Autodepășire vs. extenuare

Să-ți depășești limitele, să ieși din zona de confort, să ai încredere că mai poți rezista un pic sînt sfaturi peste care dau des în articolele ce îndeamnă la o viață mai bună. M-am întrebat, în acest Dosar, ce rol au limitele, dacă ne ajută sau ne blochează, dacă ne îngrădesc libertatea de alegere, cînd este indicat să fie respectate și cînd se impune forțarea lor. Cînd sînt limitele fixate pentru binele societății în care trăim și cînd ajung să fie învechite, iraționale. Ce înseamnă „limite sănătoase”, cum le trasăm și cum le fortificăm. Cînd este de dorit confruntarea cu experiențele de care ne temem și cînd sfidarea limitelor e una dintre căile de inovație, în artă.

Am aflat, parcurgînd textele colaboratorilor la Dosar, că deși libertatea respinge constrîngerile ca fiind indezirabile are nevoie de acestea ca precondiții pentru însăși existența ei, iar o lume în care nu avem reguli devine una a incertitudinii. Că toate alegerile noastre se confruntă cu un context care limitează lista opțiunilor fezabile, dar și că prezența unui număr foarte mare de opțiuni ne poate diminua abilitatea de a face o alegere („paradoxul alegerii”). Că forțarea limitelor și nesocotirea normelor curente sînt instrumente care asigură eficacitatea simbolică a unor comportamente rituale. Că, în timp ce granițele sînt contururile necesare ale unui domeniu, limitele sînt un fel de praguri și restricții întîmplătoare, pe care intelectul le poate depăși. Că vechii filosofi greci credeau că etica este o artă a desăvîrșirii de sine, nu o știință a drepturilor și obligațiilor morale. Astfel, restricțiile morale nu erau percepute ca niște tabuuri frustrante, ci ca un antrenament în vederea fericirii.

Presiunea de a-ți depăși limitele vine mai degrabă din exterior. Și, cum nimeni nu poate rezista sub ea la nesfîrșit, ideal ar fi să o domolim prin găsirea propriilor valori, nu din epuizare sau teamă, e de părere psihiatrul Vlad Stroescu în interviul acordat. Cînd ești obosit, trebuie să îți asculți corpul și să te oprești. Punerea de limite e o îndeletnicire de care depinde starea noastră bună, chiar dacă se face „chirurgical” și stîrnește furie și dezaprobare în jur. Și chiar dacă o deprindem mai tîrziu, iar pentru asta avem de luptat cu partea arhaică din noi, care va încerca să ne împiedice să ne schimbăm viețile, preferînd răul cunoscut unui viitor incert pentru că vrea să ne știe în siguranță.