Super Supra

„Am să-l definesc o dată pentru totdeauna” – scria André Breton (1896-1966) în Manifestul suprarealismului, preluînd termenul de la Guillaume Apollinaire, care-l folosise pentru prima dată într-o scrisoare din martie 1917: „SUPRAREALISM, s.n. Automatism psihic pur prin care se urmărește exprimarea, fie verbal, fie în scris, fie în orice altă manieră, a funcționării reale a gîndirii. Dicteu al gîndirii, în absența oricărui control exercitat de rațiune, în afara oricărei preocupări estetice sau morale”.

Influențat de mișcarea dadaistă, apărută cu cîțiva ani mai devreme, în climatul de după Al Doilea Război Mondial, contra valorilor burgheze, pe fondul dezvoltării psihiatriei (Freud) și al formulării unor noi idei filozofice (Hegel) și politice (Marx), suprarealismul a pornit ca o mișcare culturală și, măcar parțial, socială și politică revoluționară, ce-și propunea, simplu spus, o eliberare de resticțiile și iluziile rațiunii.

Inițial bicefal – celălalt fondator fiind poetul franco-german Yvan Goll (1891-1950), care a semnat un prim manifest suprarealist pe 1 octombrie în același an –, suprarealismul s-a impus, în cele din urmă, datorită manifestului lui Breton, rivalul lui Goll, manifest publicat pe 24 octombrie 1924 la Éditions du Sagittaire, Paris.

Revoluționar, ofertant și atractiv din toate punctele de vedere, răspunzînd perfect momentului istoric, marcat de tulburări și căutări majore deopotrivă artistice, sociale și politice, suprarealismul a avut, încă de la început, o istorie agitată, plină de fracturi, rivalități, detractări, renegări, demisii, excomunicări și, mai ales, expansiuni. În primul deceniu, membrii și simpatizanții, teoreticienii și practicienii, martorii și voluntarii suprarealismului au răspîndit ideile manifestului în toate colțurile lumii, în toate culturile și în toate limbile, influențînd toate artele vizuale (inclusiv fotografia și sculptura), literatura, filmul, teatrul, muzica, dansul, precum și filozofia, teoriile sociale și politice.

Suprarealismul a pornit cu adevărat o revoluție ale cărei efecte se resimt, inclusiv în cultura populară, și astăzi, o sută de ani mai tîrziu. Este, probabil, cea mai importantă și influentă mișcare culturală a secolului trecut, cu un succes și un impact copleșitoare, de la care se revendică o serie extrem de lungă și de variată de artiști, de la Eugène Ionesco, Erik Satie, Joan Miró și Man Ray, pînă la cei care încă creează, precum Thomas Pynchon, David Lynch, Gerhard Richter și John Zorn, ca să dau doar aceste exemple dragi mie.

Dosarul de față (care are două extensii în paginile 22 și 23) oferă deopotrivă retrospective și perspective noi asupra fenomenului/mișcării, la nivel general și particular. Istoria și influența suprearealismului fiind vaste, cercetările aduc permanent la lumină aspect necunoscute, inedite, insuficient expuse ori explorate. Abordările colaboratorilor noștri sînt predominant literare, dar și cinematografice, psihiatrice ori politice, în încercarea noastră de a aduce un omagiu mișcării, de a o înțelege puțin mai bine și de a înțelege cu ce ne-am ales în urma ei. În plus, ne mîndrim cu o nouă traducere, datorată colegului nostru, poetul și artistul vizual Dan Stanciu, a unui fragment din manifestul bretonian. (Marius Chivu)