Cum să eșuezi ca profe... scuze, ca ființă umană

Nu-mi aduc aminte vreun profesor din ciclul meu de școlarizare preuniversitară pe care să-l fi perceput, nici măcar retroactiv, ca fiindu-mi în mod explicit ostil. Aminteam în articolul precedent despre unele practici de pedepsire din acele vremuri care nu ar mai fi imaginabile astăzi, dar spuneam că nu am simțit din partea lor o răutate fățișă în ce mă privește.

Nu-mi amintesc, așadar, să fi avut vreun profesor care să umilească pe vreunul sau altul dintre elevi, dar memoria este, cum știm bine, selectivă, nu exclud să fi existat situații în care unul sau altul eram luați în colimator, pentru performanțe mediocre sau pentru lipsa lor la o materie sau alta, fapt care să atragă remarci malițioase ale profesorului.

În practica mea de profesor, chiar dacă mă chinui să-mi storc memoria, nu reușesc să identific vreun coleg pe care să-l fi simțit ostentativ ostil unui elev sau altul. În nici un caz prin corijări fizice, dar nici verbale, care să poată fi încadrate în categoria bullying-ului. Mai puțin interesați sau mai blazați, mai plictisiți, mai acri sau mai exigenți, excesiv poate, da, am întîlnit.

Deunăzi mi-a scris o mamă, profesor la rîndul ei, după ce citise un articol al meu în care mă refeream la comportamentul abuziv al copiilor între ei, respectiv al părinților care-i susțin. Iată ce-mi scria, o citez aproape exact, pentru că este un mesaj relevant: „Cu siguranță există în școli mai multe cazuri în care părinții sau elevii sînt cei care se comportă neadecvat. Dar ce facem cînd cei care fac bullying asupra elevilor sînt chiar profesorii? Cei care ar trebui să fie modele demne de urmat de către cei în fața cărora vin în fiecare zi? Cei cu reputație, cu rezultate? Nu de puține ori aceștia nu reușesc să accepte elevii care nu au «înclinație» spre a învăța sau spre materia pe care ei o predau. Sau copii care fac și ei ce pot, cum pot... Nu toți elevii vor lucra într-un mediu academic, nu? Nu toți vor fi ingineri, medici, avocați sau ofițeri. Dar asta nu înseamnă că ar trebui să-i devalorizăm ca persoane... Dacă noi, în calitate de profesori, îi etichetăm pe unii elevi în fața colegilor lor, exact așa se vor comporta și ei față de elevii pe care unii profesori nu-i înțeleg sau nu-i sprijină deloc. Degeaba merge părintele la director să se plîngă... Acesta laudă profesorul abuziv, amintind despre generațiile de elevi pe care le-a îndrumat, despre promovabilitatea la examene etc. Sînt mama unui astfel de elev”.

M-a întristat și m-a făcut să reflectez acest mesaj, venit din partea unui părinte, care mai este și profesor. Ce dureros trebuie să fie, ca un părinte al unui elev, poate nu genial, părinte care este și profesor, să își vadă propriul copil umilit de colegii săi! Mărturisesc, de asemenea, că nu-mi trecuse prin cap, deși e la mintea cocoșului, că există și astfel de exemplare de colegi, profesori cu aură și impresii superlative despre ei înșiși, care să-și disprețuiască și să-și umilească elevii pe criterii de performanță școlară. În mintea mea, un profesor trebuie să obțină maximum de la elevii săi raportat la capacitatea acestora, nu la propriul nivel de cunoștințe și de capacități.

Oricît de surprinzător ar părea, există profesori care, deși stăpînesc la perfecție materia pe care o predau, sînt nocivi pentru elevi. Nu doar că nu reușesc să își apropie elevii, dar sînt surse de toxicitate în mediul școlar. Problema lor nu constă în lipsa competențelor intelectuale, ci în absența unor trăsături fundamentale care ar trebui să definească un bun pedagog: empatia, respectul față de diversitatea umană și dorința de a forma, nu doar de a instrui.

Acești profesori toxici nu au neapărat o atitudine ostilă deschisă față de toți elevii, dar, prin micile gesturi cotidiene – o privire disprețuitoare, o remarcă sarcastică sau o etichetare care rămîne întipărită în mintea copilului –, reușesc să creeze un mediu de învățare ostil și descurajator. Elevii, mai ales cei care nu excelează într-un anumit domeniu, resimt din plin această toxicitate, chiar dacă ea nu se manifestă întotdeauna prin acte vizibile de violență verbală sau fizică. Un profesor care nu oferă sprijin, care nu își arată interesul pentru progresul individual al fiecărui elev, devine o barieră psihologică în dezvoltarea acestuia. Nu este necesar să ridice vocea sau să umilească în mod direct pentru a face rău – indiferența, respingerea subtilă sau favoritismul pot răni la fel de profund.

Relația dintre elev și profesor nu ar trebui să fie doar despre transmiterea de cunoștințe, ci și despre dezvoltarea încrederii în sine și formarea caracterului. Profesorii care își folosesc puterea pentru a submina elevii care nu ating un anumit standard de excelență contribuie la distrugerea încrederii în sine a acestora. De-a lungul timpului, un copil căruia i se spune sau i se sugerează că nu este suficient de bun va interioriza aceste etichete și, adesea, va înceta să mai încerce, considerîndu-se „sortit” eșecului. Astfel, acești profesori nu doar că afectează performanțele școlare ale elevilor, dar lasă urme adînci în psihicul lor, cu consecințe care pot dura o viață întreagă.

Mai mult, elevii învață din comportamentul profesorilor și, în timp, vor reproduce aceleași tipare de interacțiune în relațiile cu ceilalți. Dacă un profesor își permite să umilească sau să disprețuiască un elev mai slab, ce lecție le transmite celorlalți elevi? Că este acceptabil să-i tratezi cu superioritate pe cei care nu se ridică la nivelul așteptărilor tale. Acest mod de gîndire perpetuează un ciclu al bullying-ului și al lipsei de respect.

Indiferent cîtă cunoaștere științifică ar poseda un profesor, dacă nu își înțelege și nu își respectă elevii ca persoane, el devine un element toxic în educația acestora. Măiestria unui pedagog, scuzați-mi exprimarea printr-un clișeu, nu constă doar în a oferi informații, ci și în a forma caractere, a încuraja, a sprijini și a inspira. Un profesor care își tratează elevii cu dispreț, sub pretextul excelenței academice, nu doar că eșuează ca pedagog, dar și ca ființă umană.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.