Trăim timpuri istorice, vremuri de mari descoperiri! Aparent fără complexe și prejudecăți sau, de fapt, fără o minimă educație elementară în domeniul științelor naturale.
În peste 30 de ani de carieră în domeniul Științelor Pămîntului și ale Mării, am fost martorul apariției și extinderii unor idei și teorii care mai de care mai năstrușnice. Cu alte cuvinte, putem spune că omenirea a primit acces la marile sale mistere, precum și la tainele bine păzite ale planetei, pentru doar 2 bani (la început, pentru că mai apoi, pe Internet, aproape totul a devenit gratuit). Iar această puzderie de publicații au adus cu sine ceea ce la început părea un șuvoi de prostii, invenții și bazaconii. Problema este că, în aceste trei decenii, șuvoiul s-a tot mărit, pînă cînd s-a transformat într-un fluviu și mai apoi, cu ajutorul social media, într-o viitură de pseudoinformații, care pot avea efecte catastrofale la nivelul societății, într-o perioadă în care educația și cunoașterea sînt mai prețioase decît aurul.
Astfel, în ultimele trei decenii, pentru unii Pămîntul s-a aplatizat, Luna a devenit o țintă din ce în ce mai mică, imposibil de atins cu piciorul (vorba aceea, se vede de departe ce mică este, normal că nu poți sta pe ea, darămite merge), iar astrologia a luat locul astronomiei. Mineralele și rocile au energii nebănuite, care ne pot ajuta sau face rău doar în funcție de data nașterii și poziția astrelor pe cer în acea zi. Iar masivele muntoase bine studiate prin toate felurile de metode geologice și geofizice, care dau informații clare despre structura lor internă, ascund de fapt în ele tuneluri uriașe, o lume ascunsă pe care, dacă am cunoaște-o, am vedea că ar fi un Paradis Subpămîntean de care sîntem ținuți special departe.
Marea Neagră nu e nici ea lipsită de asemenea idei fantastice (evit dinadins termenul științifico-fantastice). Orgoliul nu ne permite ca pe planetă să fie un singur Triunghi al Bermudelor, este musai să avem și noi așa ceva! Astfel încît o zonă cu ape periculoase, puțin adînci, cu structuri stîncoase se califică direct drept un asemenea triunghi, e drept, ceva mai mic, că atît s-a putut.
Pe sub Marea Neagră ar fi tuneluri adînci, prin care populații străvechi și-ar fi mînat turmele spre sud, spre actualul Istanbul. Alte populații ar fi plecat, la începerea Potopului lui Noe, pe jos pînă în Caucaz, mergînd astfel, cu apa crescînd, mai bine de 2.000 de kilometri. Evident, odată ajunse în Caucaz, s-ar fi îngrijit să refacă omenirea și să lanseze pe atunci viitoarea civilizație umană.
Dar chiar de la o primă vedere, toate aceste teorii năstrușnice, care îi presupun pe fabuloșii precursori drept geniali și atotcunoscători, nu dau niște răspunsuri acceptabile unor întrebări de bun-simț. De ce ar fi săpat cineva asemenea tuneluri (niciodată descoperite prin nici o metodă geofizică), ce ar fi trecut prin roci diverse și falii tectonice majore active, ca să se care cu oile, cînd ar fi fost mult mai ușor și mai ieftin să meargă pe la suprafață? Dacă ai asemenea tehnologii, de cine te poți teme, cînd vecinii erau toți îmbrăcați în blănuri și aveau cel mult arcuri cu săgeți? La fel, de ce ar migra acele populații foarte înaintate tehnologic în lungul țărmului atunci cînd nivelul apei creștea cu repeziciune, cînd cel mai simplu ar fi fost să fugă să se adăpostească pe dealurile sau munții care erau chiar în spatele lor?
E absolut adevărat, în perioadele străvechi în jurul Mării Negre au trăit civilizații avansate pentru acele vremuri, iar multe dintre legendele timpurii ale istoriei antice s-au scris aici, dar acei oameni aveau, spre deosebire de mulți dintre cei de azi, rațiune și spirit practic.
O altă categorie de pseudoștiri legate de descoperirile din Marea Neagră ține mai mult de o speranță fără margini – dovadă fiind faptul că aproape orice șanț aflat pe fundul mării mai aproape de țărm este văzut de către amatorii de senzațional ca un semn al unui oraș antic scufundat. Este adevărat, există și ziduri și construcții scufundate în largul coastelor Mării Negre – și nu puține. Dar acum nici nu putem accepta ca orice vale submarină să fie confundată cu un oraș. Și exemplele pot continua.
Care să fie cauza proliferării acestor povești? Să fie de vină doar scăderea nivelului de educație în domeniul științelor naturale din programa școlară? Manualele greoaie și neapetisante? Contribuie și simplitatea cu care sînt transmise mesajele false? Ce e mai ușor? Ceva care poate fi digerat pe nemestecate sau ceva care presupune pregătire, logică, educație și timp, dar este prezentat mai greoi? Mulți dintre oamenii de știință nu sînt buni comunicatori, șarlatanii însă da, este o cerere obligatorie pentru fișa postului. Poate că mulți rămîn în urma progresului tehnologic și au nevoie să creadă în altceva, nu în dura realitate.
Și mai cred ceva – că mulți doresc să fie devină părtași unor formule magice, nemaiauzite. Cum este, de exemplu, cea mai nouă problemă încuietoare care circulă acum pe rețelele sociale: „Scade din 2025 anul nașterii tale și vei obține exact vîrsta ta”.
Adrian Stănică este cercetător științific la Institutul Național pentru Geologie – GeoEcoMar și profesor onorific la Universitatea din Stirling, Marea Britanie.