Imprevizibilul în cinema. Filmul în epoca AI

Mi se întîmplă să vorbesc cu mulți regizori de film. E o întreagă subspecie de anecdotică ce poate fi extrem de savuroasă – poveștile de la filmări. De fiecare dată ajungem la aceeași întrebare: Ce secvență ți-a plăcut cel mai mult din filmul tău? Răspunsul pe care îl primesc adesea este: Mi-a plăcut acel detaliu pentru că nu l-am pus eu acolo, pentru că a fost imprevizibil, pentru că s-a întîmplat. Este un fel de transcendență a cinema-ului. Îmi amintesc o conversație cu Carlos Reygadas, care îmi spunea că strategia lui este aceea de a crea un cadru de lucru îndeajuns de flexibil și de permisiv în care să lași viața să se întîmple pentru a putea fi captată de camera de filmat. Asta presupune lucrul cu o echipă mică, în care de multe ori echipa de filmare este compusă din el aflat în spatele camerei și din cel care captează sunetul. Un caz și mai interesant mi se pare Pedro Costa care, pentru filmele din trilogia Fontainhas, s-a mutat în comunitatea pe care o filma timp de mai mulți ani și a stat cu cei pe care îi filma tocmai pentru a capta momentele neprevăzute, lucrurile care vin pe nepregătite în viața personajelor. Cele mai bune filme ale lui Godard și Wenders nu au folosit un scenariu în sensul clasic al cuvîntului. Actorilor li se comunicau situațiile în datele lor esențiale, în timp ce aceștia erau liberi să își pună amprenta asupra frazării replicii.

Din ceea ce povestesc, s-ar putea înțelege că aportul unui regizor nu mai este așa de important de vreme ce neprevăzutul este un element atît de important. Dar este extraordinar de greu să construiești o structură, un cadru de lucru care să lase loc pentru elementele neprevăzute de la filmări. Bazin credea că, redus la esență, cinema-ul înseamnă capacitatea de „a lua mulaje în lumină” ale fiinţelor şi lucrurilor și ale duratei acestora. Dar există mult imprevizibil în acest joc poetic al luminii care lovește corpurile oamenilor. Asta l-a făcut pe Gilles Deleuze să descrie cinema-ul ca pe un „automat spiritual“. Fiindcă acesta captează viața, dar o face cu ajutorul unei tehnologii de înregistrare.

Tehnologia a fost și va fi întotdeauna strîns legată de cinema, de la simplul proces de înregistrare cinematografică la folosirea unor tehnologii avansate de postproducție. Inteligența Artificială este deja integrată în cele mai multe programe de montaj și de colorizare, mixaj, unde s-a dovedit extrem de folositoare. Un exemplu pe care îl pot da este restaurarea unor înregistrări sonore pentru folosirea în filmul documentar.

Recent, prin intermediul AI, s-a creat posibilitatea de a genera imagini video de la zero. Nu vorbesc despre CGI (Computer Generated Imagery), folosit în filme precum cele de la Marvel sau în filmele SF, ci despre generarea completă de imagini video pornind de la o descriere scrisă. Sora AI este un program care creează imagini video hiperrealiste pornind de la descrieri scrise. Momentan, soft-ul poate genera clipuri hiperrealiste foarte scurte fără sunet. Dar lucrul de care trebuie să ținem cont este că actuala versiune a soft-ului este cea puțin performantă. Calitatea imaginilor generate se va îmbunătăți în mod spectaculos. Să ne imaginăm un viitor aproapiat în care marile studiouri hollywoodiene vor prefera să folosească aceste imagini generate prin intermediul AI tocmai pentru a scădea costurile. În condițiile în care producțiile viitoare vor integra din ce în ce mai multe astfel de imagini, rolul unor profesii precum cel de asistent de imagine, artist 3D și multe altele va fi diminuat. Lucrurile se vor complica și mai mult din punct de vedere etic atunci cînd vor exista cazuri în care ți se vor livra imagini generate prin AI ca imagini documentare.

Cinema-ul se va confrunta cu problema autenticității imaginilor sale. Întrebarea la care va trebui să răspundem este dacă viitorului spectator îi va păsa dacă imaginile pe care le vede sînt sau nu reale, dacă o cameră a stat cu adevărat în fața realității pe care a înregistrat-o.

Dar, revenind la rolul elementelor imprevizibile în procesul producției de film, cred că vom vedea reacții radicale împotriva folosirii AI în producția de film. O parte a filmelor de autor vor miza pe autenticitate, pe o imagine care este un index al realității. Din punct de vedere semiotic, imaginea cinematografică este de natură indexică, în sensul dat de Charles Sanders Peirce în Semnificație și acțiune. Așa că vom vedea mulți autori care își vor crea o adevărată etică a reprezentării pe baza acestui principiu, al înregistrării realității asupra căreia nu s-a intervenit în procesul înregistrării. Într-un anumit sens, cinema-ul se va întoarce la începuturile sale. Pentru că atît filmul de ficțiune, cît și filmul documentar mizează pe elemente care vin din afara construcției artificiale. Arta cinematografică nu este doar artefact, ci este și o fereastră către lume. O lume necunoscută și imprevizibilă.

Cezar Gheorghe este critic de film, critic literar și creator al Podcastului Narativ. Predă studii de film la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale“.