Poveștile, de la focul din peșteră la click-play-like-share

Jurnalismul cultural și creatorii de conținut cultural pot face echipă bună.

Mie îmi place să spun povești, dar, mai ales, să le ascult. Cred că poveștile fac parte din viața omului de cînd este viața pe Pămînt. Dacă primii creatori de povești au fost cei care plecau la vînătoare pentru cîteva zile, apoi reveneau acasă și, în fața focului, povesteau cu familia despre întîmplările din zilele în care au lipsit, lucrurile au evoluat pînă astăzi, cînd poveștile se povestesc în timp ce se produc. Nu îți mai creezi imagini mentale în baza unei povestiri. Povestea se naște și se povestește în timp real.

Creatorul de conținut – povestitorul contemporan

Am fost în această vară într-o deplasare prin România, în căutare de locuri frumoase (care, apropo, sînt la tot pasul) cu mai mulți jurnaliști din toate mediile (radio, TV, publicații online) și cu mai mulți creatori de conținut (Facebook, Instagram, TikTok). Sînt jurnalistă la Radio România Cultural din 2007, imediat după ce am absolvit FJSC (Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării). Îmi amintesc că, în ultimul an, am fost întrebați de ce ne dorim presă scrisă, TV sau radio. Răspunsul meu a fost că am ales radioul pentru că pot să dau informația rapid. Fără a mai trebui să scriu un text lung, elaborat, ca pentru ziar, sau fără a mai trebui să montez imagini, ca pentru televiziune. La radio era… „mai repede”. Revenind la deplasarea mea din această vară, a fost pentru prima dată cînd am realizat „pe pielea mea”, concret, că acest „mai repede”... nu mai este repede. A încetinit. Dacă eu mă gîndeam la cum aș putea să concep interviurile luate sau ce sunete aș putea folosi pentru a ilustra mai bine locurile prin care am trecut și despre frumusețea cărora aș vrea să povestesc, creatorii de conținut – cei mai rapizi povestitori de azi –, care erau cu telefoanele în mînă tot timpul, realizau povești pe care le publicau, pentru care primeau feedback instantaneu de la cititori, care erau deja share-uite, like-uite și vizionate de mii de oameni, în timp ce eu… mă gîndeam?! (aici simt nevoia să pun acel emoticon cu capul între mîini și cu o privire îngrozită).

Sigur că trăiesc în lumea asta și eram conștientă de toate aceste schimbări. Însă conștientizarea „la firul ierbii” mi-a creat un soi de blocaj. „Repedele” pe care îl știam eu a devenit lent și, poate, desuet. Iar eu, jurnalista obișnuită cu adrenalina directului, a becului roșu din emisie, mîndră de viteza cu care informez sau creez imagini prin sunete, vedeam cum viteza mea este… lentă. Am conștientizat schimbarea. Și am mai conștientizat ceva: că e bine așa. Sînt mulți creatori de conținut talentați, creativi, cu o dezinvoltură pe care unii dintre noi o capătă după ani de experiență. Nu le este teamă de penibil și nici de „hate”-ul digital, și spun povești cu bucurie și dăruire. Îi admir și le admir capacitatea de a vedea imediat „ce vinde mai bine”. Știu să monetizeze și, mai ales, își știu valoarea. Știu cît costă o poveste spusă de ei.

Sînt cîțiva creatori de conținut pe care îi urmăresc cu interes. O voi numi pe Ana Rubeli, care colaborează cu emisiunea Orașul vorbește de la Radio România Cultural, pe care o ascult cu aceeași plăcere cu care îi și citesc poveștile de pe contul Aici a stat. Ce vreau să spun cu asta? Că jurnalismul cultural și creatorii de conținut cultural pot face echipă bună. Că nu se exclud reciproc, ba dimpotrivă, se pot potența. Că prezența creatorilor de povești online obligă media tradiționale să țină pasul, să vibreze la schimbare și să contribuie la poveste. O poveste, indiferent dacă este audio, video, scrisă sau… auzită, dacă este bine spusă, este binevenită.

Poveștile se vor spune în continuare

Vorbeam cu o jurnalistă de la Gazeta Sporturilor, prietenă și fostă colegă de facultate, că jurnalismul așa cum îl știam noi s-a schimbat. Este mersul lucrurilor. Jurnalismul de azi este conform vitezei pe care o trăim și mai are ceva: conținutul creatorilor digitali este mult mai aproape de utilizator, de cititor. Jurnalismul neutru despre care am învățat noi la facultate și în anii de experiență a cedat locul jurnalismului implicat, fierbinte, jurnalismului ca reacție, nu ca răspuns. Rețelele sociale ne-au „virusat” să vrem totul pe loc și astfel au dat naștere și unor creatori care ne pot oferi asta. Cerere și ofertă. Da, cred că sînt creatori de conținut foarte talentați care știu să spună povești cu video și text pentru generația care îi „urmărește” mai bine decît aș ști eu. Viitorul jurnalismului este cel potrivit nevoilor, cerințelor utilizatorilor și, da, pieței. Lumea e o piață de desfacere în care cel care știe să marketeze cel mai bine are cele mai mari vînzări. Spunem (m-am surprins eu însămi) că jurnalismul de azi este superficial. Este așa cum este trend-ul societății. Așa cum limba evoluează, limbajul evoluează, modalitatea de a spune povești evoluează. Poveștile se vor spune în continuare. Doar că nu în felul în care ne este nouă confortabil. Ci în felul în care le va fi confortabil „ascultătorilor” din viitor.

Adina Dragomir are 40 de ani, este redactor-șef la Radio România Cultural și îi place să asculte povești.

Share