Dincolo de tabla de joc

„Nu te supără, frate!” era un joc faimos al celor care au copilărit în anii ’70-’80, un joc de hazard, în care zarul dicta mutările pionilor de pe o planșă. Se pare că originile lui erau mai vechi decît ne imaginam noi atunci, inițial fusese un joc german care le umplea timpul soldaților ce așteptau ordine în tranșee și finalul războiului, un altfel de joc, de strategie de data asta, însă mult mai crud și mai real. Și denumirea jocului era amuzantă și ne-a rămas în memorie – pierzi sau cîștigi, nu trebuie să te necăjești sau să te oftici, că „așa e în tenis!” (o altă expresie celebră dintr-un scheci umoristic), așa-i în viață! Interesantă era și folosirea apelativului „frate” care te ducea cu gîndul la faptul că o luptă pe tabla de joc se dă între prieteni, între „frați”, cu atît mai mult nimeni nu trebuie să se supere pentru rezultatul jocului. Și tema acestui Dosar este mai mult sau mai puțin o jucărie. Pornind de la acel joc al copilăriei, ea se dezvoltă în mai multe direcții, de la supărare și oftică, relații fraterne și pînă la cît de mult se aplică regulile jocului în istorie, în viață.       

Adrian Cioroianu scrie despre „frățietate, camaraderie, tovărășie, parteneriat” între popoare și lideri politici, de-a lungul timpului. „Dacă aș avea timpul și nervii necesari, chiar aș imagina un scenariu de teatru în care doi lideri de partid comunist stau alături de un ex-deținut politic și spun bancuri despre sovietici/ruși. Pentru cei dispuși să cerceteze, bancurile antisovietice abundă în anii lui Nicolae Ceaușescu și, personal, n-am nici o îndoială că multe dintre ele erau produse, sau măcar propagate, de servicii ale Securității”.

„Fraternitatea devine un laitmotiv al Revoluției franceze din 1789, în faimoasa triadă, alături de libertate și egalitate. În noua sa accepțiune secularizată, fraternitatea are o dimensiune politică, fondată pe apartenența individului la aceeași comunitate de cetățeni”, punctează Alexandru Ofrim.

„Avea dreptate Camus, scriitorul: poți să înveți destul de multe, dacă nu chiar tot ce e știut despre viață, dintr-un meci de fotbal. M-am ofticat și eu, n-am fost înger. Am dat mingea atît de departe încît să nu mai poată fi ajunsă, am spart cel puțin o minge, am sărit la bătaie, am înjurat, am fost furios fără măsură. Toate au fost, la urma urmei, etape necesare devenirii, la fel cum în viață trebuie să te îndrăgostești, să iubești, să pierzi, să suferi, să cîștigi, să fii împăcat, să mori”, povestește scriitorul Andrei Crăciun.

Dar care e legătură între joc și viață? „E lecția pe care o învățăm împreună zi de zi – jocul se creează pe măsură ce-l joci, iar tu ai rolul important de a-i crea cadrul, de a-l umple cum dorești, e locul unde înveți să primești provocări, dar și sprijin, uneori reușești, alteori ești la pămînt, poate ești scos afară din joc, ca apoi să ți se ofere o nouă șansă, să treci de provocări, să o iei de la capăt”, scrie și Valentina Bâcu. (Adina Popescu)