Umanitatea in(di)vizibilă

Una dintre preocupările contemporane ale civilizației umane, adică a celei ce sălășluiește momentan pe Terra, este legată de schimbarea rapidă pe care tehnologia informației o aduce în viețile noastre. Întrebarea legitimă este dacă oamenii dispar în spatele tehnologiei, dacă nu cumva anonimitatea implicită din spatele comunicării electronice, în loc să ne protejeze, desființează capacitatea de a comunica. Dacă nu cumva spammer-i și postaci vor elimina treptat încrederea în mediul de comunicare – mai ales pe social media – și vor transforma totul într-un război continuu, de uzură, față de care nebunia destructivă a unor Hitler sau Putin vor fi simple glume.

După ce am scris paragraful de mai sus a sunat telefonul, am schimbat trei vorbe cu un prieten, am răspuns la cîteva e-mail-uri, unul dintre ele către un coleg pe care nu l-am cunoscut vreodată în persoană, dar alături de care scriu un articol, dimpreună cu alți cîțiva colegi din vreo șapte țări diferite. Pe cei mai mulți nu i-am întîlnit, dar i-am văzut în videocall-uri după ce am început să lucrăm împreună. Mai întîi am comunicat electronic, apoi ne-am întîlnit în call-uri sau poate o fi fost invers, nu mai țin minte. Toate acestea m-au oprit din a mai scrie despre invizibilitatea dilematică; abia acum revin la text, după cîteva zile de pauză.

În acest timp, la un moment dat, jucam un joc pe telefon, în timp ce soția mea, Roxana, citea corespondența dintre Van Gogh și Gauguin. Deh, fiecare după posibilități! Reclama dintre două jocuri mi l-a adus în fața ochilor pe Boo, „aplicația de dating și chat pentru introvertiți”. Îmi imaginez că e un loc unde oameni anonimi se întîlnesc și discută, fără a se cunoaște în viața reală. La rîndul lor, Van Gogh și Gauguin se cunoscuseră în viața reală, dar comunicau oarecum anonim, trimițînd vorbe de la unul la altul prin poștă.

Societatea umană funcționează pentru că există reguli. În științele sociale le numim instituții. Instituțiile au în principiu rolul de a instituționaliza neîncrederea. Simplificînd, oamenii au creat instituțiile, fie ca legi, fie ca norme sociale acceptate de majoritate și considerate inamovibile, pentru a preveni ca unul dintre membrii colectivității să facă rău celorlalți. În momentul în care regulile există și sînt respectate, prevenim agresiunea. Putin și cretinii care îl înconjoară au încălcat regulile. De regulă, ne explica Robert Merton acum aproape o sută de ani, liderul unui grup este cel care se conformează cel mai bine regulilor grupului, cel ce îi respectă cel mai îndeaproape regulile, cel care seamănă cel mai bine cu media acelui grup. Se vede treaba că Putin este cel mai cretin dintre ei.

Îl folosesc pe Putin drept exemplu pentru că este foarte vizibil. Evident, puteam folosi un limbaj așa-zis academic, definindu-l eufemistic pe liderul rus, anonimizîndu-l în spirit political correctness, dar... e prea cretin ca să o fac și, în plus, cred că mă înțelegeți mai bine cu un astfel de argument extrem. Asta ca să nu mai zic de faptul că dau ceva dinamică textului, ceea ce vă ține, poate, un pic captivi ca să citiți un text atît de lung.

În fapt, problema tehnologiei curente este că ne obișnuiește să citim texte scurte, ba chiar să nu le citim deloc, ci să punem Inteligența Artificială să le citească cu voce tare pentru noi.

În acest timp, în lumea reală, am mai făcut o pauză. Sîntem un grup de patru social scientists (oare cum s-o zice în românește?), care pregătim Busola Politică. Ar trebui să fim gata cu ea în cîteva zile, să o testăm și apoi să o lansăm, popularizînd-o pe social media. În același timp, pictorul Donaldson (nu, nu am inventat numele!) pregătește cîteva lucrări care mie îmi plac foarte mult. Aprecierea mea rămîne însă anonimă, pentru că nu o exprim pe social media. Alții însă preferă „să se dea pe Facebook” cu orice prilej, ceea ce îi expune la comentariile unei mulțimi de anonimi.

Comentariile anonimilor sînt adesea utile. Pe de o parte, ele permit celor mai puțin curajoși să exprime un punct de vedere. Nu întîmplător am amintit mai sus despre introvertiți. Ei riscă să fie mereu lipsiți de reprezentare într-o societate care dă prioritate celor ce se bat cu cărămida în piept cu ceea ce fac. Spre exemplu, poți pretinde că ai scris o carte și să pui numele tău pe toate drumurile. Dar dacă ești introvertit, nu îți mai arde să abuzezi de reguli cu atîta nerușinare. În schimb, anonimatul unui avatar îți permite să îți exprimi opinia, devenind mai puțin dezavantajat de o societate care este tributară regulii celui mai puternic.

Cîndva, să zicem că prin Evul Mediu timpuriu, cel ce domnea peste o regiune era și judecător suprem. El hotăra cum se aplică regulile. Dacă nu îi conveneau regulile, inventa una nouă, în avantajul său sau al celor ce îi dădeau bani ca să mențină oastea sau ca să plătească tributul către suveranul său. Suveranul, la rîndu-i, avea același tip de comportament. Cu alte cuvinte, toți cei ce nu își permiteau să plătească pentru reguli erau un soi de anonimi, subiecți ai deciziei politico-economice a celor din vîrful lanțului trofic. Densitatea redusă a populației permitea controlul respectiv. Pe măsură ce populația a crescut, cei „proști, dar mulți” au început să își agrege interesele și să își facă auzită vocea. Apoi, sărind mult în timp, s-a instituționalizat democrația așa cum o definim și azi, tocmai ca să se poată asigura reprezentarea, auzirea vocilor tuturor.

