Ce influență are discursul negativ și fals din social media asupra tinerilor?

De ce știrile false și negative sînt mai atractive și de ce se răspîndesc atît de mult pe social media? Ce ne determină să credem mai mult ceea ce este fals și amenințător în detrimentul unui conținut adevărat? Am putea răspunde simplu „pentru că întotdeauna răul este mai atractiv”, sau datorită „rating-ului”, sau „pentru că se vinde cu mai multă ușurință”.

Un studiu de analiză a platformei Twitter a arătat că probabilitatea ca o știre să fie republicată a fost cu 70% mai mare în cazul știrile false comparativ cu știrile adevărate.

Cînd vorbim despre știri și informare, principala sursă a adolescenților este social media. Tinerii nu urmăresc televiziunile clasice, jurnalele de știri și rareori deschid paginile unor ziare online. Petrecînd foarte multe ore zilnic pe social media atît pentru socializare sau muzică, cît și pentru noutate și divertisment, social media este spațiul online unde tinerii sînt asaltați cu știri false și amenințătoare și tot aici apare și un discurs negativ.

În primul rînd, să nu uităm că social media este astfel gîndită încît să faciliteze răspîndirea știrilor false cu mai multă ușurință și prin faptul că recompensează utilizatorii dacă distribuie cît mai mult astfel de informații. Cu alte cuvinte, algoritmul de recompensare a utilizatorilor facilitează transmiterea informațiilor false. Iar știrile false sînt astfel inventate încît să ne suscite o emoție, de obicei tot negativă, iar emoția negativă determină reacții, atitudini și comportamente mult mai rapid și mai puternic decît o emoție pozitivă.

În al doilea rînd, datorită modului în care folosim social media, datorită rapidității și interacțiunii ridicate pe care ne-o propune. Nu ne mai folosim (și nici nu mai avem timpul, dispoziția și disponibilitatea) abilitățile de gîndire critică necesare pentru a discerne conținutul adevărat de cel fals. Nimeni nu mai are răbdarea de a se opri, de a se întreba, de a provoca un conținut și de a judeca dacă este fals sau adevărat ceea ce vede și citește și de a lua o decizie în consecință. Necesită efort și nu avem timp.

Ajungem astfel să ne formăm obiceiuri de a distribui informații în mod automat pe care le preluăm de la alții, fără să ne gîndim nici măcar o clipă la posibilitatea că noi distribuim o știre falsă și astfel răspîndim dezinformări, devenim indirect agenți ai dezinformării online.

Putem constata cu ușurință acest adevăr cînd vedem cît de mult cresc distribuirile și cît de multe vizualizări a înregistrat un conținut în cîteva minute. Ceea ce îl face și mai credibil. Noi tindem să credem ceea ce pare mai important și ceea ce are mai multe like-uri, vizualizări sau distribuiri. Cu alte cuvinte, masele contează („nu vezi cîte like-uri are, cum să nu fie adevărat?”). Mai mult decît atît, de fiecare dată cînd un tînăr primește un like, „urmărire” sau „comentariu”, creierul eliberează neurotransmițători ai plăcerii, ceea ce duce la dorința de mai multă implicare.

În alt treilea rînd, datorită modului în care sînt prezentate aceste știri false. Nu doar că titlul conține cuvinte-cheie cu impact puternic, dar și imaginile/videoclipurile care însoțesc titlul sînt false.

În dezinformare vorbim de o acțiune creată sau inventată în mod deliberat cu un anumit scop, iar autorii dezinformării vor face orice pentru a-și atinge acest scop. Priviți doar în aceste zile, în timpul campaniilor politice, cum s-au dus luptele pe cîmpul dezinformării.

Și mai este un aspect esențial.

Un studiu al Institutului Reuters de la Universitatea din Oxford a constatat că, deși doar 20% din știrile false au fost produse sau distribuite de persoane publice celebre, aceste postări au reprezentat aproape 70% din totalul interacțiunii pe rețelele sociale. Acești numiți „super-distribuitori” pot amplifica cu ușurință informațiile false online, în care adepții lor au deja încredere.

Cu alte cuvinte, dacă un anumit influencer a publicat această știre, ea este în mod automat adevărată pentru noi. Cine ar îndrăzni să pună la îndoială ceea ce publică un influencer, o persoană cu milioane de urmăritori?

Au fost cîteva situații în România cînd aceștia și-au cerut scuze pentru că au distribuit o informație care s-a dovedit ulterior a fi falsă și pe care nu au verificat-o în prealabil. Dar prea tîrziu.

Revenind la adolescenți. În cazul lor, încrederea în influencer-i și în conținutul din social media este mult mai mare. Tinerii tind să nu pună la îndoială tot ce urmăresc în mediul online. Și mai grav, tind să pună în practică ceea ce văd în social media, să experimenteze, să fie influențați în deciziile lor.

Tinerii, născuți deja într-o epocă digitală, crescuți înconjurați de numeroase dispozitive electronice şi ecrane, se informează și se formează în mediul online şi îşi conduc viaţa reală influențați de ceea ce se întîmplă în online (mai mult decît în mediul fizic), ceea ce nu întotdeauna este corect, adevărat, benefic sau sănătos mintal.

