Viitorul este aici și nu-i chiar așa rău

Viitorul este prin definiție incert și necunoscut, ceea ce poate genera anxietate și îngrijorare. Creierul nostru are tendința de a umple golurile informaționale cu scenarii negative, ca mecanism de protecție și pregătire pentru potențiale pericole. Explorarea viitorului ne ajută în această direcție – este una dintre cele mai puternice unelte pe care le cunosc pentru a ne provoca aceste „modele mentale” despre lume și pentru a ne ridica „ochelarii de cal” care limitează creativitatea și imaginația.

Cînd ne gîndim la viitor, nu ne imaginăm doar scenarii posibile, ci ne provocăm să vedem dincolo de obișnuințele mentale și să ne deschidem mintea către posibilități neașteptate. Foresight (analiza prospectivă) este disciplina care studiază viitorul și ne echipează să ne confruntăm cu viitorul în mod proactiv, să adoptăm o gîndire pe termen lung și să rămînem deschiși la o gamă largă de oportunități. Ne ajută să anticipăm schimbările, să ne pregătim pentru ele și, în cele din urmă, să luăm decizii mai bune în prezent.

Imaginați-vă că sînteți într-o mașină a timpului și călătoriți douăzeci de ani în viitor. Ce vedeți? Cum arată România? Cum arată viața voastră? Vă place ce vizualizați, ce simțiți? Acest exercițiu de vizualizare nu este doar un joc al imaginației, ci un instrument puternic de modelare a prezentului. Imaginîndu-vă diferite viitoruri, de fapt, vă formați „amintiri” despre acestea, fiecare încărcate cu diferite emoții.

Dilemele sînt la putere

Unul dintre cele mai mari obstacole cu care ne confruntăm, nu doar ca indivizi, ci și ca societate, este modul în care privim provocările viitorului. Bob Johansen, un expert de la Institute for the Future (IFTF), face o distincție importantă între probleme și dileme. Într-o lume tot mai volatilă, incertă, complexă și ambiguă (conceptul VUCA), liderii trebuie să renunțe la ideea că toate provocările pot fi rezolvate prin problem-solving tradițional.

Problemele au soluții clare. Sînt alb-negru și, odată rezolvate, de obicei nu mai revin. Dar dilemele? Ei bine, dilemele nu au soluții definitive. Sînt acele situații în care liderii trebuie să navigheze între mai multe opțiuni, nici una dintre ele nefiind complet „corectă” sau „greșită”. În dileme, nu vorbim despre soluționare, ci despre gestionare continuă, cu compromisuri și adaptare constantă, iar în aceste timpuri se pare că, din ce în ce mai mult, dilemele sînt la putere.

Un exemplu simplu este dilema echilibrului între viața profesională și cea personală. Nu există o „rezolvare” definitivă, ci o balansare continuă între priorități. În acest sens, liderii de azi trebuie să fie conștienți că viitorul nu mai vine doar cu probleme de rezolvat, ci și cu dileme care necesită flexibilitate, creativitate și o abordare complet nouă.

Johansen vorbește despre dilemma-flipping, abilitatea de a transforma aceste situații aparent fără soluție în oportunități de învățare și inovație. În loc să ne concentrăm obsesiv pe „rezolvarea” problemelor, trebuie să ne antrenăm să fim confortabili cu incertitudinea și să privim dilemele ca pe niște catalizatori ai schimbării și adaptării.

Ne pregătim pentru viitor înțelegînd care sînt schimbările care ne pot impacta sau punîndu-ne întrebări de tipul „ce ar fi dacă”, ce ne forțează să ne exersăm imaginația. Însă foresight nu lucrează doar cu imaginația, ci și cu semnale care ne arată că viitorul este deja aici.

De exemplu, experimentez zilele acestea un gadget nou, un AI pin de la Humane. Ei bine, este o jucărie care promite să ne scape de telefoanele mobile. Imaginează-ți să nu mai stai toată ziua cu ochii în ecran, ci să interacționezi cu lumea de parcă tehnologia n-ar mai fi între tine și ea. Asta nu e SF, se întîmplă acum.

