Rădăcinile nevăzute ale vizibilului

Orice faptă este consecința unui gînd. Orice atitudine, orice acțiune și orice comportament au la bază un gînd, o convingere, o emoție sau o anumită stare afectivă (mai mult sau mai puțin conștientizate). Atît gîndul și convingerea, cît și emoția sau starea afectivă sînt realități ce țin de sfera și de domeniul nevăzutului sau al invizibilului. Iar orice punere în act și realizare în lumea materială concretă a unui gînd, a unei idei sau a unei intenții este de fapt o trecere din sfera nevăzutului în sfera vizibilului și o actualizare a unei forme de energie și de informație invizibile în planul vizibilului. Cu alte cuvinte, vizibilul prinde formă, se actualizează și se manifestă prin puterea și cu ajutorul invizibilului sau a nevăzutului. Invizibilul sau nevăzutul este sursa și fundamentul oricărei realizări posibile în lumea văzută și în planul vizibilului.

De aceea, pentru a schimba lumea văzută din jurul tău, este necesar ca mai întîi să schimbi lumea nevăzută din interiorul tău. Dacă dorești să obții un anumit rezultat în sfera vizibilului, trebuie mai întîi să operezi o schimbare în sfera invizibilului. Dacă vrei să culegi fructe bogate din pomul vieții – în planul vizibilului, este necesar să te asiguri mai întîi că rădăcinile pomului sînt sănătoase și bine înfipte în pămînt roditor – în planul invizibilului sau al nevăzutului.

Partea vizibilă a unui copac, trunchiul lui, coroana lui, roadele lui, nu pot exista fără partea lui nevăzută, rădăcinile lui și seva care urcă invizibil din pămînt prin trunchiul lui, spre coroana lui și spre roadele lui. La fel și orice faptă, orice acțiune sau comportament ale omului nu pot exista și nu pot ajunge la manifestare în lipsa lumii lui interioare nevăzute (gîndurile lui, convingerile lui, emoțiile lui, stările lui afective, intențiile lui, visele lui etc.).

De ce însă esențialul este de cele mai multe ori invizibil pentru ochi? Pentru că esențialul ține tocmai de planul nevăzutului, de acel invizibil fundamental de dincolo de orice vizibil. Iar limpezimea vederii noastre interioare, ancorate în inimă, este în fond vederea care trece dincolo de planul vizibil al existenței, este privirea care pătrunde în străfundurile conștiinței proprii și, de aici, în străfundurile conștiinței celuilalt, printr-un proces de „osmoză epistemică”. Ceea ce pot vedea limpede cu inima este ceea ce mi se dezvăluie fenomenologic în adîncul conștiinței mele, la un nivel pre-subiectiv și totodată inter-subiectiv al conștiinței. În această dimensiunea pre-subiectivă și inter-subiectivă a conștiinței vine să mi se arate, în lumina evidenței și a adevărului, acel esențial invizibil cu privire la celălalt și la lume, ascuns ochiului biologic, care doar astfel poate fi receptat în prezentul apariției lui actualizate.

Așadar, orice formă de vizibil își are sursa sau rădăcina într-o formă de invizibil sau de nevăzut. Iar o analiză fenomenologică a interacțiunii dintre dimensiunea invizibilă și cea vizibilă a existenței este menită să pună în lumină modurile lor complexe de apariție și manifestare și de influențare reciprocă.

Trecerea din planul invizibilului în planul vizibilului înseamnă și o trecere de la intenție la act, de la posibilitatea unei idei la înfăptuirea ei concretă. Iar această trecere se poate realiza atît sub forma ei pozitivă, reușită, cît și sub forma ei negativă, nereușită. Ceea ce se află în planul invizibilului, în lumea interioară a omului, va genera o acțiune, o manifestare sau un rezultat de aceeași natură în planul vizibilului. Dacă, de exemplu, în conștiința omului se află ideea sau convingerea că ceea ce gîndește, simte și spune el nu este important și nu prea contează, atunci acest lucru va conduce la o manifestare a lui pe măsură în planul lumii exterioare, vizibile, în viața lui și în cadrul relațiilor lui cu cei din jur. Lucru ce va duce cu timpul, prin repetarea lui, la un fenomen de depersonalizare și de pierdere în anonimat.  

Fenomenul pierderii în anonimat este generat de multe ori și de interacțiunile mai puțin personale sau de-a dreptul impersonale pe care le are omul cu ceilalți, cum sînt și multe din interacțiunile lui online, din cadrul rețelelor de socializare. Fenomen care conduce, la rîndul lui, la un alt fenomen, studiat de psihologia socială, cel de difuzie a responsabilității – scăderea sentimentului și a conștiinței propriei responsabilități într-o situație dată sau într-un context anume, pe fondul pierderii și al dezintegrării individualității proprii în marea masă de actori anonimi ai unei imense pseudo-agore online. Cu cît se pierde mai mult în mecanismul interacțiunilor impersonale și în anonimatul manifestărilor online, fără a avea sau a-și acorda șansa întîlnirii față în față cu celălalt și fără a-l cunoaște cu adevărat pe celălalt, cu atît mai mult omul se dezindividualizează și se depersonalizează în mod constant, renunțînd pe parcursul acestui obsesiv și repetitiv proces tot mai mult și la propria responsabilitate.

Pentru a evita acest proces de dezindividualizare și depersonalizare care apare odată cu intrarea omului în era anonimatului tot mai accentuat, este necesară o revenire constantă la lumea lui interioară și la dimensiunea invizibilă a acesteia, unde se află sursa și rădăcina nevăzută a oricărei forme de vizibil. Antidotul împotriva depersonalizării și a intrării în anonimat, precum și împotriva lipsei de responsabilitate generată de extinderea uniformizantă a umbrei acestui anonimat asupra vieților noastre constă, așadar, într-o revenire la noi înșine și la autenticul din noi, precum și într-o recăpătare a controlului asupra vieții noastre interioare supusă tot mai frecvent opacității epistemice și dezintegrării ontologice.

Pentru a înțelege și a putea gestiona mai bine lumea vizibilă din jurul nostru și, totodată, pentru a ne putea înțelege și gestiona mai bine pe noi înșine ca ființe aflate în mijlocul acestei lumi, este esențială o reîntoarcere fenomenologică la lumea nevăzută a conștiinței, la lumea invizibilă din noi înșine și la fundamentele invizibile ale lumii relaționale dintre noi. Pentru că doar sondînd, prin înțelegere și conștientizare, rădăcinile nevăzute ale lumii vizibile, ne vom putea pune într-o stare autentică de deschidere, de disponibilitate și de responsabilitate față de noi înșine și față de ceilalți, pentru a putea apoi schimba ceva în bine și în planul lumii vizibile din jurul nostru și dintre noi.  

Victor Gelan este cercetător științific al Centrului de Studii Fenomenologice și doctor al Facultății de Filozofie, Universitatea din București. Cea mai recentă carte publicată: Vizibilul si nevăzutul. De la fenomenologia cotidianului la metafizica nerostitului. Studii pe marginea filosofiei lui Mihai Șora, Institutul European, 2024.