Convivialitate – la masă și în afara ei

Toate evenimentele, lansările, noutățile și mai nou, petrecerile au o componentă dedicată influencer-ilor, categorie în care sînt trecuți jurnaliști și creatori de conținut deopotrivă, cîteodată și vedete. Scopul e unul singur: să afle cît mai mult public ce se întîmplă acolo, să ajungă informația la cît mai multe categorii de persoane, posibili viitori consumatori.

Deși astfel de evenimente atrag după sine elementul de convivialitate, taberele sînt destul de evidente: unii sînt curioși și pun întrebări, ceilalți fac poze, selfies și folosesc adjective admirative pentru ceea ce se întîmplă. E un bun-simț care ne caracterizează pe fiecare dintre noi, ne salutăm și împărțim amabilități, dar știm deja din social media cum arată viețile invitaților: totul e minunat, plin de evenimente de lifestyle, vacanțe, ieșiri, ținute și make-up – fotografiate perfect vs păreri scrise în texte lungi, fotografii nu foarte bine încadrate, dar multă emoție. Toată lumea de la această masă are un public, care cîteodată se întrepătrunde. Livrăm informații similare în formate diferite, pe bugete și mai diferite. Iar în toată această convivialitate jurnaliști-creatori de conținut, mai primești și invitații la evenimente unde există invitați care fac poze și postări pe social media, dar n-are cine să scrie, căci pozele sînt faine, dar e nevoie și de lucruri mai consistente. Ironic, dar adevărat.

La începutul lui ianuarie 2019, întreg mapamondul a observat prezența unui ou în social media. Scopul: să primească cele mai multe like-uri din online. Trei săptămîni mai tîrziu, la presiunea social media, care nu înțelegea ce-i cu oul, coaja acestuia s-a crăpat: înăuntru era o campanie gîndită pentru un anunț de interes public despre sănătatea mintală. Evoluția oului a fost epitomul unui anumit tip de succes pe Internet: adună un public suficient de mare în jurul a ceva – orice – și poți să-l vinzi. Iar apoi, ne mirăm cum un ou – o idee atît de simplă și banală – poate ajunge la un public de 61 de milioane de pe întreg mapamondul. Pînă ajungem să fim creatorii oului – chiar și cu acest scop nomic, de promovare a sănătății mintale –, mai avem de împărțit amabilități și de gestionat presiunea social media, căci fiecare vrem să avem mai mult public, mai implicat, care să petreacă și mai mult timp consumînd conținutul pe care îl oferim. 

Apariția creatorilor de conținut a schimbat paradigma modului în care consumăm și distribuim informații, mai ales cînd aceștia reușesc să construiască comunități, lucru pe care multe organizații media tradiționale nu îl mai fac la fel de ușor: televiziunea prin cablu oferă prea multe opțiuni și e sufocată de reclame, radioul are o concurență puternică prin tot felul de alte platforme care oferă conținut audio, distribuția ziarelor nu mai este atît de importantă cînd orice știre poate ajunge rapid, în niște click-uri, oriunde în lume, nu doar în proximitatea tipografiei, depinzînd de distribuție.

Însă și creatorii de conținut ne sufocă de reclame și parteneriate, iar aici intervine „creator economy”, care se bazează pe susținerea creatorului preferat, cu profiluri pe platforme ca YouTube, Instagram, TikTok, Patreon, Substack, OnlyFans și Twitch, și care permit creatorilor să ajungă direct la public fără a mai avea nevoie de intermediari tradiționali, cum ar fi companiile media sau agențiile de publicitate.

Practic, Internetul a permis democratizarea instrumentelor de producție și distribuție de conținut, așadar oricine are acces la un smartphone și la rețele sociale poate deveni o voce influentă într-o nișă anume – și poate fi plătit pentru asta. Astfel, publicul poate consuma informația direct de la sursă, fără filtrul instituțional al jurnalismului tradițional.

Pentru jurnalismul tradițional, această tranziție aduce provocări uriașe. Dintr-un anumit punct de vedere, jurnalismul este obligat să se adapteze la aceste noi realități prin prezența sporită online și în social media, prin integrarea unor metode mai interactive de a spune povești și de a implica publicul. Mulți jurnaliști se adaptează și încep să combine practici tradiționale cu strategiile creatorilor de conținut, devenind hibrizi: oferă atît profunzimea jurnalismului, cît și dinamica rețelelor sociale.

Într-o astfel de situație mă aflu și eu, cu 15 ani vechime în presa scrisă, dar cu o identitate construită separat în online, întîi cu un blog de opinii care s-a transformat în blog de idei de food & travel, ca apoi să ajungă o comunitate de peste 3.000 de membri în jurul unui newsletter cu povești gastronomice. Sînt oare creator de conținut? Nu, căci nu primesc feedback atît de rapid și pe toate canalele de social media cum am văzut că înseamnă „engagement”. Însă sînt o profesionistă care ține încă cu dinții de standardul de acuratețe și imparțialitate, pe alocuri și cu subiecte de profunzime. Și în meseria mea de jurnalist, primează publicul: dacă pot oferi conținut valoros, adică acela care adaugă în mod semnificativ ceva vieții și gîndirii celui care îl consumă, fie că vorbim de divertisment, educație sau cultură, ceea ce contează este ca mesajul meu să fie bine structurat, bine cercetat și, mai ales, autentic. Dar uitîndu-ne la oamenii pe care îi urmărim în social media, ne regăsim noi cu adevărat în propunerilor și recomandările lor? Sînt ele autentice? Mai înseamnă ceva principiile și valorile? Răspunsurile le găsim fiecare dintre noi în feed-uri.

Oana Vasiliu este jurnalistă la Business Review și autoare a newsletter-ului UMAMI Moments.