Sau, și mai interesant, apar profesii noi: Prompt Engineer – cine s-ar fi gîndit că o să devină esențial să fii bun la „vorbit cu AI-ul”? Deși mulți încă se tem că tehnologia ne va lua job-urile, realitatea este că inovațiile tehnologice creează mai multe locuri de muncă decît distrug. Bineînțeles, nu întotdeauna pentru aceiași oameni. Dar asta este frumusețea adaptării. Mai citeam despre o soluție interesantă de AI – cum ar fi, de exemplu, un AI care transformă poveștile bunicii tale în podcast-uri? Practic, îți poți „salva” amintirile audio pe care să le reasculți la nesfîrșit, atunci cînd ți se face dor de vocea ei.

Și dacă tot vorbim de viitor, cum îți sună Chief Nature Officer? Da, este tipul din comisia de conducere care se asigură că natura intră în ecuația deciziilor mari. Să nu crezi că este doar o fantezie eco. Există deja poziția asta în companii, am văzut diferite anunțuri pe LinkedIn în ultima perioadă.

Ah, și apropo de viitorul deja aici, am dat recent peste un card bancar care nu-ți blochează contul cînd rămîi fără bani, ci atunci cînd depășești limita de CO₂! Serios, ți se blochează pînă te mai potolești cu emisiile de carbon. Mi se pare tare cum tehnologia poate deveni un fel de „paznic verde” al portofelului nostru.

Eu lucrez ca foresight strategist la Future Station. Încă îmi este greu să îi explic mamei (d-apăi bunicii) ce fac la birou. Și nu sînt singura în situația asta. Reflectați un pic: cînd ați cunoscut primul profesionist cu funcția de Social Media Manager? Așa-i că n-au trecut mai mult de cinci ani, în medie? Cam asta e perioada, nu? Vă dați seama că, acum doar cinci ani, nu ne imaginam ce impact uriaș vor avea acești oameni asupra companiilor și brand-urilor? Fără ei, multe firme ar fi fost într-o cu totul altă situație astăzi.

Acum, gîndiți-vă ce profesii ne mai așteaptă la colț: cum ar fi să recrutăm „designeri de amintiri”, care ne vor ajuta să reconstruim amintiri într-o formă digitală, să retrăim momente speciale ca într-un vis virtual? Sau poate „arhitecți de spații virtuale” – de exemplu, IKEA angajează deja oameni ca agenți de vînzări în magazinul lor virtual de pe platforma Roblox (plătiți cu bani reali).

Sună departe? Viitorul a fost mereu așa, pînă cînd ne-am trezit deja trăindu-l. Dar da, poate unele dintre aceste exemple ți se par SF sau departe de realitatea curentă. Unele poate te încîntă, iar altele îți dau dureri de stomac. Nu înseamnă că ele nu pot deveni realitatea zilei de mîine. Te invit să închizi ochii și să te gîndești: cîte din realitățile de astăzi ți se păreau de-a dreptul imposibile acum cinci ani? Aveam un profesor de Foresight care repeta mereu: „Orice afirmație utilă despre viitor ar trebui să fie un pic ridicolă la început”. Pentru realități similare cu prezentul sîntem deja pregătiți, merită să facem strategii și să ne pregătim pentru realități care pot părea mai nefamiliare.

Trei pași pregătitori

1) Începeți cu înțelegerea trecutului: reflectăm asupra lecțiilor din trecut pentru a deschide noi perspective. De exemplu, cum ne-am comportat în crizele anterioare? Ce putem învăța din asta? Sînt dezvoltări ciclice de luat în calcul.

