Adolescența și emoțiile ei explozive

Adolescența este acea periodă depre care vorbește toată lumea, dar speră ca ea să nu se întîmple așa cum o descriu mulți, adică cu multe emoții care nu ne plac cum se simt, care ne determină să luăm decizii nepotrivite. Noi, părinții, vorbim despre teama noastră cu privire la adolescență, vorbim despre cît ne este sau ne va fi de greu, dar rareori ne gîndim sau vorbim despre cît de greu le va fi copiilor în această perioadă și mai ales despre cît le va fi de teamă și nu vor ști cum să o gestioneze. De fapt și de drept, lor le este cel mai greu pentru că ei nu vin la pachet cu experiența vieții, cu experiența de a mai fi trecut o dată prin adolescență, așa cum se întîmplă cu noi, adulții. Ei nu au însușite abilități de viață, așa cum avem noi, și de aceea ei sînt cei care au nevoie de tot sprijinul nostru.

Cel mai ușor lucru pe care îl poți face este să te dezbraci de rușine, pasul numărul unu. Așa vei fi pregătit să vorbești despre orice subiect: sexualitate, cuplu, relații, identitate, standarde de frumusețe, standarde sociale, standarde academice. Poți face pregătirea aceasta cu un specialist dacă simți că nu este ușor să vorbești despre aceste subiecte. De asemenea, poți avea genul ăsta de discuție în prezența unei specialist, la început.

Este în regulă ca ai noștri copii să vadă că și noi avem emoții, că nici noi nu le știm chiar pe toate, dar ne dorim tare să le fim sprijin. Dacă noi eșuăm să avem aceste discuții, ei oricum le vor avea – de obicei, cu alți copii de vîrsta lor, fără experiența necesară, și de aici se pot petrece cîteodată tragedii. Am văzut în ultima perioadă, din păcate, adolescenți care nu au știut cum să gestioneze presiunea școlară, înțelegerea unei relații de cuplu și astfel au ajuns să ia măsuri sau să întreprindă acțiuni care au fost de la nepotrivite la tragice.

Pentru că vorbeam despre emoții și copii și despre faptul că e bine să ne ducem înapoi pe linia timpului ca să ne amintim ce simțeam noi cînd eram adolescenți și de ce anume aveam nevoie de la adulți, simt nevoia să fac o dezvăluire despre cum am fost eu ca adolescentă. De cînd eram copil, gestionarea emoțiilor a fost o provocare pentru mine. Mai apoi am fost genul de adolescentă care și-a exprimat furia din plin, pe spatele (la propriu) altora. Mă certam rău, în speță cu băieții, dacă mă enervau. Urlăm și țipam vrute și nevrute dacă mă supăra cineva. Mă ascundeam și simțeam cum îmi explodează inima dacă mi-era frică. Încet-încet, am învățat să reprim, ca nu cumva să nu mă mai placă oamenii. „Fug oamenii de tine!”, îmi zicea mama.

A urmat dezvoltarea personală și formarea mea că psiholog și psihoterapeut, și am început să-mi las iar emoțiile să curgă, dar în privat, într-un mediu sigur, fără să rănesc alți oameni. Toate bune și frumoase pînă am ajuns iar într-un punct-cheie. Gestionam și iar gestionam, dar nu ajungeam la un capăt. Asta facem și noi cu copiii noștri și mai ales cu adolescenții. Ne este teamă de emoțiile și trăirile lor, în special de cele pe care le etichetăm drept negative, cum ar fi furia, tristețea sau frustrarea.

Știința ne spune că orice emoție durează doar 90 de secunde (cu mici marje de eroare în funcție de tipologia fiecăruia). Dacă treci de aceste 90 de secunde, nu vei mai avea aceleași reacții (certat cu ceilalți, lovit, înjurat). Perfect adevărat! Fiziologic sau biologic vorbind, circuitul specific din creierul nostru își face treaba cu emoția în cele 90 de secunde. Și pot confirma, așa făceam și eu, și totuși ceva nu mergea. De aceea, e bine să știm că așteptarea sau încercarea de a gestiona atunci, în momentul apariției emoției, este doar o reprimare. Mai exact, dacă atunci, pe loc, începi să încerci să te calmezi sau îi spui adolescentului să se calmeze, nimic nu funcționează pentru că energia emoției nu este descărcată încă. Ba mai mult, e foarte posibil ca ea să se agraveze și atunci începem să ne rănim unii pe alții. Adică, cu cele mai bune intenții, să calmăm persoana/adolescentul nu face altceva decît să agraveze situația. Așadar, eu aplic următoarea formulă: îmi ajut emoția să se descarce în cele 90 de secunde sau cîte sînt la fiecare și abia apoi îmi activez cortexul prefrontal (partea din creier responsabilă, printre altele, și cu unele acțiuni ce țin de rațional) prin activități raționale specifice acestuia (numărat, respirație conștientă, exerciții de meditație, de vizualizare) și emoția se estompează sau am puterea să o transform într-o acțiune potrivită pentru mine și pentru ceilalți. La fel cu toate modelele de emoții.

