Zece criterii pentru evaluarea candidaților la președinție

A alege în cunoștință de cauză este un deziderat arhicunoscut, dar rareori atins. Emoțiile și sentimentele sînt prezente în orice alegere. În cele din urmă, aderența afectivă este cea care determină alegerea unei idei, a unei soluții, a unei acțiuni. Dar, înainte de cele din urmă, ar trebui să existe un demers rațional, un proces de cunoaștere fără de care nimeni nu poate fi în cunoștință de cauză. Deși banală, această observație este de cele mai multe ori ignorată. În loc să fie cele din urmă, emoțiile, sentimentele, umorile, simpatiile și antipatiile dau năvală și ocupă tot terenul deliberării, închizînd orice cale prin care, cu timiditate, rațiunea ar încerca să aibă un cuvînt de spus, pentru a pune în lumină datele problemei, posibilitățile de rezolvare și evaluarea acestora, înainte de a alege una dintre ele. Dacă în sfera privată această pervertire a procesului de alegere produce consecințe limitate la persoana care alege și, eventual, la cei din jurul său, în sfera publică efectele sînt resimțite, direct sau prin ricoșeu, de întreaga comunitate. Cum democrația constituțională este în principal reprezentativă și doar în secundar participativă, rezultă că procesele electorale sînt cele mai importante procese de alegere din sfera publică. Alegerile pe care le fac apoi reprezentanții în actele legislative și în cele de guvernare se întemeiază pe rezultatele proceselor electorale. Altfel spus, în sfera publică, a alege în cunoștință de cauză este un imperativ mai puternic decît în sfera privată. În funcție de gradul de reprezentativitate al celor aleși, funcția prezidențială se situează în vîrful ierarhiei. Proeminența acestei funcții este determinată și de atribuțiile semnificative pe care Constituția le acordă președintelui. Cel puțin zece criterii ar trebui să fie avute în vedere, înainte de a interveni aderența afectivă, pentru o alegere în cunoștință de cauză.

1. Experiența și performanțele profesionale anterioare. Deși se spune că politica este o meserie, învățarea și exercitarea ei nu sînt posibile înainte de a face dovada priceperii și recunoașterii într-o carieră profesională. Oamenii politici care nu au o asemenea carieră sînt rupți de ceea ce se întîmplă în țară și în lume; ei nu sînt liberi, deoarece în afara politicii nu au relevanță. Este una dintre explicațiile pentru care foarte mulți dintre cei care fac politică nu îi servesc pe cei care i-au ales, ci culeg rente pentru ei înșiși.

2. Capacitatea de efort, rezistența la provocări și dedicația. Dintre toți cei aleși, președintele este confruntat cu cele mai dificile solicitări, cu cele mai grave situații de criză, interne și externe. Comoditatea, pasivitatea și superficialitatea sînt la fel de păgubitoare ca și depășirea  atribuțiilor funcției.

3. Onestitatea. Verificarea acestui criteriu este posibilă prin scanarea activității anterioare a candidaților. Anchetele jurnalistice și dezvăluirile de presă sînt utile, dacă sînt făcute cu bună-credință. Credibilitatea internă și internațională condiționează eficiența exercitării funcției prezidențiale pentru a reda românilor sentimentul de mîndrie și demnitate națională.

4. Calități pentru fișa postului. Atribuțiile constituționale ale funcției prezidențiale în domeniile de apărare, politică externă și Justiție nu pot fi îndeplinite fără înțelegerea profundă a acestor domenii.

5. Reprezentativitatea. Nu este necesar ca președintele să fie un geniu sau cel mai rafinat intelectual. Cel mai prost alegător este cel care caută într-un candidat propria imagine. Președintele are cel mai mare capital electoral, deoarece este rezultanta paralelogramului de forțe ale alegătorilor cu cea mai mare diversitate. Cel mai potrivit candidat este cel care are potențialul de a reprezenta această rezultantă a diversității electoratului.

6. Disponibilitatea pentru comunicare. Diferența esențială dintre comunicarea în campania electorală și comunicarea celui ales în funcție este diferența dintre promisiuni și fapte. Candidatul comunică promisiuni, cel ales comunică fapte, amenințări, primejdii, soluții. Sinceritatea se verifică prin concordanța dintre vorbe și fapte.

7. Moderația, prudența și fermitatea. Apărarea, politica externă și Justiția necesită fermitate, dar nu voluntarism, temeritate și grabă. Fermitatea face casă bună cu moderația și prudența.

8. Consecvența. Povara responsabilităților președințiale nu poate fi purtată fără continuitate și perseverență. Ezitările, gafele, întîrzierea deciziilor și jumătățile de măsură pot fi apreciate analizînd activitatea anterioară a candidaților.

9. Aptitudinea de a învăța din greșeli și de a le corecta. Consecvența nu se confundă cu imobilismul, încăpățînarea și inerția de gîndire. Greșelile sînt inevitabile. Fără puterea de a le corecta cu promptitudine nu poate fi exercitată eficient nici o funcție, cu atît mai puțin cea președințială.

10. Patriotismul constituțional. Fanfaronada, demagogia și populismul pot fi amendate de alegători dacă au imaginea corectă a patriotismului constituțional. Președintele trebuie să fie fidel valorilor care conturează identitatea națională și identitatea europeană a românilor. Cei care contrapun aceste două identități sînt falși patrioți.

Desigur, aceste zece criterii sînt utile nu doar pentru alegerea președintelui, ci și, mutatis mutandis, pentru celelalte procese electorale. Gradul de reprezentativitate al funcției președințiale impune însă cea mai riguroasă aplicare a acestora, pentru o reală alegere în cunoștință de cauză.