Soluția tehnologică la infidelitate

Infidelitatea a fost mereu o dimensiune complicată și greu de descîlcit a relațiilor interumane.   Discuțiile în jurul acestui subiect pornesc de obicei de la întrebări precum: Ce înseamnă să trădezi? Se poate să ierți atunci cînd ești trădat? Cum ar trebui să reacționezi? Însă poate cea mai întîlnită întrebare în momentul de față, cel puțin pe platformele social media, pare să fie cum poți evita trădarea?

Partea bună pare să fie că nu e greu să găsim răspunsuri: de la cursuri online care oferă rețete pentru o viață romantică sănătoasă sau sfaturi pentru găsirea partenerului perfect, la soluții noi, mai tehnice, precum aplicațiile pentru monitorizarea și depistarea unui partener de viață infidel. Avem la dispoziție chiar site-uri de specialitate care ne propun topuri ale acestor aplicații, în funcție de eficiență.

Un astfel de articol despre cele mai bune aplicații anti-înșelat ne spune în introducere că ,,actul infidelității a devenit ceva obișnuit la nivel global. (...) Dar așa cum tehnologia a oferit mereu soluții pentru fiecare provocare cu care s-au confruntat oamenii, oferă spațiu de manevră pentru a menține fidelitatea în cuplu. Astăzi, există mai multe soluții tehnologice pentru ca soții să poată să se monitorizeze reciproc” (Samson Akintaro, 7 Apps to Catch your Cheating Spouse or Checkup on your Ex, 2022).

Pentru unii, această promisiune sună aproape înfiorător. Pentru alții, reconfortant. Pînă la urmă, într-un context atît de vulnerabil ca acela al unei relații romantice, ce poate fi mai liniștitor decît să știm că putem să eliminăm tentațiile din calea partenerului nostru sau să ne dăm seama mai ușor cînd acestea apar? Promisiunea fidelității care nu poate fi încălcată sau care e foarte ușor de păstrat ar trebui să fie cel mai bun ingredient pentru o relație romantică de durată.

Doar că nu este

Mai bine spus, nu poate fi. Trădarea nu este posibilă decît în prezența încrederii, iar încrederea are nevoie de un spațiu în care adversitatea este posibilă pentru a se putea naște. Cu alte cuvinte, este necesar ca acela ce promite să aibă libertatea de a cădea (Milton, Paradise Lost).

Filosofii discută despre mai multe feluri de încredere, dar două dintre acestea sînt cu precădere importante pentru relațiile cu cei mai apropiați oameni din viața noastră: încrederea ca dar și încrederea ca cinste (O’Neil, Betraying trust. The philosophy of trust, 2017).

Încrederea ca dar are, în principal, funcție terapeutică. Alegem să avem încredere în celălalt deși acesta nu a arătat pînă acum că ar fi o persoană de încredere pentru noi. Ceea ce facem este să îi oferim șansa de a se schimba, de a ne arăta că poate fi o persoană pe care ne putem baza. Ceea ce oferim este acest dar, oportunitatea transformării sale din punct de vedere moral. Însă atunci cînd oferim un dar nu putem să fim trădați. Putem să fim dezamăgiți, putem să suferim pentru că am fi vrut ca acea persoană să devină o persoană de încredere. Dar mereu știm că există riscul ca darul nostru să nu fie acceptat.

Pe de altă parte, încrederea ca cinste se construiește pe alte asumpții. Acest tip de încredere funcționează ca o recunoaștere a faptului că persoana cu care interacționăm va onora promisiunea făcută chiar și atunci cînd devine foarte greu să facă acest lucru. Chiar și atunci cînd nu o vedem, chiar și cînd tentația de a încălca promisiunea devine apăsătoare. De aceea încrederea de acest fel nu poate apărea decît în momentul în care credem că avem o cunoaștere profundă despre celălalt și simțim că vulnerabilitatea noastră va fi protejată de persoana iubită. Trădarea este importantă pentru experiența umană și provoacă atît de multă suferință pentru că niciodată nu pierdem numai promisiunea unei relații exclusive. Ceea ce pierdem este un spațiu intim de cunoaștere reciprocă pe care îl construim împreună cu celălalt. Astfel, încrederea celuilalt în noi devine cinstea adusă caracterului nostru moral, în timp ce promisiunea se transformă într-un act de răzvrătire în fața curgerii timpului, o negare a schimbării deși știm că schimbarea este inevitabilă (Ricœur, Oneself as another, 1992). Actul promisiunii reprezintă dimensiunea morală a identității noastre, prin faptul că ne asumăm responsabilitatea unei decizii în orizontul unui viitor incert, iar angajamentul autentic cere curaj din partea celui ce face promisiunea.

Progresul tehnologic ne poate promite instrumente mai bune de monitorizare, poate chiar eliminarea posibilității de a încălca promisiuni, însă nu ne va ajuta niciodată să cultivăm încrederea. Din contra, creează un mediu fertil pentru o cultură a suspiciunii în relația de cuplu, iar atunci cînd aplicațiile anti-înșelat devin o problemă, tot tehnologia oferă soluții, sub forma aplicațiilor de depistare și blocare a acestora.

Dorința de control și frica de a fi vulnerabili ne face să uităm uneori că nici o relație de încredere nu poate exista fără posibilitatea trădării. Dacă încrederea este cu adevărat importantă, nu putem fugi de incertitudine și vulnerabilitate relațională.

Alexandra Zorilă este este membră a Centrului de Cercetare în Etică Aplicată și doctorandă a Facultății de Filosofie, Universitatea din București.