Nouă, oamenilor, ne este atît de frică să ne trăim emoțiile încît facem orice altceva în afară de asta. Fie ni le revărsăm asupra altora, învinovățindu-i de trăirile noastre, fie căutăm soluții de gestionare, ca niște pilule magice care să ne ia durerea cu mîna. Din această cauză, ne este teamă și de emoțiile adolescenților noștri. Dacă învățăm împreună că mai întîi descărcăm emoția, fără să ne rănim pe noi, fără să îi rănim pe ceilalți și fără să distrugem lucruri în jurul nostru, și apoi facem exerciții de calmare este foarte posibil să ajungem la pasul trei, și anume discuția despre ce am simțit, cum am acționat și cum aș fi putut face altfel sau mai bine. Toate aceste acțiuni conduc către pasul patru: comunicare excelentă = relație excelentă.

De ce e bine să ne trăim emoțiile? Pentru că au energie!

Știți energia aia pe care o simți cînd ești furios, de crezi că ești în stare să intri în coarde la box și să învingi? Energia aia cu care poți să faci casa lună și să muți mobilă cu o mînă? Ei bine, energia aia trăită conștient te poate propulsa să miști munții din loc. Energia tristeții, a pierderii unei iubiri te poate face să scrii poezii (nu alcoolul ingerat de supărare sau alte substanțe periculoase, fenomene în creștere). De aici putem să tragem niște concluzii despre motivul pentru care ne este frică să vorbim cu adolescenții despre anturaj și despre consumul de substanțe periculoase. Nouă ne este frică de frica noastră, iar lor le este frică de emoțiile lor care îi pot conduce către asta. Poți ajunge să consumi substanțe periculoase din entuziasm, din tristețe, din frică. De aceea, noi, adulții, sîntem responsabili să le vorbim despre cum își pot gestiona emoțiile înainte să ia astfel de decizii. Discuția este simplă, prin autodezvăluire: îmi este frică de asta, dar nu voi lăsa frica mea să te pedepsească pe tine și îmi voi face curaj să vorbim și să vedem cum te pot ajuta astfel încît să nu cazi în această capcană.

Tot așa și cu discuțiile legate de schimbările care se petrec în corpul adolescenților, despre identitatea pe care și-o construiesc și despre sexualitate. Putem începe așa: cu mine nu a vorbit nimeni despre asta sau nu neapărat foarte cuprinzător, de aceea am luat decizii nu tocmai potrivite (dacă este cazul). Îmi doresc să îți fiu sprijin și să vorbim despre felul în care te simți. Poate că rîd colegii de tine că te-ai dezvoltat mai repede sau mai încet și asta te face să îți ascunzi corpul sau să te izolezi. Poate te simți trist/ă cînd vezi că toată lumea arată perfect în social media, dar hai să vedem realitatea din spatele tuturor acestor situații.

Un exercițiu util este acela al înțelegerii și gestionării zonei de control: hai să vedem ce poți controla și ce nu! Poți controla vremea? Poți controla ce spun alții despre tine, poți controla ce simt alții pentru tine? Și cîte altele… Asta e zona pe care nu o putem controla. În schimb, putem controla ce avem noi de făcut, cum ne gestionăm noi emoțiile. Ideea exercițiului este aceea de a nu pune suflet pentru lucrurile pe care nu le putem controla, ci mai degrabă să ne concentrăm pe ceea ce putem noi face cu zona noastră de control.

Știu, e greu să ne vedem copiii trăind anumite emoții. Știu, ne doare sufletul cînd îi vedem plîngînd sau țipînd de furie. Dar nu le putem fura aceste experiențe. Nu îi putem proteja tot timpul. E important să pregătim copilul de drum, nu drumul pentru copil, pentru că pe drum vor fi mereu obstacole. E musai să ne trăim noi frica de a ne vedea copiii în vîltoarea tuturor acestor  stadii importante în dezvoltarea ființei umane, ca mai apoi să le putem fi umăr de bază și lucrurile să înceapă ușor să se schimbe. De cele mai multe ori, adolescenții ajung în situații periculoase tocmai pentru că habar nu au că dețin puterea de a alege ce să facă în momentul în care simt o anumită emoție. Poate au învățat de mici că unele dintre ele sînt negative. E important să le deslușim că nu există emoții pozitive sau negative. Emoțiile sînt doar energia, ceea ce se naște în noi ca urmare a unui stimul. Reacția, comportamentul ce vine ca urmare a unei emoții pot fi pozitive sau negative. Ne putem răni și cînd sîntem foarte bucuroși (vedem asta foarte des la copii), așa cum putem fi niște forțe creatoare pornind de la tristețe sau furie. Eu zic și vă invit să le dăm adolescenților puterea de a alege indiferent de emoția sau contextul în care se află, fiindu-le mereu alături.

Gabriela Maalouf este psiholog clinician, psihoterapeut integrativ, consilier școlar, practician NLP, specializat în programare neurolingvistică pentru copii și părinți. A creat o serie de ateliere printre care „Atelierul de parenting – ghidul familiei împlinite”.