Soarta umorului politic e tristă, acum... Tot mai mult, politicienii fac comedie și comicii fac politică...

Sever Voinescu: Cred că umorul politic necesită şi o reflecţie un pic serioasă pentru că știți cum se zice, „de ce rîdem nu scăpăm”. Ai spus, Toni, la un moment dat în timpul show-ului vostru, că umorul politic din vremea dictaturii ceaușiste era mai subtil, mai rafinat, mai inteligent. Și ai spus două glume de pe atunci care erau nu doar bune în contextul acela, dar aveau un sîmbure aproape metafizic. Astăzi, se practică un umor mai direct, mai brutal. Sigur că nimeni nu vrea să trăiască în dictatură, toţi vrem să trăim în democraţie, dar în acelaşi timp am vrea să avem şi umorul acela subtil, aluziv, pentru că așa e umorul oamenilor inteligenți. Se pot recupera cumva, în condiţiile de astăzi, rafinamentul şi inteligenţa acelui umor?

Toni Grecu: La nivel de masă, nu, dar la nivel punctual, pentru un anumit public, pentru o nișă, da, se poate, dovadă este sala asta, oamenii aceştia. Spectacolele pe care noi le facem prin țară ne arată că există public pentru genul acesta de umor mai inteligent. Problema este că acest gen de umor nu mai are loc în media clasice, în media zisă mainstream. Și nu vorbesc doar despre România. Aceeași situație este și în Occident. Umorul politic şi-a restrîns foarte tare prezența în media occidentale, pentru că este considerat ofensator, jignitor – de ce să rîdă lumea de conducători cînd mai bine dăm emisiuni culinare sau facem divertisment uşor? De exemplu, unul dintre comicii importanți din Franţa s-a ales cu interdicție pe un post de radio național pentru că omul şi-a exprimat părerea comică în privinţa conflictului din Gaza. Dacă avem pretenţia că trăim într-o democraţie, în primul rînd trebuie să ţinem cont de libertate şi de libertatea de exprimare, care este pe primul loc între alte libertăți, după părerea mea, înainte de libertatea de mişcare, de libertatea de asociere, de libertatea de a-ți schimba sexul și de a fi cum vrei. Libertatea de exprimare înseamnă libertate de gîndire. În Franța ca în Franța, dar la noi lucrurile sînt mult mai simple: toată media este alimentată fie de partidele politice, fie de patroni care au interese politice. Așa că cei care decid programele televiziunilor zic: de ce să ne încurcăm să facem emisiuni de comedie politică?

S. V.: Dar de ce politicienii de azi, fie ei din România, din Europa, din America, de ce s-ar simţi jigniţi dacă sînt ținte ale umorului zilelor noastre? Îmi amintesc bine că în democraţii consolidate, nu demult, acum o generație sau două, preşedinţii, miniștrii, oamenii politici importanţi erau încîntaţi să fie ironizaţi de comici celebri. Ei înşişi se bucurau. Li se părea că e un moment foarte important în viața lor politică să vadă o țară întreagă la televizor trei, patru, cinci actori extraordinari făcînd glume în legătură cu ei. Ce s-a întîmplat cu politicienii? De ce se simt jigniți aşa în zilele noastre?

Doru Antonesi: Cred că toate glumele politice şi toate tentativele satirice au în capătul lor un adevăr pe care oamenii de astăzi nu-l vor discutat. Mă refer la politicieni, dar chiar şi la oamenii de afaceri. Rîsul are un efect declanşator care poate să pară periculos. Rîsul produce efecte. Zicea Toni că nu mai e umor politic – într-un fel, mai este totuși. Mai ai Saturday Night Live în SUA, de pildă, care are niște glume bune, dar simți că glumele se opresc undeva, la o limită, peste care nu mai îndrăznesc să treacă.

S. V.: Este un umor direcţionat ideologic. Adică se rîde mai degrabă de un anumit personaj şi mai puţin de altul, se rîde mai degrabă de cei care au o anumită mentalitate și nu de ceilalți...

T. G.: Este comedie progresistă! Aceasta este nouă formă de comedie în care rîdem într-un mod tăios de cei care nu se înscriu în curentul nostru ideologic. De noi înșine nu rîdem niciodată însă. Îmi aduc aminte de comunişti. La noi, pe vremea lui Ceauşescu, era un fel de regulă a cenzurii care spunea: nu aveţi voie să faceţi glume bazate pe conflictul dintre bine şi rău, pentru că în comunism nu există rău, există doar bine şi foarte bine! Prin urmare, faceţi glume bazate pe conflictul dintre bine şi foarte bine. Şi erau brigăzile artistice ale marilor întreprinderi socialiste, care asta făceau. Foarte binele învingea binele și toți se bucurau. Dar, revenind la întrebarea ta, Sever, despre comicii care rîd de politicieni. Eu cred că nici nu mai rîdem de comici pentru că politicienii înșiși au confiscat comedia. Politicienii sînt atît de comici, încît nu mai e nevoie de comici ca să rîdem de ei. Ce nevoie ai de un comic, cînd Trump însuşi este un comic? Cum să faci comedie despre Viorica Dăncilă cînd ea însăşi este o comedie? Nu poţi să faci parodie dintr-o parodie. Uită-te și la Biden. Sigur că el nu vrea să fie comic, dar a ajuns un comic vestit, lumea rîde de el. Eu nu cred că asta e în regulă. Politicienii trebuie să facă politică şi comicii trebuie să facă comedie. Din păcate, tot mai mult politicienii fac comedie și comicii – unii dintre ei – fac politică.

