Modă cu repetiție

Repetiția în modă înseamnă că anumite produse, într-o formă reinterpretată, îmbunătățită, în alte combinații, pot reapărea cu succes pe piață.

„I come back stronger than a 90’s trend / Revin mai tare decît un trend din anii ’90” este un vers al lui Taylor Swift dintr-o melodie de pe albumul Evermore, lansat în 2020. Dacă vorbim despre modă, un trend (cuvînt intrat și la noi în dicționar) apare cînd un anumit produs, o siluetă, o coafură, o culoare are din ce în ce mai multă popularitate – asta se poate întîmpla datorită revistelor sau prezentărilor de modă, unui serial sau, uneori, doar unei celebrități. Experții spun că sînt cinci stagii ale unui astfel de trend vestimentar, iar moda este și ea ciclică, precum istoria. Primul este introducerea, cînd respectivul stil intră pentru prima dată în lumea modei, pe podiumuri de prezentare sau purtat de o persoană cunoscută și e produs în cantități foarte mici, de anumiți designeri, la un preț ridicat. Apoi creșterea, în care moda adoptă acel element nou, pe care-l încorporează din ce în ce mai multe case de modă sau personalități, și ajunge la lanțurile de distribuție și pe rețelele sociale. Punctul culminant, cînd vezi stilul la toată lumea, preluat și de producătorii mai mici, prezent în toate magazinele și disponibil într-o gamă mai largă de prețuri, inclusiv reduse. Declinul, adică suprasaturația, cînd cumpărătorii vor deja altceva, să se diferențieze de marea masă. Și, în cele din urmă, învechirea. Stilul este deja demodat, hainele de acest fel nu mai au căutare, oamenii se îndreaptă spre ultimele apariții, spre ce e nou intrat pe piață.

Repetiția în modă înseamnă că aceste produse, într-o formă reinterpretată, îmbunătățită, în alte combinații, pot reapărea cu succes pe piață. Spre exemplu, blugii cu talie înaltă, din nou populari, s-au purtat în anii ’40, la sfîrșitul anilor ’70 și începutul anilor ’80, iar cei cu talie joasă în anii ’60, spre finalul anilor ’90 și la începutul acestui mileniu. De prin ’70-’80 au revenit cu succes în ultimii ani sacourile cu umeri bine definiți și curelele – cum purta Melanie Griffith în Working Girl / O femeie face carieră –, dar se pare că popularitatea lor a pornit prin anii ’30 și a crescut pe măsură ce femeile au început să muncească și să avanseze ierarhic. Mînecile ample și rochiile pe gît, ori cu decolteu pătrat, cum se purtau spre finalul secolului al XIX-lea, au reapărut în anii ’70, dar și în prezent – grație unor seriale de epocă precum Bridgerton. Lungimea sacourilor era cît a fustei acum vreo 25 de ani, apoi au devenit mai scurte și cambrate, apoi s-au purtat cele bărbătești, iar acum sînt la modă cele drepte și pînă în talie, model pe care Chanel l-a făcut celebru în anii ’50.

În modă exista un ciclu lung de 40 de ani pînă ca tendințele să revină. Spre exemplu, în anii ’60 au reapărut elemente din anii ’20 (silueta cu talia bine marcată și scurtarea fustei pînă deasupra genunchiului); anii ’80, la fel ca anii ’40, au venit cu umerii pătrați, iar în anii ’70 se purtau pantalonii evazați și gulerele mari din anii ’30.

În ultima vreme însă, grație dezvoltării rețelelor sociale, au apărut „microtrend-urile” și ciclul s-a scurtat la două decenii, cel mult. Dacă cu influencer-ii ne-am obișnuit deja, există, se pare, o meserie despre care puțini au auzit: aceea de „fashion trend forecasting”. Practic, este o persoană care, analizînd diverse aspecte sociale și culturale, încearcă să prevadă de ce vor fi interesați în viitor oamenii, din punct de vedere vestimentar, care va fi următorul trend. Mai există o explicație pentru cei 20 de ani de care este nevoie pentru ca un stil să revină: la fiecare două decenii se formează o nouă generație de tineri adulți, cărora le place să experimenteze. Sînt influențați de filmele sau de fotografiile din trecut și, dintr-o dată, hainele părinților vor trece de la categoria „vechituri” la cea „vintage” și vor dori să le poarte.

20 de ani este perioada ideală pentru ca nostalgia să lovească și mulți experți în modă vorbesc despre rolul ei în ciclicitatea trend-urilor. În prima mea tinerețe, serialul Beverly Hills, 90210 era cel care trasa direcția inclusiv în modă. Și iată că, de atunci, rochiile cu flori purtate cu bocanci, fustele din satin, cămășile bărbătești luate peste colanți, colierele de catifea (așa-numitele „chockere”), bluzele terminate la o palmă deasupra taliei par a fi ieșit la suprafață din spatele dulapurilor, gata de o viață nouă. A fost suficient ca Taylor Swift, cu care am și început acest articol, o artistă cu o comunitate uluitoare de fani, să poarte acum cîțiva ani un model din 2000 al unei fuste plisate pentru ca ele să reapară peste tot.

Studiile arată însă că, tot în 20 de ani, am ajuns să cumpărăm de patru ori mai multe haine. Și că purtăm, în medie, 20% din garderobă. Ca modalitate de a lupta împotriva risipei, au din ce în ce mai mare căutare tîrgurile de haine second-hand („pre-loved”, cum le mai zice acum) sau magazinele care vînd produse vintage originale. Altfel spus, de ce să iei ceva reintrodus pe piața modei, cînd poți merge direct la sursă? Multe dintre ele sînt noi, cu etichetă, ori purtate doar de cîteva ori, semn că obiceiurile cumpărătorilor nu s-au schimbat foarte mult.

Share