„Colorata, mîine-i gata!”

„Colorata, mîine-i gataaa!” era promisiunea cu care fotograful își făcea reclamă, trecînd printre prosoape și cearșafuri, pe plaja aglomerată. Repeta oferta, cu o intonație ușor cîntată, semnalîndu-și astfel prezența. Desculț, pe nisipul ud, spălat de valuri, doar în șort, cu pălărie și cu o vestă cu buzunare, se strecura printre turiști. Era un personaj, îl remarcai! Aparatele foto de la gît și geanta pe umăr erau accesoriile nelipsite, identitare chiar.

Familiile cu copii erau cu precădere clienții de bază. Părinții îl întîmpinau pe fotograf și urmau un ritual ad-hoc: stăteau grupați, doar în costume de baie, cu cel mic în brațe, cel mare ținut de mînă și cu spatele spre mare. Copiii țineau o minge gonflabilă drept decor. Dacă nu aveau, puteau apela la recuzita fotografului. În cazuri excepționale, unii fotografi aveau chiar o maimuțică dresată, probabil un macac. Aceasta se alătura familiei și pentru o clipă zîmbeau cu toții, iar aparatul de fotografiat declanșa scurt, fiind deja presetat dinainte. Momentul era astfel surprins, imprimat pe pelicula filmului ORWO color. Fotograful nota într-un carnețel numele familiei, iar a doua zi, cînd relua turul pe plajă, aducea fotografiile făcute în ziua anterioară, developate și mărite pe hîrtie în timpul nopții. Astfel promisiunea că mîine-i gata era ținută cu sfințenie. Plăteai cîțiva lei și rămîneai cu dovada incontestabilă că în vara aceea ai fost la mare. Chiar dacă era de dimensiune carte poștală, fotografia nu era trimisă ca atare, ci era păstrată în albumul familiei.

Înțeleg că erau astfel de fotografi care cîștigau bani frumoși într-un sezon. Aveau clienți! Turiștii care aveau aparate foto personale nu erau prea numeroși, iar filmele color și procesarea erau destul de costisitoare. Dacă era să duci filmul propriu la studio, la developat, dura cel puțin o săptămînă pînă să ai fotografiile. Relatez asta amintindu-mi de acele momente din copilărie, la începutul anilor ’80 și mai apoi din anii ’90, cînd fotografii ambulanți încă erau prezenți pe litoral. Ulterior, aparatele foto au devenit tot mai accesibile, erau automate, nu mai trebuia să știi să faci setări corecte, iar filmele color erau cele mai folosite. După anii 2000, aparatele digitale le-au luat locul și, nemaifiind limitat de cele 36 de cadre ale peliculei, se făceau sute de imagini, în toate pozițiile. Albumul de familie a fost înlocuit de blog personal, în care prezentai jurnalul de vacanță, cu descrieri a ceea ce ai văzut/mîncat/distrat.

În vara anului 2006, în timp ce făceam o serie de fotoreportaje pe litoral pentru cotidianul Adevărul, m-am trezit chiar eu în postura fotografului despre care aminteam. Fiind cu un teleobiectiv mai mare montat pe aparat, probabil că am atras atenția unora de pe șezlonguri, care m-au și abordat, cerîndu-mi să le fac o poză de grup. Oarecum luat prin surprindere, le-am spus că eu nu fac poze de genul ăsta, ci că sînt fotoreporter. Ca să mă eschivez, am întărit și că nu am nici maimuță, la care unul vînjos a zis că nici nu-i nevoie, că o are el pe tatuaj. Surprinzător, chiar o avea pe umăr. Ne-am amuzat, i-am pozat și seara le-am trimis fotografia pe e-mail.

În prezent, acestea par povești din alte vremuri, ceea ce așa și e… Acum, cînd fiecare stă în permanență cu telefonul în mînă, inclusiv pe plajă, nici nu se mai pune problema să aștepți să treacă fotograful. Smartphone-ul are cameră foto ultraperformantă, cu multiple lentile pe spate și pe față, cu wide și zoom și cu zeci de megapixeli. De departe cele mai populare sînt selfie-urile, făcute cel puțin cu zecile, pentru fiecare poziție, repetate obsesiv – click, click, click. Și culmea e că rar se mai fac poze clasice de grup, deoarece fiecare e cu telefonul lui, chiar și ăla micu’...

După ce trec printr-o editare direct în aplicații, acolo, la fața locului, cu filtrele și ajustările de rigoare, fotografiile sînt încărcate pe rețele sociale, la interval de cîteva minute după ce au fost făcute. Se postează albume, cu sute, dacă nu cu mii de imagini. Desigur, totul e public, te știe o lume întreagă că tu, în clipa asta, ești pe plajă, în vacanță. Dacă în trecut revedeai ocazional fotografia din album, pe care o analizai cu atenție și îți aminteai cu drag de acea vacanță și mai apoi cu nostalgie de acei ani ai copilăriei, tot mai îndepărtați, acum verifici cu frenezie, cînd pe Facebook, cînd pe Instagram, să vezi cîte like-uri și inimioare ai mai primit la postările de acum un minut. Iar cînd urmărești tu prieteni, treci rapid de la o postare la alta, privind superficial abundența de imagini noi, care se încarcă continuu. Totul se desfășoară într-un ritm alert, consumăm pe nerăsuflate, acum cînd totul vine de-a gata.

Noutatea care va marca viitorul e Inteligența artificială (IA). Practic, poți să fii la birou și să dai o comandă detaliată, iar IA să creeze o imagine cu tine aflat pe malul mării, într-un peisaj exotic, cu palmieri în fundal, cu sau fără maimuță.

Lucian Muntean este artist vizual, pictor și fotojurnalist.