Vorbim de o generaţie hipercognitivă, care are o durată de atenţie mult mai scurtă decît generaţiile anterioare, iar prin faptul că apelează întotdeauna la identificarea unor răspunsuri prin intermediul mijloacelor de informare electronică, tinerii nu-şi mai dezvoltă imaginaţia şi nici nu mai învaţă să găsească răspunsuri prin folosirea propriei judecăţi, prin raționamente logice și operații cognitive superioare. Devine chiar plictisitor. Răspunsul lor cel mai frecvent este „am văzut pe Internet, este adevărat, vă spun eu”.

Să luăm doar exemplul orientării într-un oraş necunoscut: poţi utiliza o hartă online cu rapiditate, o aplicație sau poţi, cu mai mult efort, să te orientezi fără ajutor, gîndind de unul singur reperele, întrebîndu-i pe cei din jur, creîndu-ţi hărţi în minte. Dar cine mai face acest lucru astăzi? Și deseori, folosind aplicațiile online și ghidîndu-ne după ele, sîntem induși în eroare.

Deci, în mod clar, vorbim de o afectare a gîndirii critice şi de o lipsă de înţelegere a diferenţelor dintre faptele adevărate, influențe, manipulare şi opinii.

Chicca şi Shellenbarger, de la Universitatea Indiana din Pennsylvania, au remarcat că dependenţa de tehnologie şi conexiunea personală redusă afectează abilităţile sociale şi de relaţionare ale acestei generaţii, ceea ce poate conduce la un risc crescut de probleme de sănătate mintală, de izolare şi de insecuritate socială. Tendinţele de sănătate mintală ale generaţiei Z arată că, deşi vorbim de o generaţie hipercognitivă, tinerii sînt totodată mai predispuşi la stres psihic decît generaţiile anterioare, iar acest lucru se accentuează în timp.

Psihologic vorbind, există persoane care pot deveni mai ușor victime ale dezinformării, în funcție de unele trăsături de personalitate, și anume acele persoane cu factori psihologici precum atracție pentru noutate, stare emoțională ridicată, caracterizate de emoții de excitare ridicată, inteligență emoțională scăzută, impulsivitate și mai ales cu o atitudine anti-știință.

Hate speech

Un ultim aspect al discursului online care crește considerabil în ciuda eforturilor de a restricționa, de a limita și de a descuraja este instigarea la ură.

Nu este un lucru nou, în istorie au existat întotdeauna persoane care au manipulat și au instigat la ură sau radicalizare. S-au creat revolte și revoluții. Astăzi, datorită Internetului, datorită faptului că oricine poate să publice orice printr-un simplu click, instigarea la ură se răspîndește foarte rapid și peste tot în lume.

Mediul online nu păzește tinerii de efectele acestui discurs, fie că unii devin influențați de acest discurs și, ca urmare, ei înșiși distribuie mai departe, fie, în cazurile grave, sînt victimele directe ale agresivității online.

Tinerii sînt răniți astăzi mult mai ușor în mediul online, iar agresivitatea și discursul instigator cresc fără să fie cenzurate, astfel încît, în cîteva minute, te poți trezi cu sute sau mii de hater-i. Mecanismele de raportare devin nu doar lente, cît mai ales ineficiente și durează prea mult timp pînă cînd un conținut dăunător să fie retras de pe o platformă online. Putem extinde discuția de la utilizatorii obișnuiți la creatorii de conținut, la cei cu notorietate ridicată în mediul online și la grupuri sau organizații care au un scop bine definit de a instiga la ură, de a provoca haos sau chiar revoltă și acțiuni extremiste.

La fel ca în cazul unor știri negative, false și alarmiste, și aici tinerii au abilități scăzute de a nu rezona cu hate speech-ul și, din dorința și cu tendința lor de a căuta dreptate și egalitate, acceptă cu mai multă ușurință instigarea la ură, pentru că instigatorii întotdeauna își legitimează acțiunile prin argumente deosebit de credibile. Tinerii nu pun la îndoială ceea ce urmăresc și nu se întreabă atît de des dacă ceea ce văd reprezintă o manipulare.

Ce ne rămîne de făcut?

Să nu credem tot ce vedem și tot ce citim pe Internet. Să nu distribuim rapid. Să ne oprim impulsurile, să facem o pauză și să ne punem prima întrebare: „Cum îmi dau seama dacă e o știre adevărată sau falsă?”. Vreau să cercetez. Vreau să văd de ce ar fi adevărată. Cine a postat-o prima dată?

În al doilea rînd, ca adulți, să ne asigurăm că, pentru a avea experiențe digitale sigure, sănătoase, tinerii au nevoie de a fi protejați online de conținuturi, comportamente și contacte nesănătoase, amenințătoare și ilegale.

Tinerii au nevoie să-și dezvolte abilități și competențe digitale care să-i învețe cum să folosească critic social media, iar aceasta este obligația adulților, părinți și educatori, alături de instituțiile statului. Vorba unui copil din Portugalia: ne-ați pus în mîini un instrument complex, fără să primim un manual de instrucțiuni.

Mihai Copăceanu este psiholog.