D. A.: Umorul politic supravieţuieşte destul de bine pe Internet, pe YouTube. Poți găsi acolo comici precum John Stewart, care s-a mutat cu showul lui de la NBC pe Internet, unde are propriul lui canal,  Bill Maher este și el foarte bun…

T. G.: Pe Internet e atît de mare muntele de gunoi, încît diamantele nu se mai văd, nu mai strălucesc şi trebuie să sapi după ele. Media clasice – televiziunea, radioul – rămîn tributare politicului și asta este marea problemă. Cenzura de acum nu mai este ca înainte, cînd tovarăşii erau vigilenți să nu facem glume care deranjează. Acum sînt alte forme de cenzură, mult mai fine, dar mai tăioase şi mai dureroase. De aceea televiziunile din România sînt pline de emisiuni de divertisment care nu conţin nimic. Uită-te la ele: concursuri despre nimic, cu nişte băieţi îmbrăcaţi în costume de baie care sar ca piticii în sac sau înoată în ceva şi vorbesc mult despre lucruri care nu interesează pe nimeni. Evident, așa ceva nu ridică probleme din punct de vedere politic.

S. V.: Acesta să fie motivul pentru care Divertis este, într-o oarecare măsură, ignorat de televiziuni?

T. G.: În 2013 a început declinul puternic al comediei de la televizor şi, în special, al comediei politice. Adică de zece ani. Nu ştiu cum de se potriveşte perioada asta exact peste cele două mandate ale lui Klaus Johannis. Cred că noi, fără să vrem, împrumutăm din stilul conducătorului. Aşa cred, aşa interpretez eu... Soarta umorului este tristă acum, a umorului politic sigur, dar şi a umorului în general. Nu mai sînt emisiuni de divertisment bazate pe scenariu, cum erau pînă în 2013. E plin de cooking-show-uri, de talent-show-uri, de nimic-show-uri...

D. A.: Trebuie să spunem și că emisiunile de umor erau destul de scumpe faţă de o emisiune în care vin nişte oameni fără plată. Deci au și o justificare economică, pînă la urmă.

S. V.: Asta este o tendinţă în televiziune în momentul ăsta: se preferă emisiunile cu oameni obişnuiţi, despre oameni obişnuiţi, aduşi în platou şi puşi să facă diverse, să cînte, să gătească, să înoate, să răspundă la chestionare etc. Televiziunea preferă acum să facă din omul de acasă eroul ei și nu mai are nevoie de artiști, de profesioniști. Protagoniștii marilor emisiuni trebuie să fie niște anonimi care, firește, după emisiune, se bucură de cele 15 minute warholiene de celebritate.

T. G.: Totul se bazează pe empatie. Omul din sufragerie trebuie să simtă că se poate asocia prin asemănare cu cel de la televizor.

S. V.: În condiţiile acestea, putem spera să mai avem la televizor comedia făcută de actori, de profesioniști? Să avem comici importanţi cum au fost atîția în trecut, cum sînteţi şi voi?

D. A.: Istoria se repetă, nimic nu e definitiv în viaţa asta şi pe faţa pămîntului. Cu siguranţă vor fi, n-am nici un fel de dubiu. Important este să asistăm noi, anul ăsta, la o schimbare pozitivă. Am speranţa asta că o să fie mai bine…

S. V.: Din punctul de vedere al umorului.

D. A.: Din toate punctele de vedere, din absolut toate punctele de vedere. Asta e dorinţa mea.

S. V.: Toni Grecu, ce mai face Divertis? Am auzit că v-aţi reunit.

T. G.: Da, a fost reunirea mică şi, în toamnă, o să fie reunirea mare. Am programat pentru toamnă, în noiembrie, un mare eveniment în care să ne reunim în formulă cît mai completă. Sigur, cu acea tristă excepție... Vrem să facem această reunire, considerăm că e de datoria noastră ca măcar o dată să mai punctăm faptul că Divertis a reprezentat pentru divertismentul din România un punct important. Nu spun cuvîntul „reper”, că e pretenţios, spun doar că a reprezentat un punct de interes pentru public. Şi, pentru publicul acela, cred că e de datoria noastră să mai facem măcar acest eveniment special.

S. V.: Sînteți mai mult decît un punct de interes, sînteți o legendă a umorului în această țară tristă, plină de umor... Vă mulțumesc și vă doresc numai bine!

(fragment din discuția purtată pe scena Conferințelor Dilema de la Oradea, pe data de 18 mai a.c., cu dnii Toni Grecu și Doru Antonesi după conferința-spectacol „Umor, prostie și fake-news din ’89 pînă azi” de Toni Grecu)

Foto: C. Hord