Două-trei kilograme în plus

„Hai să-ți arăt pe unde am fost!”, îmi spune amicul proaspăt întors din vacanță, și-mi pune smartphone-ul în mînă „Așa, dă cu degetul mai departe, spre dreapta, spre stînga, nu contează.” Mă uit la munți, mări, mese întinse, grupuri vesele. Ar putea fi oriunde: Peloponez, Năvodari, Copacabana sau Călărași. Privesc, mă minunez, „zoomez”, fals interesat, cîte un detaliu – calamari, catedrale sau vreo cucoană mai aparte, plasez un comentariu echivoc-ghiduș, comesenii se hlizesc, lumea se distrează. Cam așa se valorifică, de vreo douăzeci de ani încoace, reziduurile fotografice ale vacanțelor noastre.

Vacanța e pentru huzur. Concediul, care însemna odată și „permisie”, amintește de un cazon „Pe loc, repaus!”. Din concediul de odihnă nu păstrezi mare lucru. Căci nu faci mai nimic: te odihnești. Dormi, te hrănești, mergi la tratament (băi, nămoluri, izvoare sulfuroase), te hrănești, și iară dormi. Destinațiile clasice pentru astfel de sejururi sînt Amara, Căciulata, Călimănești, Olănești, Băile Tușnad, Felix etc. Revii acasă cu nervii destinși, cu tensiunea ameliorată, cu digestia reglată și reumatismul sub control.

O variantă de vacanță rustică, pastorală, era odinioară vilegiatura, cu sensul inițial de sejur estival petrecut la țară (villagio) sau pe litoral. Dar ceea poate fi idilic și seducător pentru cîteva zile amintește, după o vreme, de parodia lui Topîrceanu: „Locuința mea de vară / E la țară... / Acolo era să mor / De urît și de-ntristare / Beat de soare /Și pîrlit îngrozitor!” („Vara la țară“).

Un tip de vacanță foarte apreciată în rîndurile germanicilor este concediul „activ” (Aktivurlaub) sau cel „cultural-educativ” (Bildungsurlaub). „Logica”, de natură protestantă, din spatele acestor concedii e că a te lăfăi e un păcat (chiar și în vacanță). Aceste sejururi sînt puse la cale meticulos, de obicei, pentru un grup mai mare, cu un program bine stabilit pe zile și pe ore. În concediu nu pleci iac-așa, aiurea, ca să strici banii sau să te lași tras pe sfoară de viclenii mediteraneeni: or fi ei zîmbăreți, prietenoși, ospitalieri, dar noi știm bine: vor doar să ne ia banii. (E adevărat, sînt mai săraci ca noi, dar nici nu se omoară cu munca!) Nu mănînci în oraș. E scump, nu știi ce-ți pun în farfurie și, oricum, nu înțelegi nimic din meniul lor ciudat. Nu vrem surprize! Ca atare, de cum ajungi la destinație, te aprovizionezi de la supermarket cu ce știi de acasă: pîine, salam, cașcaval, apă minerală, bere. Ce-ți trebuie mai mult? Doar n-ai venit să te ghiftuiești; ești în concediu ca să te edifici. Colosseum, Acropole, vestigiile și muzeele te așteaptă! Ca să nu mai vorbim de splendorile naturii: ce munți, ce ape... dar ce aer! Dintr-un astfel de concediu te întorci musai cu un noian de nobile impresii: „Orice s-ar zice, italienii se îmbracă bine. Și ele... ce elegante!”; „Ce-i drept, orașele sînt cam murdare, dar ce țară, dom’le, ce cultură, ce istorie... o splendoare!”; „Amfiteatrul din Taormina – l-ați văzut? Formidabilă priveliște! Găzduiește și concerte în aer liber...”.

Anul acesta mi-am petrecut vacanța în Samothrace. Nu a fost Bildungsurlaub – adică n-am umblat pe urmele lui Niké (doar se mutase la Paris încă din 1864) –și nici Aktivurlaub nu a fost (nu am escaladat muntele Fengari). M-am dus pentru Marea Egee, pentru fermecătorul orășel Chora, pentru tavernele din satul montan Profetul Ilie și pentru miile de capre care cutreieră liber pe întinsul întregii insule, ca-n alte locuri cîinii și pisicile.

Un cuvînt mai vechi pentru „vacanță” e „férii” (vezi și germanul Ferien), din latinescul feriae (zi de sărbătoare). Or, asta cred că ar trebui să fie o vacanță ideală: un permanent prilej de sărbătoare – nu în sensul de chef continuu, ci de timp petrecut cu rost, cu bucurie, după bunul plac.

Dacă un concediu de odihnă are loc într-un timp istoric, delimitat de programări și sezoane, vacanța ideală, ca sărbătoare, se înscrie într-un timp mitic (ca să nu zic sacru), care radiază și emană dincolo de segmentul îngust de timp profan în care se desfășoară. O vacanță reușită împrumută ceva din cvasi-permanența sărbătorilor religioase, te însoțește tot timpul anului. Prin urmare, ceea ce păstrez din vacanță e vacanța însăși – și, desigur, vreo două-trei kilograme în plus, la fel ca după Paște, Crăciun și alte sărbători de peste an.