Patriotism luminat sau naționalism barbar?

Nori negri se adună din nou pe cerul pînă mai ieri înstelat al lumii civilizate. După mult timp, revine moda naționalismului de paradă și a măscăricilor de toate felurile care-l servesc. Sîntem din nou invitați să construim garduri și nu poduri între oameni și culturi. Măscăricii zilei, sub a căror haină se întrezăresc însemnele fasciste, ne invită să ne iubim țara și glia, să ne apărăm puritatea rasei și să ne situăm deasupra evreilor, țiganilor sau a oricărei rase de pe lume. Și lumea începe din nou să-i creadă. Lumea îi crede și-i votează. Ultimii circari, ultimele scursuri din politica românească sînt trimise în Parlamentul European de către oameni care se pretind a fi serioși, dar care au ceva, un resentiment, o neîmplinire, legate de mersul actual al lumii sau al țării. Naționalismul ieftin, gregar, primitiv se află pe buzele tuturor. Dacă ne-am lua după ei, ar trebuie să lichidăm actuala ordine a lumii, bazată pe valori și prosperitate, și s-o înlocuim cu fantasmele din capetele lor înfierbîntate. Se agită steaguri false și oamenii îi urmează. Asta pentru că naționalismul și rasismul au două direcții de acțiune și de propagare.

Este ignoranța, în primul rînd. Este multă prostie și superstiție în jurul nostru. Oamenii cred orice pentru că nu știu nimic. Ei cred că pasiunile nebunilor îi pot duce la rezolvarea prostiei și frustrărilor proprii. Ei cred că acești indivizi le vor da ceea ce ei nu au putut dobîndi prin merit, în competiția socială. Casele și mașinile au devenit deja la noi promisiuni electorale. Parcă sîntem ultima țară de pe planetă. Și nivelul de entuziasm crește. Oameni care par a fi serioși (pentru că sînt tunși, rași și frizați regulamentar și pentru că nevestele le calcă o cămașă dimineața) stau la cozi imense în picioare pentru a semna contracte fantasmagorice cu niște nebuni ai politicii locale. Lumea fierbe sub impulsul așa-zisei schimbări. Cea mai sigură și mai prosperă epocă din istoria țării noastre este transformată într-un bîlci al frustrărilor. Pentru că da, iată că pînă acum politicienii normali la cap nu s-au gîndit că pot da o casă și o mașină drept cadouri fiecărui nebun care se crede buricul lumii. Ignoranții circulă liberi pe străzi și telefonul pe care îl poartă în mîini le-a umflat capetele. Dacă altădată aveam cu ce să-i convingem că sînt proști, azi nu mai aveam cu ce. Și ei au facultăți, și ei au telefoane mobile, și ei au televizoare color în casă. Și atunci cu ce ne sînt inferiori? Cu nimic, cred ei, pentru că aparențele sînt în favoarea lor.

Și apoi vine cea de-a doua categorie de propagatori ai naționalismului despre care vorbim. Sînt șarlatanii zilei. Sînt șmecherii care știu lucruri, dar care nu au nici un caracter. Ignoranții de mai sus sînt materia lor primă. Îi mint și-i manipulează. Le vînd iluzii și prin asta se cațără sus. Te trezești cu ei peste tot. Sînt în Parlament, dar și în Guvern sau în marile afaceri. Minciuna este meseria acestor golani. Ei pun la cale și fac strategii. Nu-i interesează nimic, pentru ei lumea este doar o tablă de șah. Ai mutat, ai cîștigat, niciodată nu pierzi.

Rîndurile prezente au răsărit în urma lecturii unei cărți importante a culturii române. Este vorba despre o carte scrisă de către un român de origine iudaică, Felix Aderca. Volumul se cheamă Naționalism? Libertatea de a ucide, publicat pentru prima dată în anul 1910. Lucrarea a fost republicată în anul 1922, cu o prefață de Constantin Rădulescu-Motru. Titlul la republicare a fost Personalitatea. Drepturile ei în artă și viață (Editura Librăriei SOCEC, București, 1922). Din start, Aderca ne atenționează că există un cerc mare al înăbușirii individualității creatoare la români, înlăuntrul căruia a fost trasat un alt cerc – cel al antisemitismului: „Dar înlăuntrul cercului celui mare al înăbușirii individualităților, a fost tras un alt cerc, mai strîmt, care nu este cîtuși de puțin o ființare firească a dezvoltării noastre, ci o urmă a unei funeste boli medievale. În mersul nostru înainte, va trebui să ardem și această etapă” (Felix Aderca, Personalitatea. Drepturile ei în artă și în viață. Editura SOCEC, București, 1922, p. 111).

Și da, antisemitismul este o boală medievală. Poate una dintre cele mai vechi și mai larg răspîndite boli care macină Occidentul. Autorul nostru îl dezvăluia, și pe bună dreptate, ca pe un prag pe care românii îl aveau de trecut în drumul lor spre modernizare. Și mai sînt și azi multe asemenea praguri. Bătălia lui Aderca a fost una de manual. A traversat, de-a lungul vieții, perioade în care a fost vînat de către fasciștii și apoi au venit perioade în care a fost marginalizat și ignorat de către comuniști. A murit în anul 1962, în România, ca un anonim.

