Suprarealism și noile mitologii

Expoziția Surréalisme, care va avea loc între 4 septembrie 2024 și 13 ianuarie 2025 la Centrul Pompidou din Paris, se numără printre evenimentele cele mai importante consacrate aniversării a 100 de ani de la publicarea Manifestului suprarealismului în octombrie 1924. Împărțită în paisprezece segmente organizate în jurul unui „tambur“ central rezervat manifestului publicat de André Breton, expoziția urmează să prezinte tablouri și sculpturi, desene, documente literare, fotografii și filme, opere emblematice realizate de creatorii suprarealiști între anii 1924 și 1969. Spațiul expoziției, conceput sub forma unui labirint, trimite totodată la organizarea expozițiilor suprarealiste consacrate mitologiilor moderne care au marcat „reînnoirea“ suprarealismului între anii 1942 și 1947.

În 1926, Louis Aragon publică în Le Paysan de Paris un text dedicat „mitologiei moderne“ a cărei elaborare avea să devină, ani mai tîrziu, obiectivul principal al căutărilor suprarealiste. André Breton recunoaște în mit un principiu vivificator și o formă de cunoaștere care urma să fie exprimată în creația suprarealistă. Cu ocazia Expoziției internaționale a suprarealismului de la Londra, din anul 1937, Breton anunță proiectul elaborării mitologiilor moderne, proiect care, începînd cu anul 1940, trebuia să servească drept „liant“ membrilor grupului suprarealist risipiți pe mai multe continente. Între anii 1940 și 1947, suprarealismul evoluează în cadrul a două mari evenimente, expoziția First Papers of Surrealism de la New York, în 1942, cea mai importantă manifestare a grupului suprarealist pe teritoriul Statelor Unite, și expoziția internațională Suprarealismul în 1947 de la Galeria Maeght din Paris, prima manifestare după întoarcerea din exil. Inventarea mitologiilor moderne reflectă dorința de a transforma lumea pornind de la reinterpretarea miturilor unor culturi și epoci diferite. Alăturate conținutului viselor, miturile devin revelatoare ale unui „tezaur colectiv“ și punctul de plecare al noilor creații suprarealiste. Interesul este centrat pe înțelegerea mecanismului de funcționare ce duce la apariția miturilor, iar scopul urmărit este căutarea originii transformărilor lumii.

Departe de a însemna „sfîrșitul suprarealismului“, perioada exilului marchează un nou început. Dorința de redefinire a suprarealismului, noile surse ale inspirației și influențele survenite în anii exilului conduc la o a treia etapă în evoluţia mișcării, la o „reînnoire“. Mitologiile pe care suprarealiştii își propun să le contureze urmăresc să cuprindă „toate formele de cunoaştere alăturate tuturor formelor de manifestare ale spiritului creator“ (André Breton, Prolégomènes à un troisième manifeste du surréalisme ou non, 1942). Eclectismul către care suprarealismul se îndreaptă este oglindit în publicațiile revistei View condusă de Charles-Henri Ford la New York, un forum important pentru mișcarea suprarealistă pe teritoriul american pînă în anul 1943. Interesul membrilor grupului din jurul lui André Breton este axat pe cercetarea culturii americane și amerindiene, a folclorului, a practicilor religioase (șamanism) și a căutării secretului, în sensul magic al termenului, în diferitele forme de manifestare în cadrul culturilor pe care suprarealiștii le descoperă pe teritoriul Statelor Unite. Forța expresivă a obiectelor magice, produs al culturilor „primitive“, și funcția simbolică atribuită acestora reprezintă pentru suprarealiști un bogat repertoriu folosit ca sursă a inspirației. Alăturarea unor elemente eterogene, culese din diferite culturi și tradiții, contribuie la conturarea noului mit, alcătuit, asemenea unui joc de puzzle, din forme și manifestări de origini diferite. Caracterul universal al operelor este subliniat prin comparația cu o construcție labirintică, creația suprarealistă îndreptîndu-se către o multitudine de direcții.

