Alinieri cosmico-repetitive

În tot acest mare Univers, singura repetiție pozitivă este ziua de salariu. Totul se mișcă și orice se rotește, chiar și tu alergi gratis prin Univers, cu planeta, Soarele, Galaxia și vidul cosmic.

Ne plac mult coincidențele și repetițiile, ne liniștesc, nu-i așa? Ne bucură foarte mult cînd vine tramvaiul la fix și ne place cînd vedem în fiecare zi răsăritul Soarelui. Aici apare prima ciudățenie pentru că, între tramvai și Soare, uneori primul este mai precis.

Ziua este repetiția de bază din viața omului. Ciclul zi-noapte este scris în genele noastre și ale oricărei ființe, însă doar noi am inventat noțiunea monstruoasă de zi de lucru. „Ce este ziua?”, ai putea întreba tu. „O rotație a planetei noastre”, ai răspunde tu, dar nu este așa.

Ziua pe care o folosim noi în calendare este una artificială, separată de rotația reală a Pămîntului, care ia în considerare doar răsăritul Soarelui. Se numește zi solară și durează în teorie 24 de ore. În practică, pe 25 decembrie ziua durează mai mult, 24 de ore și 30 de secunde, iar pe 15 septembrie mai puțin, 23 de ore, 59 de minute și 38 de secunde. După cum vezi, Soarele nu răsare niciodată la timp, dar nu poți să îți dai seama de asta cînd stai la semafor sau sub pămînt, în drum spre serviciu.

Ar fi foarte ciudat și amuzant dacă, în goana noastră după ciclicități, am folosi ziua reală, cea egală cu o rotație a Pămîntului în jurul axei proprii. O asemenea zi ar dura 23 de ore, 56 de minute și 4 secunde și ar fi cu aproape 4 minute mai scurtă decît cea solară, ceea ce ar însemna că Soarele ar răsări în fiecare zi cu 4 minute mai tîrziu. La zece zile ar răsări cu 40 de minute mai tîrziu, iar după 50 de zile cu trei ore, ceea ce ne-ar face să mergem la serviciu și noaptea. Uneori am pleca la treabă la miezul zilei, alteori în mijlocul nopții și doar de cîteva ori pe an ne-am trezi la răsăritul Soarelui.

Nu doar zilele se repetă în viața noastră, ci și eșecurile... Pardon, anii! Un an ar trebui să treacă după ce planeta noastră a făcut o revoluție completă în jurul Soarelui, dar nu este așa. Pămîntul nu ține cont de pasiunea noastră pentru durate de timp precise și nu se rotește în jurul Soarelui în 365 de zile, ci în 365,24 zile, adică 365 de zile și o după-amiază! Sfertul de zi în plus se adună timp de patru ani și se adaugă sub formă de 29 februarie.

Nu-i așa că uneori te întîlnești cu aceiași oameni, la aceleași ore, în același loc? Cu același vecin, în fața liftului, la aceeași oră, pentru că amîndoi plecați de acasă în același timp. La fel se întîmplă și cu planetele și asteroizii, care și ele se suportă una pe alta la fel de mult precum vecinii.

În prezent, în sistemul solar există o grămadă de repetiții amuzante. La Mercur se întîmplă ceva super-ciudat, mai ales cînd citești pentru prima oară: o zi solară pe planetă durează exact cît doi ani! Rotația planetei în jurul propriei axe a fost încetinită de gravitația Soarelui încît o zi durează doi ani. Un an mercurian durează cît 88 de zile terestre, iar o zi solară cît 176 de zile terestre. Asta înseamnă că jumătate de planetă stă în lumina Soarelui timp de un an, după care va sta în întuneric următorul an. Mă bucur că nu există contabili pe Mercur pentru că nu ar ști cum să ne dea salariul.

Pluto e în repetiție cu Neptun. Cea mai mică fostă planetă face două revoluții în jurul Soarelui, în timp ce Neptun face trei, semn că sînt prinse într-un dans gravitațional în cerc. Acest brîu de doi interplanetar se datorează migrației din trecut a planetelor, dar momentan nu ne deranjează cu nimic.

Premiul pentru cel mai chinuit corp ceresc îi revine lui Io, unul dintre sateliții celei mai mari planete din sistemul solar. Io este mare pentru un satelit, dar mic în comparație cu Măria Sa Jupiter. În plus, se află și într-un sistem cu mulți sateliți, avînd nu mai puțin de alți 95 de frățiori-sateliți, numai buni de angajat la vreo primărie de sector. Doi dintre frații lui sînt mai importanți, Ganymede și Europa. La fiecare revoluție de-ale lui Ganymede, Io face una, iar la fiecare de-ale lui Europa, Io face două, ceea ce înseamnă că cei trei sateliți suferă de aliniere-repetitivă cronică. Ghici cine suferă mai mult – Io, care se deformează la fiecare aliniere, încălzindu-se în interior. Rezultatul este că aproximativ 400 de vulcani sînt activi pe Io, din cauza unor simple repetiții orbitale. La fel de chinuit este și un satelit de-ai lui Saturn, Enceladus, care aruncă din el jeturi de apă, hidrogen și sare. Repetiția este mama vulcanismului!

Chiar în acest moment există milioane de asteroizi care se aliniază periodic cu Jupiter. O parte dintre asteroizii din centura principală dintre Brăila și Galați au perioade de revoluție care se aranjează perfect cu cea a lui Jupiter. Noi spunem că asteroizii sînt la rezonanțe de mișcare medie cu Jupiter, dar vrem să spunem că există o ciclicitate în alinierea planetei și a fiecărui asteroid. Asta înseamnă că acei asteroizi simt periodic gravitație în plus de la Jupiter și că orbita lor se modifică, cel mai ușor fiindu-i să se alungească.

Astfel, în cîteva milioane de ani, asteroizii în cauză nu se vor mai roti liniștiți între Marte și Jupiter, ci vor traversa orbitele planetelor Marte, Terra și Venus. Așa devin asteroizii periculoși, prin alinierile-repetitive cu Jupiter! Știu cui nu i-a fost bine din cauza unor asemenea ciclicități – dinozaurilor (iar aici nu mă refer la orice bărbat bătrîn aflat la putere). Mai știu pe cineva care ar putea avea de suferit din cauza acestor repetiții. Omenirea!

Adrian Șonka este astronom la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“ din Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Universul exotic. Carte de recorduri astronomice, Editura Nemira, colecția Nemi, 2023.