Șic transit

De-a lungul timpului, s-a întîmplat adesea ca un concurs de împrejurări defavorabil – războaie, dezastre naturale, presiuni demografice și alte neajunsuri – să aducă un val de înnoire, să provoace reformulări și schimbări de paradigmă mai mult sau mai puțin previzibile.

După Primul Război Mondial, o Germanie înfrîntă și umilită secretă stilul Bauhaus. Planul Marshall îi acordă Europei postbelice răvășite social și economic șansa unei reconstrucții rapide și eficiente, în „stil american” – cu ecouri în artă, în lumea modei, în arhitectură și în viața de zi cu zi.

Astfel de prefaceri au avut loc dintotdeauna, dar ele primesc un nume abia în secolul al XX-lea. Conceptul „ready-made” a fost inventat în 1913, chiar dacă fenomene precum reutilizarea și fetișizarea obiectelor (sau colajul de obiecte) sînt cu mult mai vechi. „Prefabricare” apare, ca termen, în 1930, deși primele produse prefabricate au fost utilizate deja cu secole și milenii în urmă. Ideea de confecție, de produs vestimentar standardizat-prefabricat, exista deja în secolul al XIX-lea, dar termenul „prêt-à-porter” e inventat în Franța, în perioada de modernizare și refacere economică numită „Trente Glorieuses” (Jean Fourastié). „Tout-Prêt” („totul de-a gata”) este sloganul magic al anului 1954, remarcă editorialista Elle Anne-Marie Raimond, și echivalează cu „a salva timp, efort și bani”. Moda vestimentară prêt-à-porter are ca echivalent urbanistic prêt-à-monter. Casa prefabricată, livrată de-a gata e numită și „Maison Minute” sau „prêt-à-habiter”. „E oare cu putință așa ceva?” – se minunează designerul Jacques Luzeau la începutul anilor 1960 – „O casă comandată prin telefon, livrată în pachete, asamblată în trei zile și de îndată locuibilă?”

Această evoluție poate fi înțeleasă și ca un ecou în imediat al unui nou sentiment de fragmentare a lumii. Într-o eră a descentralizării, a deconstrucției, a declinului credinței într-un principiu unificator, lumea – și, după chipul și asemănarea ei, vestimentația, locuințele, hrana și alte obiecte cotidiene – pare alcătuită din piese disparate, lipsite de coeziune, asamblabile și reconfigurabile după bunul plac.

Ceea ce inițial era o soluție pragmatică, rezultatul unei „nevoi de piață” dictate de împrejurări, devine treptat un stil în sine, un brand, o strategie de marketing cu succes comercial. Tout-Prêt se vinde bine. Vechea austeritate devine noul lux. Inovații născute din lipsuri, un stil cu origini modeste devin în cele din urmă, pe măsură ce se învechesc, noul șic, noua modă, noul cool și obiectul unui nou cult.