Amantele din versuri

Poveştile de iubire din trecut se scriu ȋn afara cadrului formal al căsătoriei. Dacă doi soţi se iubesc nu este nimic spectaculos ȋn acest act circumscris cuplului şi, sincer, nici nu interesează pe nimeni; pe cînd iubirea interzisă, iubirea de alcov, dragostea ilegitimă, toate aceste cadre stîrnesc emoţiile tuturor. Amante şi amanţi narează istoria iubirii din trecut mai mult decît oricine şi aproape tot ceea ce cunoaştem li se datorează. Femeile au jucat un rol crucial ȋn răspîndirea ideilor despre iubire pentru că ele s-au aflat sub lupa condamnărilor. Societatea a fost ȋnvăţată să privească cu ochi ȋngăduitori incursiunile amoroase ale bărbaţilor, dar să condamne, să judece, să denunţe, să pedepsească femeile prinse ȋn relaţii de iubire, altele decît cele acceptate. Poveştile lor tîrîte prin ruşinea comunităţii şi oprobriul tribunalelor sînt surse inepuizabile de cunoaştere pentru cercetătorul de astăzi. Am ales să explic mecanismele de funcţionare ale societăţii cu ajutorul lui Grigore Andronescu şi al versurilor sale dedicate femeilor din viaţa sa amoroasă. Născut la 1 ianuarie 1778, ȋn mahalaua Popescului, lîngă biserica Sfîntul Nicolae din Bucureşti, fiul boierului Şerban şi al Zamfirei, Grigore ȋnvaţă carte la şcoala din mahala. Mai apoi, ocupă diferite dregătorii ȋn aparatul administrativ al Valahiei şi aflăm că are cunoştinţe de drept, agronomie şi limbă greacă. După moartea soţiei sale, Măndica, pe la 1829, rămîne singur cu grija celor opt copii. Văduvia nu ȋnseamnă recluziune şi izolare de lume, mai ales pentru Grigore Andronescu care, ȋn calitatea sa de judecător pe la diferite departamente, circulă prin ţară, cu treburile dregătoriei. Răgazul dintre două litigii şi-l petrece versificînd, compunînd poezii dedicate celor apropiaţi sau puternicilor zilei. Femeile din viaţa serdarului Grigore primesc şi ele stihuri, unele doar pentru a fi flatate, altele cinstite, arătîndu-le prieteşugul. Versurile sale clasifică şi califică femeile din viaţa sa ȋn funcţie de disponibilitatea lor, de emoţiile trăite alături de ele, de plăcerile sexuale experimentate, de bucuria de a trăi. De soţie ȋşi aduce aminte pe „cînd se afla bolnav, la Ploieşti” şi se lamentează că „icoana zugrăvită” nu este acolo să-i aline suferinţele bolii.  

Carneţelul de versuri (ȋncă inedit şi puţin cunoscut) este o oglindă a relaţiilor amoroase trăite de serdarul Grigore. Le enumăr aici aşa cum sînt ele notate: ȋndrăgostit de o „cocoană”, căreia nu-i pronunţă numele, ȋi trimite versuri pline de „foc ȋnvăpăiat” şi o roagă să-şi aplece ochii asupra lui şi să-i aline suferinţa aşteptării („Ca tine, cocoană, / Voi să am icoană”); trăieşte experienţe sexuale uimitoare alături de „Leanca dragă, Leanca nebuna” ce se iubeşte „cu plăcere / cu tot omul care cere”. Versurile licenţioase cîntă bucuria acestei femei de a se iubi cu alţii şi căreia i se supune şi el. Titlul poeziei este „Pentru Leanca, slujnica ce am avut-o ȋn zece rînduri”. Marghioala este o altă slujnică, aşezată pe moşia sa de la Ungureni, judeţul Dîmboviţa, dar pentru ea nu mai are nici respect, nici ȋngăduinţă din moment ce „a sărit să dea ȋn el”, drept „mulţumire”. Femeia este judecată aspru, „curva” care s-a dat la tot satul şi care trebuia arătată cu degetul pentru că l-a preferat pe unul Gheorghe, sluga protopopului din Ungureni. „Ah, Elizi, Lizi, / Draga mea Lizi”, scrie Andronescu ȋnchinînd un poem acestei Lizi de la care cere „puţin noroc”, puţină iubire. Se pare că şi obţine ceva de la Lizi, doar că nu gratuit şi nici aşa cum şi-ar fi dorit, pentru că, la sfîrşitul versurilor, boierul intervine şi notează supărat: „nici o floarţă ca aceasta nu m-au ȋnşelat, căci ȋntr-o lună şi jumătate me-au furatu haile de şapte lei”. Mai este ȋndrăgostit de fata protopopului de la Ungureni, căreia nu poate decît să-i declare amorul platonic, servindu-se de stihurile lui Ienăchiţă Văcărescu pentru a versifica iubirea imposibilă: „Astă castă, / Pusă-n glastă, / Ca o floare să fereşte / De ghimpi ce-o păzeşte / Să o rupu mi-e frică, / Să o las să strică”, dar şi-ar fi dorit să i se supună şi „să i se facă stăpînă”, doar pentru o vreme, bineȋnţeles. Versurile dedicate uneia Zoiţa sînt aceleaşi recompuneri din alte stihuri şi teme care circulau ȋn epocă. 

Serdarul Grigore Andronescu este cunoscut pentru ȋnsemnările sale, importante pentru cunoaşterea lumii bucureştene de dinainte şi de după Regulamentul Organic, publicate de Ilie Corfus sub titlul Însemnările Androneştilor. Grigore Andronescu a fost un „stîlp” al vieţii bucureştene din prima jumătate a secolului al XIX-lea, escapadele sale versificate colorat pe pagini de manuscris şi cîntate pe sub ferestrele iubitelor n-au supărat pe nimeni, că doar era ȋn firea lucrurilor „să aibă tot bărbatul o muiere pentru trebuinţele firii”. Leanca, Marghioala, Elizi, Zoiţa au intrat ȋn istorie ca amante portretizate blînd atunci cînd s-au supus poftelor trupeşti ale boierului, criticate acerb atunci cînd şi-au negociat trupurile şi sentimentele.

Trecut-au secole de atunci; femeile continuă să poarte stigmatul „amantlîcului“, ignorîndu-se vocile, emoţiile, istoriile lor. Dar „zic şi eu, aşa să fie / Totdeauna veselie“, după cum scria eroul acestor rînduri, Grigore Andronescu.

Constanţa Vintilă este cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din Bucureşti. Ultima carte publicată: Focul Amorului. Despre dragoste şi sexualitate ȋn societatea românească, 1750-1830, ediţie revăzută şi adăugită, Humanitas, 2023.