Verde legal

Expoziția „Touch Nature”, / SAC Berthelot & / SAC Malmaison; curatori: Sabine Fellner & Alex Radu; design de expoziție: Justin Baroncea & Maria Ghement; artiști: Uli Aigner, Matei Bejenaru, Floriama Cîndea, Codruța Cernea, Adriana Chiruță, Ciprian Ciuclea, Larisa Crunțeanu, Anna Dumitriu & Alex May, Michael Endlicher, Thomas Feurstein, Peter Hauenschild, Barbara Anna Husar, Nona Inescu, Kitty Kino, Aurora Kilary, Alexandra Kontriner, Ana Maria Micu, Nicoleta Mureș, Klaus Pichler, Monika Pichler, PRINZpod, Oliver Ressler, Gregor Sailer, Elisabeth von Samsonow, Hans Schabus, Ramona Schekenburger, Marielis Seyler, Paul Spendier, Oana Stanciu, Mircea Suciu, Dan Vezentan, Nives Widauer, Laurent Ziegler.

Recent, pe scena artistică românească, abundă proiecte expoziționale dedicate naturii și ecologiei: în septembrie-octombrie 2023, s-a desfășurat proiectul „Ecologiile grijii și ale îngrijirii” format din trei secțiuni (plante utile, plante otrăvitoare și plante ritualice) la galeriile Strata, Mobius și Leilei, plus secțiunea plantelor vii la Grădina Botanică; în primăvara 2024, organizată de Art Encounters, a avut loc la Timișoara expoziția de grup „Lecții despre grădinărit. 10 precepte pentru o grădină organică”; în mai, la Galeria Posibila, s-a deschis expoziția „Purity is not an option” vizînd tema ecosistemelor și a habitaturilor; de menționat și colaborarea dintre Adrian Preda și Florin Dumitrescu pentru volumul Sentimentul naturii, publicat în 2023 la Editura Max Blecher, volum ale cărui ilustrații semnate de Preda au alcătuit expoziția eponimă de la H’Art Malmaison.

Există așadar un context și un acut interes pentru explorarea naturii atît prin prisma malignă a exploatărilor și poluărilor, cît și prin prisma reveriilor și re-vrăjirii pe care aceasta le suscită, cu ipostaze ce acoperă întregul spectru de la deconstruirea acțiunilor dăunătoare spațiilor verzi pînă la reconstruirea oazelor naturale prin propunerea de soluții creative.

În acest siaj apare poate cel mai ambițios astfel de proiect: expoziția dublă „Touch Nature”, realizată de /SAC în spațiul de la Berthelot și în cel de la Malmaison, parte dintr-o serie de expoziții internaționale itinerate, derulate în unsprezece țări. Predicțiile nefaste ale Antropocenului sînt cele care coagulează conceptul curatorial, formulat de Sabine Fellner și Alex Radu, „de la activism la anxietate climatică, solastalgie, melancolie, shadowtime, depresie, abandon, și din nou la imaginări de soluții inovatoare sustenabile”. Ceea ce oferă conceptul pare a fi o trusă nu de supraviețuire, ci de viețuire care să țină echilibrul între cadrul natural real și cadrul psihic imprimat de proiecțiile despre diversele tipuri de distrugeri, dar și de resurse pe care le regăsim în natură.

Totodată, această viețuire repune sub semnul întrebării poziția omului ca individ și ca parte din specie: dacă natura are nevoie de o salvare, mai este omul salvatorul, mai este omul capabil să imagineze o salvare după ce tocmai acțiunile sale au condus la degradarea celorlalte specii și inclusiv a propriului statut sau este omul doar o specie hibridizabilă? Celebrarea melancolico-amară a naturii în romantism se întoarce două secole mai tîrziu într-o manieră drastic reformulată dat fiind impactul negativ tehnologic, industrial și politic asupra naturii. Iar preschimbările din natură cer preschimbările naturii umane, în sensul hibridizării despre care vorbea Bruno Latour în We Have Never Been Modern. Doar că înțelegerea unei viețuiri hibride aduce cu sine și imaginarul mutațiilor pe care gena umană le va suferi, parțial ca fatalitate, parțial ca formă de adaptare, cum sugerează femeia-lup din lucrarea lui Judith Wagner.

Cele de mai sus țin de un nivel de raise awareness și sancționare a practicilor și mentalităților distructive – lucruri accentuate și în discursul lui Sabine Fellner de la preview –, dar, în fond, contează cum acestea funcționează în economia expoziției. Prin chiar fibra ce o construiește, „Touch Nature” se revendică de la acest gen de hibridizare, de astă dată a spațiului. La Berthelot, expoziția sugerează imaginea psihică a unei case a viitorului, adăpost discutabil, unde omul își va confecționa singur resursele, uneltele și chiar și oxigenul din celule, ca în lucrarea Floriamei Cîndea, în încercarea de-a recrea un mini-ecosistem mai operativ decît cel din exterior care se presupune că va fi destrămat – practic, omul va confecționa un nou și mai cumsecade Frankenstein al naturii împotriva vechiului Frankenstein care e habitatul contaminat.

