Publicată în Franța în 2022, cartea lui Jean-François Braunstein, Religia woke. Cum a căzut pradă Occidentul unei mișcări iraționale, a apărut la sfîrșitul anului trecut și în limba română, în traducerea Emanuelei Jalbă-Șoimaru, la Editura Humanitas. Filosof și profesor emerit al universității Paris 1 Panthéon-Sorbonne, Jean-François Braunstein, face în Religia woke apologia pozitivismului din postura neobișnuită a unui inchizitor. Titlul și subtitlul cărții sînt grăitoare: în opinia autorului, mișcarea woke este o religie, iar din subtitlu înțelegem că este, asemenea tuturor religiilor, irațională. Mai mult – și acest detaliu pare să le fi scăpat lăudătorilor pe care cartea lui Braunstein i-a găsit în mediile ortodoxe –, autorul denunță cultura woke nu doar ca irațională ca orice religie, dar irațională asemenea creștinismului: „Prăpastia care separă gîndirea noastră rațională de gîndirea woke pare să fie la fel de radicală precum cea dintre gîndirea greacă și religia creștină” (p. 24). De unde și așteptarea cititorului, ca această carte să fie un riguros argument pentru valorile pozitivismului și ale tradiției iluministe. Din nefericire, cine începe lectura cu astfel de așteptări este crunt dezamăgit. Religia woke este un lung catalog ale celor mai absurde excese ale mișcării woke, plină de sarcasme la adresa oricui ar putea nutri simpatii pentru această ideologie și înțesată de exagerări foarte groase.
Toată pledoaria autorului pentru natura religioasă a mișcării woke constă în portretizarea adepților ei ca niște inși iraționali, gata să îi trimită pe rug pe toți cei care nu le dau dreptate. Acest reducționism cras face un deserviciu discuției publice despre ideologia woke. În mod curios, autorul se erijează în mare inchizitor al mișcării woke, un fel de Bernard Gui contemporan, care, la fel ca originalul, se pierde în detaliile anecdotice ale acestei erezii. Iar pentru Braunstein știm sigur că woke este o erezie, adică o formă și mai instabilă de religie, din faptul că îi compară în numeroase rînduri pe adepții teoriei genului cu gnosticii de la începuturile creștinismului.
Premisa cărții este corectă: simpatizanții woke sînt foarte activi în viața publică, mai ales, așa cum subliniază și Braunstein, în universități, unde au reușit să impună schimbări nefericite, care au îngrădit libertatea de expresie a opozanților. Adevărat. Dar woke este o ideologie validă, care animă cea mai importantă revoluție socială de astăzi, iar zeflemeaua intelectuală produsă de Braunstein nu oferă o analiză serioasă. Cartea e o parodie a unui curent intelectual important, iar autorul – inchizitorul ereziei woke. Printre manifestările woke pe care Braunstein le găsește cu deosebire supărătoare se numără:
Victimizarea
În sensul larg, care este și cel adoptat de Braunstein în această carte, ideologia woke, apărută în cultura afro-americană, s-a extins în ultimele două decenii și a ajuns să acopere o gamă largă de mișcări militante: lupta împotriva rasismului, a privilegiului albilor, teoria genului și apărarea drepturilor transsexualilor, teoria critică a rasei și cultura anulării. Ce îl nemulțumește pe Braunstein în victimizarea simpatizanților woke sînt efectele ei. Toți cei care nu sînt de acord cu preceptele woke, inclusiv el, sînt automat condamnați ca persecutori.
Dogmatismul
Laitmotivul cărții și principala acuzație pe care Braunstein o aduce adepților woke este dogmatismul. Cine nu-i cu noi e împotriva noastră și cine e împotriva noastră riscă să fie dat afară sau să fie cenzurat. Într-adevăr, în mediul universitar anglo-saxon și, în unele cazuri, chiar și în Franța, adepții woke au avut în ultimul deceniu suficientă influență încît să schimbe politicile universitare după chipul și asemănarea lor. E suficient să ne gîndim la avertismentele de declanșare (trigger warnings) adoptate acum de foarte multe universități occidentale, pentru a fi tentați să îi dăm dreptatea lui Braunstein că trăim sub „dictatura fulgilor de nea”. E de ajuns însă să ne uităm le rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA ca să ne dăm seama că nu e cazul.
Cultura anulării
Unul dintre efectele vizibile ale efectelor mișcării woke asupra societății occidentale este succesul culturii anulării (cancel culture). Exemplele sînt numeroase. De cele mai multe ori, cei „anulați” sînt personalități precum J.K. Rawling sau profesori universitari precum Kathleen Stock, care refuză să accepte teoria genului. Mai exact, multe dintre aceste personalități sînt anulate pentru că resping principiul de bază al teoriei genului, și anume că este suficient pentru un bărbat să se declare femeie pentru ca acesta să fie tratat ca o femeie, inclusiv să aibă acces în locurile rezervate doar femeilor, precum toaletele sau vestiarele pentru femei. Genul acesta de vînătoare de vrăjitoare este, într-adevăr, condamnabil. Însă, ca de obicei, la Braunstein nu este loc pentru nuanță. Pentru el, întreaga cultură a anulării este o manifestare a religiei woke, cu totul de neînțeles pentru o persoană rațională. Totuși, cred că cei mai mulți dintre noi, mai mult sau mai puțin raționali, înțelegem de ce o persoană de culoare s-ar simți agreasată trecînd zilnic pe lîngă statuia unui negustor de sclavi. Faptul că o persoană de culoare se poate plînge de „microagresiuna” cauzată de o statuie îi provoacă lui Braunstein doar o remarcă sarcastică. În opinia lui, o persoană rațională nu ar trebui să fie deranjată de o statuie, chiar dacă insul imortalizat i-a vîndut strămoșii ca sclavi pe plantație.
Realegerea lui Donald Trump, pe un program electoral profund anti-woke, urmată de anularea regulilor de normare discursivă anunțată recent de Mark Zuckerberg, arată că mișcarea anti-woke are și sprijinul electoratului, și simpatia publicului. Dar ideologia woke nu pleacă nicăieri. Aceste încercări de a restricționa influența woke nu fac decît să îi arate importanța. Cultura woke și consecințele ei merită o analiză nuanțată și o reală curiozitate pentru celălalt. Clar, Braunstein nu poate să treacă peste scîrba intelectuală pe care i-o provoacă ideologii woke. În ciuda delirului maniac în care cad unii dintre reprezentanții ei, ideologia woke e departe de a fi o religie. E un crez social care schimbă în mod profund, direct sau prin ricoșeu, societatea în care trăim. Merită un angajament intelectual mai serios.
Valentina Covaci este specialistă în istoria Bisericii și liturgist.