În ceea ce privește Busola Politică, noi, cei din spatele ei, ne vom asuma paternitatea produsului, dar utilizatorii vor fi anonimi. Oricare dintre cei ce o vor accesa poate completa un set de 30 de întrebări, la finalul cărora îi vom spune unde se plasează opiniile lui în raport cu ceea ce susțin cele mai importante 11 partide din România și astfel să poată estima care îi exprimă cel mai bine interesele, care îi face vocea să fie auzită. Noi păstrăm răspunsurile, dar nu vom ști identitatea respondenților, ei rămîn anonimi. Deh, avantajul tehnologiei.

Putem face asta doar dacă respectăm instituțiile curente. Fără reguli, totul se prăbușește: respondenții nu ne mai răspund, noi nu putem face analize ca să informăm societatea despre ce își doresc majoritățile sau grupuri distincte de oameni, respondenții nu au acces la informație. De aceea protecția anonimatului este importantă.

Anonimatul nu e deloc o invenție recentă. Ne ajută să ne uităm la două seriale ce rulează în prezent pe Netflix: Bridgerton și Gossip Girl. De notat că ambele seriale sînt ecranizări ale unor serii de romane. În primul serial, plasat în secolul al XIX-lea, cu mult înainte de tehnologia curentă, o fițuică anonimă răspîndește zvonuri despre ce se petrece pe la curtea reginei de culoare a Angliei. În al doilea, plasat în anii 2000, newsletter-ul răspîndește zvonurile prin intermediul telefoanelor mobile și al Internetului. În ambele seriale, anonimi contribuie la informarea zvonerului anonim care de fapt e un soi de răspîndac, vorba celor de la Divertis.

Problema de etică apare imediat: cum te asiguri că anonimatul nu duce la violarea regulilor ce ar gestiona încrederea în informație și ar face trecerea de la manipulare la presă? Dar aceasta este de fapt problema presei contemporane. De la estul spre vestul Europei, dar și în restul lumii, accesul la mediile de propagare a informației a adus în prim-plan anonimi ce lovesc în credibilitatea presei. Postează chestiuni neverificabile, copiază de pe alte site-uri, dau „știri pe surse”, ignoră orice regulă de a scrie. Provocarea constă în a decela ce este de calitate și ce nu este de calitate. Altfel, aparențele te pot înșela...

Între timp, Roxana îngrijea plantele din fața casei. Pe stradă treceau cîțiva adolescenți, cu bicicletele. „Am ajuns la Donaldson”, a spus unul dintre ei (v-am zis că nu am inventat numele, e un landmark local). „Ea nu înțelege ce spunem, e americancă”, a adăugat altul. După cum ziceam, anonimitatea e uneori surprinzătoare: Roxana Donaldson vorbește bine românește :) Pictorul respectiv nu este o invenție, ci o persoană în carne și oase, care își asumă ceea ce pictează.

În timp ce lucrez la Busola Politică, dau peste o dezbatere din Anglia, inclusă în busola lor politică: „Arta abstractă care nu reprezintă nimic nu ar trebui să fie considerată artă”. O parte din intelighenția bucureșteană aderă la afirmația anterioară, dar în rest dezbaterea este lipsită de relevanță pentru marele public român. Se vede treaba că nu și în Anglia. În opinia mea, a te ascunde după nevoia de a avea cu tot dinadinsul un mesaj în detrimentul esteticului este o cale de a anonimiza oamenii, a-i depersonaliza.

Dar ai nevoie de oameni cu opinii, de varietate, altfel e greu să evoluezi. Anonimitatea devine acceptabilă doar dacă comentariile anonimilor reprezintă și sînt prezentate ca opinii. Ea devine nocivă cînd este agresivă sau cînd difuzează informații ce nu pot fi verificate. Cele două comportamente distrug regulile de conviețuire. Este ca în serialele post-apocaliptice, cînd dispariția instituțiilor distruge umanitatea și conduce la disoluția respectării celorlalți, iar forța celui care fură sau a celei care ucide înlocuiește orice. Exact ca în Dark Age, adică perioada de început a Evului Mediu, cea pe care am pomenit-o mai sus.

Am împănat acest text cu expresii în limba engleză. Cîndva, cu 150 de ani în urmă, neologismele veneau mai ales din franceză. Cu alte cîteva sute de ani în urmă veneau din turcă, iar mai înainte din slavonă. Așa se dezvoltă toate limbile, iar utilizarea lor este determinată și de nevoia de a oferi cititorului sensuri pe care oferta din DEX nu le cuprindea, în sensul de a fi suficient de apropiate de ceea ce doream să exprim. Dar motivația principală era legată de globalizare. Tehnologia curentă ne face să fim globali, iar o lingua franca ne ajută să comunicăm cu oameni de pretutindeni. Aceasta conduce la variația de care pomeneam mai sus, la o umanitate indivizibilă, în care anonimitatea nu ne face invizibili, ci dimpotrivă, ne conferă putere.

Din nou, condiția esențială este să respectăm regulile jocului, onorîndu-ne propria calitate de oameni și respectîndu-i pe ceilalți.

Bogdan Voicu este sociolog, cercetător la Institutul de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române și profesor la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.