Un cvasi-laborator

La Malmaison, expoziția se dezice aparent de sindromul white cube-ului în favoarea unei sere care, pe lîngă plante, susține și lucrările dispuse în labirint. Un astfel de staging curatorial este de altfel tipic expozițiilor realizate de /SAC și echipa lui Alex Radu: probabil expoziția „Individual compus” din 2023 de la Timișoara este cea mai emblematică în acest sens, dar și spațiul /SAC de la Malmaison a cunoscut – aproape cu fiecare expoziție sau performance – modificări, nu doar pentru a acomoda conceptul artistic, ci și pentru a creiona o lume, o meta-expoziție care se manifestă în toate structurile care o compun.

Claire Bishop semnala cum, de la începutul anilor 2000, pe plan internațional a cîștigat teren un tip de expoziție laborator care mizează pe nefinisarea proiectului ca întreg, pe gradul de procesualitate pe care-l implică însuși actul curatorial – însă „Touch Nature” se propune ca un cvasi-laborator căci fiecare etapă aparent „în lucru” capătă un aspect polisat. Nu este des întîlnită în spațiul artistic românesc o astfel de abordare: expozițiile care-și propun și un design de expoziție – cum o face în acest caz „Touch Nature” prin sera configurată de Justin Baroncea și Maria Ghement – sînt puține și de regulă realizate de muzee, impedimentul proliferării lor nefiind neapărat lipsa unei mentalități exersate către astfel de expoziții, ci mai cu seamă factorii financiar și logistic.

Punerea în scenă de aici accentuează un „fir verde”, dar simultan determină privitorul să perceapă mai curînd ansamblul instalației – perfect realizate – chiar și cînd adastă asupra componentelor ei: lucrările. Sigur, nu mai e aureolarea (ce poate fi pretențioasă și artificială) conferită de pereții albi ai white cube-ului, dar instalația formată astfel tinde oarecum să acorde un sentiment de bunăstare sci-fi pe care o poți avea într-o clinică a viitorului ce reface țesutul prezentului prin crîmpeie de angoase.

Pe de altă parte, sera îngînă tocmai percepția fracturată pe care o avem despre vegetație ca natură la metru: arar în lumea noastră mai există natură virgină (accesibilă), cînd spațiile verzi la care sîntem expuși sînt cele măsurate în curți de (și dintre) blocuri, cîteva parcuri, pîlcuri de copaci și tufișuri ce servesc mai mult ca decor urban decît ca răspuns la necesitatea omului de-a fi în preajma naturii. Totuși, instalația serei în întregul ei impune o detașare parcă aflată prea abitir sub egida designului ca scop în sine și mai puțin sub cea a carnalității blînde sau periculoase a naturii (sau chiar a versiunii psihotrope a naturii dacă ne gîndim la sera subterană din filmul The Gentlemen al lui Guy Ritchie, unde se cultivau plante ilegale).

Verdele din „Touch Nature” este un verde legal, disputat între cîteva tipuri de atitudini, stări și tribulații: zona melancolică eterică, cum apare în picturile Codruței Cernea, zona memoriei în care peisajul e imaginea sa peste care omul a intervenit, cum e la Kitty Kino, utopia rousseauistă a întoarcerii la locuirea în pădure, cum e în video-ul lui Oliver Ressler, utopia imaginii despre natură în „portretele” unor plante ca machete din carton la Matei Bejenaru, downshifting-ul către uneltele primordiale și arhetipul culegătorului, ca în instalațiile de coșuri de la Dan Vezentan, înrîurirea tripartită natură-artă-știință în instalațiile simbiotice semnate de Floriama Cîndea și Thomas Feuerstein, ironia vesel-tristă din video-ul lui Michael Endlicher (plasat în dușul de la Berthelot) unde omul – deși inundat și la capătul cursei letale a Antropocenului – încă găsește scuze/explicații/justificări pentru orice dezastru ce amenință.

E un verde legal, oficial reglementat și de design: simptomatic este și faptul că pe etichetele de la Berthelot, autorii erau introduși prin formula „Design:”, iar pe cele de la Malmaison numele lor era menționat după formula „Prepared by:” (cu nu tocmai fericita traducere „Preparat de”), ceea ce induce și mai mult ideea de proiect pentru o lume mai bună pe care expoziția îl emulează. Pe de o parte, poate că există o extenuare a denumirilor „artist/creator”, „artă/creație artistică”, sau o evitare a lor, pe de altă parte sugestia e și că, în contrapartidă cu intruziunea umană asupra mediului înconjurător, această cheie a designului se revelează ca ultimă tușă – echidistantă, aparent necontaminată – ce anvelopează fenomenele pentru a le reda într-o formă atrăgătoare. Lucru care însă contrazice (curatorial asumat oximoronic – spune Alex Radu) virulența mesajului formulat de conceptul curatorial și disipează turbulențele deviațiilor punctate de lucrări.

Aceasta ar fi rezerva pe care o am față de expoziție, pe care altfel o consider o reușită ce demonstrează și versatilitatea spațiului artistic românesc actual.

Ioana Iuna Șerban este curatoare și scriitoare. Ultima carte publicată: Un viitor care se potrivește trecutului, Editura Vellant, 2021.

Foto: Ana Maria Micu