Mi-aduc aminte de ziua în care mergeam la poștă de mînă cu mamaia pentru a vorbi cu mama la telefon (normal, cu taxă inversă). Da, da, pe vremea aia chiar trebuia să mergi la poștă pentru asta. Acum avem smartphone-uri, avem chiar și asistenți personali bazați pe Inteligență Artificială. Știți, uneori simt că, dacă ne-am raporta la piramida lui Maslow, elemente precum „wi-fi” și „battery life” ar trebui încadrate la nevoi de bază, lîngă mîncare și adăpost. Oare cine a cerut schimbarea asta? Nimeni, dar viitorul se pare că nu așteaptă invitații la ceai. De fapt, a intrat în casă, s-a așezat pe canapea și a început să-și facă selfies deja. Și da, uneori am vrea să strigăm „Viitorule, te rog, așteaptă!”.

2) Să analizăm prezentul, însă prezentul acela emergent. Și anume, trecem la observarea semnalelor emergente de schimbare din prezent: sîntem atenți la inovații, patente, descoperiri, noi modalități de a face lucruri, comportamente și modele emergente de business din prezent care ar putea indica direcții viitoare. Este important să le „prindem” înainte de a deveni răspîndite la scară largă și este la fel de important să înțelegem și ce nu se schimbă. 

Serios, uneori simt că am mai puțin timp să mă obișnuiesc cu schimbările decît aveam să învăț alfabetul. Uneori vreau să strig: „Viitorule, te rog, așteaptă, ce atîta grabă?! Credeam că vei veni cu surle și trîmbițe și că voi avea timp să mă pregătesc”. Așa că, în fiecare zi, încerc să devin cea mai bună prietenă cu viitorul. Nu este întotdeauna ușor, dar sigur este fascinant. Vă mai amintiți de „ASL PLS” (Age/Sex/Location) din vremurile chat-urilor de la începutul Internetului? Ei bine, dacă aș solicita un ASL PLS viitorului, probabil mi-ar spune: incert, multiplu și deja aici. Viitorul este deja printre noi, iar uneori nu îl vedem decît atunci cînd ne forțăm să privim prin ferestrele murdare ale presupunerilor noastre.

3) Explorăm viitorul. Dar putem ști noi care va fi? Dacă mă întrebați pe mine, viitorul nu este doar „unul”. Există multiple viitoruri, care se întîmplă simultan. Diferența dintre un scenariu distopic și unul plin de speranță este modul în care ne raportăm la schimbare. Viitorurile noastre sînt deja printre noi, doar că nu le vedem decît atunci cînd ne dăm la o parte presupunerile, modelele mentale, preconcepțiile construite de-a lungul timpului și de pe care am uitat să mai ștergem praful.

Vă recomand să vă imaginați diverse scenarii viitoare de evoluție a afacerii/industriei/profesiei noastre. Vă recomand să mergeți mai departe de „cel mai rău” / „cel mai bun scenariu”, pentru că viitorul nu este binar, sînt multe nuanțe de gri.

În mod curios, învățăm în școală foarte multe despre trecut și despre istorie. Dar viitorul? Alfabetizarea despre viitor (futures literacy) mi se pare una dintre cele mai relevante competențe de care avem nevoie. De ce să nu învățăm să gîndim despre viitor la fel cum învățăm despre istorie? Pentru că, la fel cum studiem trecutul ca să nu repetăm greșelile, ar trebui să studiem și viitorul ca să ne pregătim pentru ceea ce ne așteaptă.

Și, deși nu am mereu răspunsurile la întrebările viitorului, mă pregătesc pentru ce poate aduce cu el. Căci dacă nu reușesc să-mi șterg ferestrele din cînd în cînd, viitorul o să rămînă afară, strigîndu-mă să-l las să intre. Și eu, sincer, abia aștept să văd ce are de spus.

Parcă românii au uitat să fie optimiști. Poate că sîntem obosiți de veștile negative, poate că e ceva cultural, dar optimismul nu înseamnă a ignora realitatea. Înseamnă a vedea realitatea și a spune: „OK, acum ce facem ca să fie mai bine?”. Și aici este cheia: să vedem viitorul ca pe o oportunitate, nu ca pe o amenințare.

Diana Stafie este foresight strategist & fondatoare a Future Station.