Focul dinlăuntru

Vorbind despre personajele sale, Ionesco spunea că ele „nu mai știu să vorbească, pentru că nu mai știu să gîndească și nu mai știu să gîndească pentru că nu mai știu să se emoționeze, să aibă pasiuni”. A ajuns omenirea o piesă de Ionesco? Ne mai entuziasmează ceva?

În primele săptămîni după ce pandemia de COVID-19 a fost declarată, în toiul știrilor alarmante și alarmiste, închiși în casă, oamenii ieșeau în balcoane, cîntau serenade, făceau muzică, bătînd în tigăi și oale. Aflați în mijlocul unei tornade iscate din senin, ale cărei urmări erau greu de imaginat, oamenii se luptau pentru ca „zeii dinlăuntrul lor” să nu-i părăsească. Însă criza s-a adîncit. Măsurile draconice au născut îndoieli în privința legitimității guvernelor. Optimismul a fost înlocuit de revoltă. Pe măsură ce oamenii își pierdeau locurile de muncă, speranța într-o normalitate începea să se năruie. Dacă la începutul pandemiei promisiunile unui vaccin a animat sufletele multora, cînd primele doze au început să fie distribuite nu a mai părut o victorie a omenirii. Cînd pandemia s-a încheiat în mod oficial, nimeni nu mai avea chef de „Oda Bucuriei“. În Europa izbucnise războiul din Ucraina. Un război care a implicat întreaga omenire.

Toate problemele lumii de pînă atunci s-au suprapus noilor crize, căpătînd brusc proporții gigantice: criza climatică și cea demografică, riscul crescut de sărăcie în viitor, diviziunile din ce în ce mai accentuate în societate. Pandemia de COVID s-a transformat într-o pandemie a anomiei: la nivel global s-au instaurat nesiguranța zilei de mîine, lipsa de încredere în guverne și instituții, disparița sentimentului de apartenență la societate și apariția unui sentiment major de neputință. Din ce în ce mai mulți tineri, care nu fuseseră niciodată confruntați cu asemenea probleme sociale masive, s-au retras și mai mult din lumea reală în cea virtuală. Un avantaj pentru dezvoltatorii Inteligenței Artificiale.

În noiembrie 2022 a început era noii tehnologii: lansarea ChatGPT. O tehnologie, menită să ducă omenirea pe calea progresului, care nu putea veni într-un moment mai nepotrivit. Pentru că a adus noi amenințări asupra viitorului omenirii. Debusolarea tinerilor s-a amplificat, căci multe dintre meseriile la care unii aspirau au fost trecute deja pe lista neagră a noii tehnologii. La nivel global au fost raportate cazuri record de depresii, burnout și chiar sinucideri.

În acest context, entuziasmul a devenit mai mult decît desuet, a devenit ridicol. Cum să fii entuziast într-o lume care pare pe marginea prăpastiei? Cum să mai visezi? Cum să mai speri la un viitor, cînd acesta a fost răpit de realitate? Scepticismul în masă a devenit o miză politică. Acea miză pe care Hannah Arendt a expus-o în tratatul său din 1951, Originile totalitarismului: „Totalitarismul se bazează pe singurătate, pe sentimentul că nu mai aparții lumii în care trăiești, unul dintre cele mai radicale și disperate sentimente ale omului”.

În prezent, la nivel politic, extremismul cîștigă teren. Atît în Occident, cît și la noi, tinerii sînt din ce în ce mai atrași de ideologii autoritare. Însă abandonul nu este înscris în ființa umană. Sîntem proiectați pentru supraviețuire. Cînd discursul negativist animă sufletele deposedate de zei, cînd ideea distrugerii atrage mai mult decît aceea a creației, care ne este colacul de salvare? Cum putem rechema zeii și cum putem reaprinde focul dinlăuntru? (Stela Giurgeanu)