Pornind de la tema arhaică a labirintului, Marcel Duchamp împarte în 1942 spațiul expoziției First Papers of Surrealism prin fire transparente care formează tot atîtea planuri bidimensionale invizibile pentru a face legătura între lucrările expuse. Catalogul expoziției, în care imaginea și textul se telescopează reciproc, aduce în prim-plan elaborarea noului mit. Intitulat Despre supravieţuirea unor mituri şi despre alte cîteva mituri în creştere sau în formare, textul publicat de Breton marchează o mutaţie în cadrul conceptelor mişcării și anunță dezbaterile în jurul temei mitului, care urmau să fie publicate în revista View și apoi în VVV, organul de presă suprarealist începînd cu anul 1943. Idei centrale în ansamblul de concepte prin care sînt trasate noile coordonate ale suprarealismului, transparenţa și noțiunea de trecere (passage) reprezintă noua dimensiune a viziunii suprarealiste. Conceptul de transparență, introdus de Marcel Duchamp ca principiu conducător în artă, este dezvoltat de André Breton și Roberto Matta în Mitul Marilor Transparenți. Breton introduce ideea existenței probabile a unor ființe care scapă sistemului senzorial de referință, existență ce ar putea fi sesizată numai cu ajutorul imaginației. Spațiul literar sau plastic este populat de ființe care interacționează între lumile reală și imaginară, natură și univers, într-o existență „alta“. Pictura lui Yves Tanguy este impregnată de prezența unor ființe transparente care se îndreaptă unele către altele printr-un fel de extensii, antene sau receptacule. Același lucru se întîmplă și în codex-urile imaginate de Roberto Matta în care noi linii de comunicare devin vizibile, în timp ce proliferarea ființelor ce populează spațiul picturii pare să se îndrepte către infinit. Continuator al drumului deschis de Duchamp, Matta dezvoltă conceptul de transparenţă căutînd „punerea în formă a invizibilului“. Prin contemplarea invizibilului, poetul este în măsură să descopere sursa miraculosului, iar perspectiva elaborării unui nou mit este văzută ca fiind posibilă prin intermediul poeziei.

Privită prin prisma legendelor și a miturilor, căutarea miraculosului face parte din programul suprarealist în articolul publicat de André Breton în revista View din aprilie 1942, unde este conturată traiectoria ezoterico-mitologică pe care suprarealismul o adoptă, un text semnificativ pentru importanta cotitură către ezoterism a mișcării. Suprarealiștii pornesc pe două căi diferite, cea a cunoașterii științelor moderne și cea a cunoașterii intuitive în care viziunea și practicarea procedeului analogiilor joacă rolul preponderent. Programul suprarealist utilizează noi surse literare alăturate scrierilor cabalistice sau alchimice, tratatelor de magie și legendelor de pretutindeni. Preocuparea pentru noile științe se îmbină cu studiul vechilor culturi „primitive“ și al practicilor magice, de la confecționarea obiectelor de magie inspirată din șamanism sau din magia populară, pînă la știința savantă a gematriei și a notariconului, practici cabalistice legate de numere și litere, înțelese ca un mod poetic de criptare. Fantasticul și miraculosul, libertatea și hazardul existente în creațiile suprarealiste înainte de anul 1940 sînt văzute în contextul preocupărilor privind elaborarea noilor mitologii, iar relațiile pe care fiecare dintre membrii grupului le întreține cu o anume cultură sau formă de manifestare sînt distorsionate și interpretate în manieră suprarealistă. În vederea conturării noului mit al epocii moderne sînt considerate necesare cercetarea, descoperirea și explorarea „urmelor sensibilității pierdute“, iar una dintre căutările legate de mit este întoarcerea sau parcursul à rebours către origini, atenția fiind îndreptată către mitologiile clasice care au marcat cultura europeană.

Nu rareori opera unui artist dezvăluie multiple straturi de influențe văzute ca modalitate de cercetare și înmănuncheate după principiul conducător al analogiilor sau al corespondențelor. Intenția formulată de Breton în paginile revistei VVV este cea de a construi o rețea de corespondențe care să traverseze lumea. Înțelesul dat de Duchamp titlului revistei este acela de „triplă victorie“, victorie asupra forțelor regresive, asupra a tot ceea ce se opune emancipării spiritului, pentru care eliberarea omului este o condiție prealabilă (Fabrice Flahutez, Nouveau monde et nouveau mythe, Les Presses du Réel, 2007). „Reînnoirea“ suprarealismului are ca obiectiv atît crearea noului mit, cît și realizarea unei reţele virtuale de comunicare pusă sub semnul unei noi aventuri spirituale. La întoarcerea din exil, expoziția Suprarealismul în 1947 organizată de André Breton și Marcel Duchamp reunește operele a 80 de artiști din 24 de țări, opere prezentate într-un spațiu asemănător unui labirint alcătuit din 12 încăperi sub formă de „altare“, consacrate fiecare unei ființe, unei categorii de ființe sau unui obiect susceptibil de a fi înzestrat cu viață mitică. Sinteza operată în suprarealism în perioada exilului oglindește fuziunea între creația suprarealistă din anii premergători războiului și modul în care mișcarea avea să se adapteze la modernitatea sfîrșitului de secol XX.

Foto: Jacques Hérold, Le Grand Transparent, 1947.