Un scurt episod mai special, legat de călătoria în America, merită relatat. La San Francisco, mai tinerii noștri însoțitori au vizitat un magazin deosebit, despre care știau deja din România. Numele magazinului: Build-A-Bear. Un loc de unde poți să-ți creezi și să-ți cumperi un Teddy Bear.
Lucrurile funcționează cam în felul următor. Mai întîi se alege modelul, dimensiunea și culoarea. Apoi, corpul ursulețului se umple cu pluș, cu ajutorul unei mașini speciale, care-l poate îndesa mai mult sau mai puțin, așa încît să capete exact gradul de moliciune dorit de cumpărător. Apoi, vînzătorul ia o inimă roșie și i-o dă viitorului posesor al ursulețului s-o țină în palme, ca s-o încălzească și să-i transmită cît mai mult din dragostea sa. Inima trebuie atinsă și cu fruntea pentru a i se conferi înțelepciune. Tot viitorul posesor poate să-i aleagă și să-i inducă prin intermediul inimii, în mod simbolic, o serie de alte calități, precum inteligența, bunătatea, cinstea, iubirea, curajul. După ce și acest important ritual este îndeplinit, inima e cusută în interiorul pieptului.
Pentru ceva mai mulți bani, inimii i se pune și o mică baterie așa încît să înceapă să și bată și s-o poți asculta. Cu alți bani, se mai poate adăuga un mic aparat în care se înregistrează cîteva cuvinte ale viitorului posesor și pe care, ulterior, ursulețul să le poată reda la apăsarea unei părți a corpului. Odată ce ursulețul și-a căpătat inima, cumpărătorul poate începe să-i cumpere pălării, îmbrăcăminte și încălțăminte. Are de ales între foarte multe tipuri de hăinuțe, avînd la dispoziție întregi colecții. Ai noștri au ales o salopetă de blugi tipic americană, iar încălțămintea au lăsat-o pentru altă dată. Nu i-au luat nici smartphone, ochelari, minge de fotbal, bîtă și minge de baseball, role ori alte asemenea jucării, considerînd că ar fi cam exagerat. Cine vrea poate să cumpere pentru ursuleț chiar și cîrje sau scaun cu rotile. De asemenea, în cazul achiziționării unei garderobe mai mari, clienții au la dispoziție și un dulăpior special. În magazine există chiar și costume pentru Halloween sau robe ca a lui Harry Potter. De neuitat e o secțiune dedicată exclusiv pijamalelor. Un copil care primește ursulețul va putea să poarte și el însuși o pijama asortată. Nu mai spun că în aceste magazine se găsesc toci, robe ori diplome, pentru fericita zi a absolvirii unei școli. Adică ursulețul poate să facă studii (în România, cu puțin efort, probabil că ar putea să primească și o diplomă autentică). În sfîrșit, cutia în care ursulețul e livrat e construită ca o căsuță. Una cu două găuri prin care își scoate mîinile, adică lăbuțele superioare.
Certificatul de naștere e obligatoriu. În el sînt trecute numele, locul de „naștere”, înălțimea, culoarea blăniței și identitatea posesorului. Fiind în America, mai tinerii noștri companioni au considerat neapărat necesar să-i ia și un pașaport. Unul care e foarte asemănător cu cele adevărate. Au fost trecute și acolo datele lui esențiale, printre care numele de botez – Martinel – și locul de „naștere” – San Francisco. Au avut mare grijă apoi ca în fiecare oraș prin care treceam să caute un magazin din rețeaua Build-A-Bear pentru pune cîte o ștampilă pe pașaport.
În sfîrșit, cînd cea mai tînără membră a grupului nostru, posesoarea lui Martinel, „mama” lui, cum ar veni, a mers separat de noi la aeroportul din Los Angeles, pentru a lua avionul spre Europa, îl ținea pe ursuleț în brațe. Suspicioșii polițiști de frontieră americani l-au remarcat și au întrebat-o, mai în glumă, mai în serios, cum îl cheamă. De bună seamă, voiau neapărat și să-l pipăie sau să-l scaneze, din motive profesionale. Auzind însă că are și pașaport, au intrat în joc și au cerut să-l vadă. Primii care l-au răsfoit s-au mirat nespus și și-au chemat imediat colegii. Pe marele aeroport din L.A., în acel moment, mulți oameni stăteau la cozile de la porțile de securitate. Rutinații și autoritarii funcționari și polițiști de acolo sînt cu siguranță prea bine obișnuiți cu aglomerația. Cînd să nu fie lume multă într-un asemenea aeroport? Așa că, în permanenta aglomerație, orice o fi fost, pentru o clipă și-au permis să abandoneze mulțimile de pasageri care-i așteptau și, ca niște copii curioși, s-au strîns cu toții să-l admire pe Martinel și, mai ales, să-i vadă pașaportul. Unuia chiar i-a trecut prin cap să-i pună o ștampilă oficială, dar bineînțeles, în cele din urmă, s-a abținut. Martinel a trecut de toate controalele, mîndru ca o vedetă. Și s-ar zice că nu i-a părut deloc rău că a schimbat natala Californie cu adoptiva Românie.
