Lecția de patriotism

E vremea patrioților! Nu vreau să spun că sîntem conduși de patrioți sau că patriotismul a devenit sentimentul dominant în România. Nici vorbă! Românii își fură țara cu voluptate, mai mult de jumătate sînt gata să fugă dacă, Doamne ferește, cineva atacă România, batjocoresc limba română zi de zi și ceas de ceas, pe rețele, la televizor, în tramvai sau pe stradă, batjocoresc istoria României falsificînd-o și batjocoresc geografia României, la propriu, cu pet-uri. Dar românii țin cu Naționala României (numai cînd cîștigă, cînd pierde o înjurăm viguros), umplu Internetul cu „La Mulți Ani, România!” de 1 Decembrie și adoră mititeii, sărmăluțele și țuiculița – pentru cei mai mulți dintre români, astea sînt dovezi imbatabile de patriotism.

Cînd zic că e vremea patrioților, zic că astăzi, mai mult decît oricînd în ultimele decenii, România are mare nevoie de patrioți. Faptul că noi toți îi cautăm cu ardoare e o dovadă în sine. Problema cea mai mare este că habar n-avem cum arată, cum se comportă, ce crede, ce spune și ce face un patriot. S-ar zice că nu am mai văzut de multă vreme unul și, de aceea, avem nevoie de el, dar și, de aceea, nu prea știm să recunoaștem un patriot chiar dacă am da peste el. Într-un cuvînt, știm ce ne trebuie, dar nu știm cum să recunoaștem dintre oferte marfa autentică.

E straniu, totuși. Avem în istoria noastră mari exemple de patrioți, de la Ștefan cel Mare la Avram Iancu, avem și mari dascăli de patriotism, de la Eminescu la Nicolae Iorga. Avem și o lungă tradiție a demagogiei și trădării, și avem o la fel de lungă tradiție a denunțării acestora. Și totuși, cu tot acest bagaj de experiență, nu știm, de fapt, ce e un patriot. Picăm repede în capcana falsului patriot, a escrocului politic care joacă pe culoarul acesta.

Prima trăsătură a unui fals patriot este că spune despre sine că e patriot. Scrie singur pe pieptu-i de aramă și urlă din toți bojocii, impostat: „Eu sînt patriot!”. În realitate, acesta este cel mai clar indiciu că ai de-a face fie cu un demagog, fie cu un escroc. Și totuși, oricine se comportă astfel, cu obrăznicie apăsată, reușește să păcălească un număr mai mic sau mai mare de români. E de ajuns să te sui pe scaun și să strigi tare, dar tare de tot, în camera plină de oameni, că ești patriot. Jumătate din treabă e făcută, partidul e aproape constituit, primii alegători sînt, deja, gata de luptă. Cealaltă jumătate o fac răspîndacii. Se duce vorba. Pe TikTok, acum.

Cum de pot fi oamenii atît de creduli e mai puțin important, esențial pentru discuția noastră este că această credulitate și această disponibilitate de a se lăsa înșelați indică nevoia lor de lideri onești, devotați și loiali. Ajungem, astfel, la o bifurcație. Unii, puțini, caută patriotismul căutînd purtătorii acestor valori. Grea treabă! Alții, mulți, caută prin antiteză cu cei pe care-i văd necinstiți, înșelători și oportuniști. Ușoară treabă! Cam toată clasa politică românească de azi întrunește aceste trei caracteristici. Ei nu sînt patrioți. Prin urmare, toți cei care sînt adversari ai clasei politice în ansamblul ei – zișii „antisistem” – sînt patrioți. O logică șchioapă, desigur.

Nu foarte diferit funcționează logica multor concetățeni raportată la timp. Patrioți erau figurile din trecut, morții. Cei de azi, viii, nu mai sînt patrioți. Iar din trecut, cine erau patrioți? Păi, cei despre care ni se zicea tot timpul că sînt patrioți, precum Nicolae Ceaușescu, sau ni se șoptea că sînt patrioți, precum Ion Antonescu.

Una dintre cele mai întîlnite confuzii în mintea oamenilor este aceea dintre naționalism și patriotism. Pentru cei mai mulți, cele două cuvinte desemnează cam același lucru. Or, nu e deloc așa. Poți să fii naționalist fără să fii deloc patriot. Ceaușescu e cazul tipic. După cum poți să fii patriot înțelegînd naționalismul într-o formă suplă, flexibilă și, în cele din urmă, înțelegînd scopul unui patriot, care nu poate să fie altul decît propășirea poporului său. Un patriot este acela care lucrează pentru fericirea poporului său. Prosperitate, securitate, libertate, creativitate, cunoaștere, cultivarea autenticelor valori culturale care țin de propria identitate și de dialogul sănătos al acestei identități cu alteritățile – acesta este proiectul unui patriot pentru conaționalii săi.

Fostul președinte al fostei Republici Socialiste România a fost un naționalist feroce. Parte a cultului dement al personalității sale, propaganda pe care a condus-o direct a implementat prin toate mijloacele (și le avea la îndemînă pe toate, de la școală și armată pînă la arte și la mass-media, de la organele de represiune la structurile administrative și politice) o falsă versiune a istoriei României. Istoria națiunii române curgea spre propria ei desăvîrșire, care era el. În paralel, a dezvoltat un regim oribil care a impus românilor foame, frig, întuneric, izolare, spălare pe creier și frică. Totuși, cineva care supune poporul unui regim de mizerie, privîndu-l de cele mai elementare mijloace de trai civilizat, nu poate să fie patriot. Ideea că în numele patriotismului siluiești istoria națiunii tale și îți aduci conaționalii în mizerie absolută este mai mult decît o perversiune, este o imbecilitate.

Credit foto: Wikimedia Commons