.jpg)
Probabil și cititorii acestei rubrici suferă, asemeni autorului, de o oarecare oboseală, chiar teamă, atunci cînd e vorba de știri. Aproape nimic bun nu s-a întîmplat în ultima vreme, frînturile de optimism sînt adesea pedepsite drastic în titlurile de fiecare zi.
Așa că, de data asta, în loc să comentez evenimente curente am decis să fac un fel de listă de lectură care să se potrivească vremurilor. Uneori e nevoie de exerciții de imaginație pentru a înțelege sensul întîmplărilor din fața noastră. Titlurile de mai jos sînt opțiuni personale .
● Războiul sfîrșitului lumii de Mario Vargas Llosa – oricîtă non-ficțiune am citit în utlimii ani încercînd să înțeleg mișcări politice de masă, și am citit multă, întotdeauna cele mai bune explicații au venit de la domnul Llosa. Războiul… conține, probabil, cea mai aptă descriere în cuvinte a unei mișcări de mase în căutarea menirii și speriată de modernizarea unei societăți care nu s-a obosit niciodată să își consulte cei mai săraci și izolați membri ai săi. Acum mulți ani de zile, cînd am citit-o prima oară, gîndul mi s-a dus instantaneu către neaoșa Mișcare Legionară. Dar cred că descrie foarte bine și MAGA sau pe pretutindenarii domnului Georgescu. E multă violență acolo, iar concluzia e neliniștoare: fanaticii urcă la cer și coboară mai tîrziu.
●Omul din Castelul Înalt de Philip K. Dick – Statele Unite pierd al doilea război mondial și sînt împărțite între cîștigători. Americanii trăiesc acum sub fascism și experimentează soarta oricărui popor ocupat, silit să trăiască în realitatea altora. Realitate am zis? Autorul are niște dubii.
● Complotul împotriva Americii de Philip Roth – Altă istorie alternativă. De data asta, Charles Lindbergh cîștigă alegerile prezidențiale și instaurează un regim fascist în America. În viața reală, Lindbergh, aviator celebru și personalitate mondenă a interbelicului, a fost pentru o vreme principala figură publică a Americii izolaționiste, militînd pentru neintervenția în al doilea război mondial. Cariera sa a intrat în declin pe măsură ce discursurile sale au devenit tot mai marcate de antisemitism. Un roman între ale cărui teme principale sînt fragilitatea instituțiilor și credințelor democratice, lașitatea, compromisul și nevoia de rezistență în fața tiraniei. Cumva milos cu cititorii săi, Roth oferă totuși un happy-end.
● Fahrenheit 451 de Ray Bradbury – O lume în care se ard cărți și memoria se face scrum. Un fel de avertisment care merge în două direcții – pe de o parte, cea evidentă privind nevoia de a ne păstra autonomia intelectuală, dar și într-o a doua, un pic mai puțin evidentă, aceea că, uneori, e nevoie de mai mult decît practicarea gandhiană a non-violenței pentru a te apăra în fața unui adversar care nu se împiedică în scrupule. Rezistența are și ea costuri despre care în general nu se vorbește prea mult. Asta o face cu atît mai prețioasă.
● Maestrul și Margareta de Mihail Bulgakov* – echivalentul unui trip pe LSD de bună calitate, romanul ăsta e o satiră aspră a dictaturii (cea sovietică) și un comentariu binevenit asupra ambiguității morale. Printre personajele principale o să găsiți un motan vorbăreț și pe Pilat din Pont. Cenzurată serios de autoritățile de la Moscova, cartea a putut fi citită integral doar mulți ani mai tîrziu, cînd Bulgakov nu mai era în viață pentru a se bucura de recunoștința publicului. Poate fi citită inclusiv în vremuri mai bune.
● The Left is Not Woke (Stînga nu e woke) de Susan Neiman – singurul titlu de non-ficțiune din această listă, probabil cea mai bună analiză politică citită în ultimul an. Neiman a scris volumul ăsta înaintea alegerilor americane și, în retrospectivă, pare o încercare disperată de a convinge publicul de stînga și liberal că tribalismul „de bine”, victimizarea perpetuă și confuzia permanentă dintre Justiție și Putere sînt contraproductive sau de-a dreptul autodistructive. Niște luni mai tîrziu, cuvintele ei par profetice. Nu mă aștept ca, isterizați la paroxism (pe bună dreptate, de data asta), martorii progresismului irațional să o ia în seamă pe filozoafa americană, dar n-ar fi rău dacă ar fi așa. Din păcate, nu am găsit-o tradusă în românește, dar poate s-o găsi vreun editor preocupat de astfel de subiecte care să ia și titlul ăsta în seamă între două romane de Colleen Hoover și o ediție nouă din Arta subtilă a nepăsării.
* Un motiv secundar pentru care o includ în această listă e faptul că Dilema nu îmi permite să public gif-uri cu pisici.
Teodor Tiță este gazda podcast‑ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ
