Sentimentul anti-american, azi

Pînă mai ieri, sentimentele anti-americane erau proprii inamicilor Americii, aceștia fiind, de fapt, inamicii unui anume mod de viață specific lumii căreia și noi îi aparținem și care se cheamă, cu un cuvînt, „Vestul”. Trump a reușit o schimbare majoră și în această privință. Astăzi, sentimentele anti-americane sînt resimțite de tot mai mulți prieteni ai Americii, de oameni care trăiesc și vor să trăiască în continuare în stil „Vest”, ba chiar adoră acest stil de viață. Dar, ca să discernem atent această importantă schimbare, să ne amintim de unde venea anti-americanismul înainte de aceste prime două luni ale revenirii lui Trump la Casa Albă.

În esență, anti-americanismul avea trei motivații. Prima, și cea mai evidentă, era opoziția la o anume linie constantă a politicii externe americane, care era percepută ca fiind dominatoare și cinică, imperială și rapace, imorală și, mai ales, inechitabilă. Există o așteptare, complet neîntemeiată, de acord, dar frumoasă și curată, ca superputerea lumii, dacă tot e să fie una singură, să fie un fel de judecător drept, un tătic bun pentru toată lumea. Numai că în relațiile internaționale nu există așa ceva. Scena e plină de actori, fiecare cu interesele și viziunile sale, nu există judecători sau împărțitori de dreptate. Tot aici intră și reacția negativă față de stilul american, nu o dată simțit în exprimarea acestei politici fie prin diplomați, fie prin politicieni: arogant, superior, acoperind lipsa de informație reală cu atitudini de tip „așa vreau eu” și greșelile de orientare în teren cu „știu eu mai bine”. Ca unul care a cunoscut mulți diplomați și politicieni americani, pot imediat să depun mărturie contrară. Americanii nu sînt deloc mai aroganți cu cei mai mici decît alții. E în firea omenească a celui mai puternic să cadă repede în păcatul aroganței cu cel mai slab, dar nu am impresia că americanii excelează în asta. Se întîmplă, dar, o spun ca om care vine dintr-o țară mai slabă în raport cam cu toți puternicii lumii, nu mai mult decît în cazul altora.

A doua sursă a anti-americanismului era antipatia pentru fundamentele civilizației americane: sînt oameni care detestă democrația, capitalismul, ideea de drepturi fundamentale ale omului, libertatea, mai ales într-o stilistică à l’américaine. Chiar foarte mulți. În această privință, americanii – nu puțini! – care își imaginează că visul fiecărui om e să fie liber și că „visul american” rezidă direct din natura umană sînt naivi. Nu e deloc așa: cei mai mulți oameni, de fapt, nu vor să fie liberi, sînt terifiați de perspectiva de a decide singuri pentru ei înșiși și preferă salariul la stat și siguranța din poala unui tătuc decît riscul inițiativei proprii. Cei mai mulți oameni vor să fie conduși de alții, în siguranță, iar „siguranța” înseamnă, desigur, lucruri diferite de la un om la altul. Poate doar dacă definim libertatea ca eliberare de responsabilități am avea un larg consens. Libertatea, însă, înseamnă tocmai să asumi responsabilități tot mai multe și să fii în stare să le rezolvi singur. Responsabilitățile, că sînt individuale sau, iată, politice, la nivel de stat, nu pot fi niciodată asumate decît în libertate, iar libertatea aduce automat responsabilități. Or, cei mai mulți oameni nu vor asta. Dintr-un punct de vedere, ceea ce face Trump acum asta este: el asumă responsabilitatea liderului mondial de a rezolva conflictele lumii și asumă responsabilitatea liderului național de a asigura prosperitatea și siguranța propriului popor. Doar că o face anapoda și, deși aparent o face într-un mod tipic american, în realitate o face într-un mod foarte anti-american. Un paradox asupra căruia voi reveni.

În plus, cei mai mulți oameni nu doar că tind să se țină departe de libertate, dar detestă sincer libertatea altora. De cele mai multe ori, contactul cu un om liber sperie, frustrează, irită, naște neînțelegeri.

În fine, a treia sursă a anti-americanismului de pînă mai ieri este o imensă frustrare. Speculat cu diabolică abilitate de politicieni și demagogi, sentimentul de ciudă, de pizmă chiar al celui din pluton pentru cel de pe locul întîi joacă un rol important în creșterea și menținerea sentimentului anti-american. Nu mulți îl respectă pe cel mai puternic. Mulți se tem de el, cei mai mulți fac tot ce pot ca să evite confruntarea cu el, dar mai toți îi doresc, în secret, căderea. E drept, mulți îl lingușesc pe cel mai puternic, mulți se dau cu el din oportunism (acesta este genul de disponibilitate în care aproape nimeni nu ne egalează pe noi, românii) și mulți jinduiesc la protecția lui – dar asta nu împiedică pe nimeni să îl deteste.

În aceste două luni, Donald Trump a reușit să-i bulverseze pe cei mai mulți și mai sinceri pro-americani. Scriu aceste rînduri din propria experiență. De mulți ani, sînt un pro-american statornic și am la activ fapte, nu doar vorbe, în sensul acesta. Statornicia mea în sentimentul pro-american vine din faptul că, pentru mine, nu doar că nu există nici o incompatibilitate între a fi pro-american și pro-european, dar nu poți să nu fii pro-american dacă ești pro-european. Cam la fel cum este, în alt plan, imposibil să fii creștin și antisemit. Doar dacă ești deviat mintal și nu mai știi deloc ce înseamnă să fii creștin poți pretinde că ești și creștin, și antisemit. La fel, doar dacă ești scandalos de ignorant cu privire la propria ta europenitate, poți să fii, ca european, anti-american.

Sigur că poate să nu-ți placă Trump, după cum se putea, foarte bine, să nu-ți placă Biden, Obama sau Bush. Sigur că pot să nu-ți placă unele idei care vin în Europa din America. Mie îmi repugnă, în egală măsură, și wokismul stîngii, și trumpismul. Dar nu poți să privești America așa cum privești un teritoriu străin și diferit. America este o țară de mare succes, o civilizație unică și o mare cultură construită de europeni, folosind toată tradiția intelectuală, politică și religioasă a Europei, după un proiect european, în spirit european. Noi, în Europa, am inventat capitalismul și noi în Europa am edificat culturi creștine. Acestea sînt ingrediente esențiale ale Americii, alături de dreptul roman și de conștiința superiorității care dă curaj și încredere într-un soi de vocație civilizatoare.

America este un produs eminamente european; este cel mai puternic produs istoric, de „export”, al Europei. După ce a dăruit lumii atîtea – bune și rele –, Europa a dăruit lumii America. Și, cu asta, pare că și-a sfîrșit capacitatea de a forja lumea. Ar fi foarte frumos dacă tocmai America, prin trumpism, ar reuși să redeștepte în Europa dorința și capacitatea de a remodela lumea. Vom vedea.

În orice caz, eu nu pot fi anti-american chiar dacă ceea ce face Trump nu doar că nu-mi place, dar aproape mă îngrozește.