Din dorința de a argumenta lipsa de sens a antisemitismului din epocă, într-o polemică cu A.C. Cuza, Aderca aduce ca argument chiar spusele unui mare om de cultură român. Este vorba despre Titu Maiorescu. Redăm în continuare textul scris de către Titu Maiorescu: „Contra ultimei consecințe a școlii Bărnuțiu de a opri comerțul străinilor și de a goni pe toți străinii și mai ales pe evrei afară din țară ca periculoși existenței române, opunem ideile fundamentale de umanitate și de liberalism pe care sub nici un cuvînt, sub nici un timp și sub nici un pretext nu ne este permis a le înfrînge. Naționalitatea, dacă acest cuvînt vrea să aibă un merit și o valoare, nu poate fi un pretext sub care să se ascundă lenea și barbaria, și ținta noastră în viitor nu este de a păstra limba și sîngele și teritoriul brut fără altă aspirație mai nobilă. Pe această treaptă stau și indienii sălbatici din America și de aceea indienii din America constituie o hoardă și nu o națiune. Limba și sîngele și teritoriul sînt elemente prețioase ca mijloc spre un scop mai înalt și acest scop nu poate fi altul decît progresul civilizației omenești prin toleranță și știință, prin bunăstare materială și morală potrivită totdeauna cu gradul culturii unui popor. Dar a susține mijloacele prin care un sistem nimicește scopul este cea mai absurdă din toate rătăcirile politice care se pot închipui” (apud Felix Aderca, Personalitatea. Drepturile ei în artă și în viață. Editura SOCEC, București, 1922, pp. 113-114).

Cît este de clar Titu Maiorescu! Nimic nu are sens în sine. Națiunile sînt ca și indivizii care le compun. Calitățile unui individ nu au nici o valoare dacă nu sînt valorificate în lume, în contact cu alți oameni, după cum calitățile unei națiuni sînt la fel de lipsite de sens dacă nu sînt valorificate în contactul cu lumea, cu alte națiuni. Deschiderea spre lume este obligatorie și în cazul oamenilor, dar și în cazul națiunilor. Nimeni nu poate invoca naționalismul și dragostea de țară pentru a se izola. Izolarea înseamnă frică și este rezultatul unui naționalism găunos, barbar. Maiorescu desparte, fără să o spună foarte direct, popoarele barbare de cele civilizate după modul în care acestea sînt sau nu deschise în raport cu lumea și își asumă devenirea în contact cu alte popoare.

Azi, trăim timpuri asemănătoare cu cele ale lui Felix Aderca. (Unii spun chiar că nu am fi în anul 1922, ci chiar în anul 1938.) Naționalismul barbar, izolaționist, iată ce ni se servește acum, în secolul XXI. Și ne este greu s-o spunem, dar el prinde la masele largi populare, adică la cei care votează. Toți ratații, invidioșii, egoiștii votează cu noua linie politică. Sau, mai bine zis, cu vechea linie politică fascistă, ce ne este frumos ambalată și servită azi. Se întîmplă așa și pentru că acești oameni nu mai văd propria realizare și propriul viitor decît în contextul unei ordini noi, alta decît cea de acum. Nu este o întîmplare că-și dau viața pentru Trump. Această pleavă a lumii americane îl identifică pe acest demagog care-i poate duce la dezastru cu un veritabil Mesia al lumii noi. Ei cred din nou în suveranitatea de tip izolaționist pentru că au sentimentul că țara lor le datorează mai mult și aceste datorii nu pot fi plătite în condiții de concurență cu imigranții, cu femeile sau cu cei de altă culoare a pielii. Naționalismul agresiv contemporan mizează din nou pe segregarea pe bază de sex, de rasă sau de naționalitate. Și o spune cu voce tare, ca să audă toată lumea.

Cum va evolua lumea? Va învinge patriotismul luminat sau naționalismul barbar? Este greu de dat un pronostic. Evoluția noastră viitoare este mult mai greu de prevăzut decît un meci sportiv. Cert este că oamenii care știu ce pericole ne pot paște în cazul revenirii la barbarie sînt obligați să vorbească. Felix Aderca a vorbit în vremuri mult mai grele. Exemplul său este unul de manual. Chiar dacă în vremurile sale a părut a fi învins, iată că, vorbind acum despre el și scrierile sale, îl putem declara, peste timpuri, ca fiind un învingător. Trebuie să vorbim și noi, adepții naționalismului deschis, luminat, pentru că prea multe voci se situează deja de partea barbariei. Este de datoria noastră să vorbim, să spunem oamenilor că în spatele barbariei și granițelor se ascunde conflictul, pericolul chiar al unui nou conflict planetar. Avem de ales conform vechii dileme: facem război sau facem comerț? Nu există altă opțiune.

Iată deci că patria poate fi iubită în două feluri. Așa cum și mamele își iubesc copiii în două feluri. Există dragostea care poate ucide și dragostea care poate construi. Sînt multe mame care-și țin copiii izolați, ducîndu-i spre ratare, cum există și mame care-și trimit copiii în lume, pregătindu-i pentru victorii și împlinire. Ar fi cazul să alegem dragostea care construiește. Și cînd spunem asta ne gîndim nu numai la români, ci și la americani, germani sau brazilieni. Să păstrăm scopul despre care amintește cu atîta generozitate și Titu Maiorescu: „...acest scop nu poate fi altul decît progresul civilizației omenești prin toleranță și știință, prin bunăstare materială și morală potrivită totdeauna cu gradul culturii unui popor”. Da, să ne afirmăm identitatea și s-o păstrăm, dar să privim înainte, spre lume și spre viitor. Și să privim cu încredere și nu cu frustrarea că cineva dorește să ne fure ceva. La noi, la români, avem de luptat cu frustrarea de națiune asediată. Nimeni nu ne dorește răul. Desigur, avem multă istorie în spate în care realmente am fost asediați și apăsați. Numai că azi ar fi momentul ca, împreună cu statele partenere europene, să privim înainte și să pășim cu încredere. Viitorul ne așteaptă.

Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Pe patul lui Procust. Reflecții despre construcția socială postdecembristă, Editura Institutul European, 2018.