fapte „nu sînt de interes public“. Cum să rănești un caracter atît de neprihănit, oricît s-ar strădui dușmanii? Un ostaș în slujba țării, după cum ne informează de vreo jumătate de an toate panourile plătite cu o nimica toată de patru milioane de euro din bani publici?

N-au reușit ei nici teroriștii din bătălia de la Nasiryiah, oraș irakian în care, în fapt, generalul n-a intrat, nu pentru că nu ar fi ars de nerăbdare, dar nu primise asemenea ordine din România, după cum și-a informat colegii italieni. Nici cînd conaționalii din Poliția Militară aflați în oraș, prinși sub o ploaie de gloanțe, i-au cerut disperați ajutorul, ostașul Ciucă nu s-a pierdut cu firea, ci le-a explicat, cu răbdare, românilor disperați aflați în pericol de moarte că trebuie să aștepte aprobarea din țară. Iată o lecție pentru inconștienții pompieri, salvamari sau alpiniști care se grăbesc să-și riște viața pentru alții fără să aștepte aprobările „de la centru“. Înțelegător ca întotdeauna, Nicolae Ciucă nu s-a supărat nici pe respectivul polițist militar român (acum retras), nici n-a negat informația. A spus doar că omul nu cunoaște regulamentele și ordinele. 

Păstrînd proporțiile, o apărare asemănătoare a avut și Adolf Eichmann, fostul comis-voiajor, ajuns liderul nazist responsabil cu organizarea Holocaustului, cel care i-a provocat lui Hannah Arendt gîndurile despre „banalitatea răului“. Trimisă în 1963 la Ierusalim de ziarul The New Yorker să documenteze procesul, Arendt se aștepta să vadă un soi de monstru încă în viață. Ce a văzut în schimb a fost un biet funcționar care nici atunci nu înțelegea de ce era judecat. Nu omorîse personal pe nimeni, doar își executase eficient misiunea cu care fusese încredințat, respectînd „la literă” regulamentul. Nu asta trebuie să facă orice funcționar responsabil? Vă sună cunoscut? Dacă ați avut ghinionul de-a vă ciocni de birocrații din orice țară cunoașteți de bună seamă refrenul, recitat pe diferite tonuri, mai prietenoase sau mai răstite: „Așa zice regulamentul!“.

De la plagiatul lui Ponta pînă acum, y compris Mircea Geoană, Lucian Bode ș.a.m.d., n-am încetat să avertizez asupra riscului major pe care-l reprezintă pentru întreaga societate, nu doar pentru sistemul de educație, plagiatul. De la plagiator n-am așteptări, de cei care îi iau apărarea sau încearcă să-l „spele“ sînt dezamăgit, dar cel mai tare mă doare lipsa de reacție a electoratului român, pentru care asemenea acuzații sînt mofturi și pierdere de vreme. Nici un politician român n-a pierdut vreo alegere din motive de plagiat dovedit. Același electorat, însă, se vaită că țara nu merge bine, că e corupție și – culmea! – că românii își pierd demnitatea și onoarea ca popor!!! Te uiți și te crucești! 

Ziceam la începutul acestui text că nu mă îngrijorează cu asupra de măsură o victorie a lui Ciucă în aceste alegeri. Mioritic cum sînt, ca tot românul, sînt convins că se poate și mai rău. Dacă Eichmann nu devenea un funcționar model în partidul nazist, ar fi rămas, probabil, un biet comis-voiajor, iar omenirea nu mai devenea conștientă de banalitatea răului. Dacă ajunge președinte, „ostașul Ciucă“ se va trezi, pentru prima oară în viață, fără ordine de executat „ca la carte“. 

Aici e și riscul. Îmi place carnea de pui, dar mă terifiază găinile care aleargă fără cap.