Americanii la rubrica „Așa NU!“

…pentru că unii își vor mai fi amintind de faimoasele panouri de pe vremea comunismului, cele care tronau în școli și întreprinderi, ba chiar și în centrul orașului Brad. Erau panourile care afișau pozele și o scurtă enumerare a meritelor celor din categoria „Cu ei ne mîndrim“, la rubrica „Așa DA!“, dar și ale păcătoșilor care, într-un fel sau altul, se abătuseră de la morala socialistă, la rubrica „Așa NU!“. Pentru români, după 1990, americanii au intrat mai degrabă la rubrica „Așa DA!“ – și pe bună dreptate. Dar asta nu-i scutește – și tot pe bună dreptate – și de prezența la rubrica „Așa NU!“, iar asta din două motive, ambele menționate de către Tocqueville. Primul: adevăratul prieten nu te lingușește. Dimpotrivă, îți arată atît bunele, cît și relele. Așa și cu adevăratul prieten al democrației (care, să fim cinstiți, a avut pînă acum cam prea mulți lingușitori și prea puțini prieteni, iar acum se miră de unde-au apărut dușmanii). Al doilea motiv: ceea ce se întîmplă în America se va întîmpla mai devreme sau mai tîrziu în toată lumea democratică. Și bunele, și relele.

Așadar, ce putem învăța din relele alegerilor din SUA, care să ne servească drept lecție „Așa NU!“ în alegerile noastre? Mai întîi, faimoasa vorbă americană: „It’s the economy, stupid!“. O lecție ignorată de către Maia Sandu pînă după referendum – acum, însă, într-o nouă prezentare. De fapt, în alegerile americane de acum nu mai contează nici măcar realitatea economică, ci doar „imaginea“ economiei printre votanți. Obiectiv, economia americană merge din ce în ce mai bine, inflația a scăzut pînă spre 2% și se așteaptă o nouă scădere a FED-ului (Federal Reserve System), echivalentul BNR de la noi, dobînzile la creditele pentru mașini sau case scad de cîteva luni, bursele bubuie, pînă și benzina e la prețuri (aproape) minime. Și ce folos? Americanii tot se declară îngrijorați mai ales de economie, și tot pe Trump îl văd ca pe un posibil „salvator“ al nivelului de trai. De ce? Pentru că percepția bate realitatea. Iar Trump se pricepe mai bine decît orice vînzător de iluzii cum să joace cel mai bine această carte. Păstrînd proporțiile, în România, la vîndutul iluziei opuse – economia românească bubuie – e Marcel Ciolacu. Iar cine are urechi de auzit, să audă.

Și, dacă tot vorbim despre aparențe, aparența de naturalețe face toată diferența. Și, din nou, Kamala Harris pierde. Fără să se prefacă. A fost și rămîne produsul sistemului, de aceea a și fost aleasă nu de Convenție, cum sugera Obama, ci de Sistem. Ca atare, poartă orice pălărie i se cere – sau își imaginează că i se cere: de procuror dur în California, de susținătoare a imigrației „binevoitoare“, a transgender-ilor și a pro-palestinienilor, pînă nu mai știe nici ea cum să  jongleze cu propriile capre, verze și lupi, în așa fel încît să pară naturală și să fie convingătoare. Iar cine nu înțelege asta în România, să nu înțeleagă, deși înțelepciunea populară a știut-o dintotdeauna: „Cine fuge după mai mulți iepuri nu prinde nici unul“.

Ar mai fi o lecție uitată, din păcate, atît în România, cît și în Moldova: din foarte multe puncte de vedere, chiar și într-un sistem precum cel american, în care președintele reprezintă executivul, legislativul contează aproape la fel de mult, mulțumită sistemului de „checks and balances“, prin care fiecare putere din stat e parțial controlată de către celelalte puteri. Asta, la americani, ar intra însă la rubrica „Așa DA!“. Deși, ca tot românu’, și americanu’ e mai degrabă pasionat de alegerile prezidențiale, rămîne totodată conștient de alegerile legislative, mai întîi la nivel federal (senatori și reprezentanți în Congres), apoi, pe o scară descrescătoare, de legislativul la nivel de stat, apoi de primarul local, de consiliul local etc. De aceea, Părinții Fondatori au suprapus alegerile prezidențiale doar parțial cu cele legislative (toată Camera Reprezentanților la cîte doi ani, dar numai o treime din Senat la fiecare doi). În felul acesta, nici o alegere nu va produce vreo schimbare radicală, peste noapte. 

Nu degeaba alegerile prezidențiale nu sînt niciodată fără alegeri legislative, altminteri scorul de la primele le-ar influența pe celelalte. La noi s-a preferat jocul la ruleta politicii – pe ambele maluri ale Prutului. Totul sau nimic. Maia Sandu a pariat pe succesul de la prezidențiale, care îi va favoriza succesul în alegerile de la vară. Și a cîștigat. Pe malul vestic, singurul care știe sigur că va intra în turul al doilea e Ciolacu. Nu mă întrebați ce-a gîndit Ciucă atunci cînd a acceptat, pentru că de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere. Dar și Ciolacu a lăsat deschisă portița unei coagulări a forțelor de dreapta în turul doi, caz în care șansele nu sînt de partea lui.

Să nu uităm de Geoană și de Simion. Încercînd să imite stilul american de campanie, Geoană a uitat că electoratul român nu seamănă cu cel american. Sună, așadar, fals. Ne-a mai rămas Simion. La maimuțăreală și obrăznicie încearcă să-l imite pe Trump. Dar nici ăsta nu seamănă. Însă toate cele de mai sus ne ajută să înțelegem că alegerile prezidențiale americane de anul acesta nu (mai) reprezintă un accident, ci o consecință (aproape) firească a confruntării dintre real și virtual.

Acum și în anii următori, bătălia electorală (corectă!) va fi nu între Trump și Harris, ci între un Joker și un Sistem – o bătălie perdantă din start și, de aceea, pe muchie de cuțit. O bătălie între virtual și real. V-ați întrebat vreodată de ce lumea poate să înghită enormitățile oricărui Joker? Pentru că lumea e obișnuită să creadă că, în lumea virtuală, totul este posibil, nici o promisiune nu e imposibilă. Nimic surprinzător că Trump e crezut că din prima zi va rezolva războiul din Ucraina, va repatria milioane de imigranți etc. Și Simion poate da case aproape gratis, „fără număr, fără număr“. Și ambii cu promisiunea întoarcerii la trecut. Și ambii cu succes pe TikTok, Twix, Trump Social, Instagram etc. În lumea virtuală se poate reveni chiar la un trecut mitic. În lumea virtuală e libertate. Paseiștii sînt azi noii promotori ai virtualului. 

Sistemul pierde războiul pe două niveluri, deși încă rezistă. Mai întîi, pentru că el a inventat „aparențele“, iar acum se vede învins cu propria-i armă. Mai apoi, pentru că „naturalețea“ Sistemului e percepută acum ca falsă, taman pentru că mai are instinctul de supraviețuire pentru a nu renunța complet la realitate. Îi lipsește, însă, viteza de reacție absolut necesară pentru a se adapta unor schimbări din ce în ce mai rapide.

Alegeți: Joker-ul sau Sistemul?

Alin Fumurescu este associate professor la Departamentul de Științe Politice al Universității din Houston, autor al cărții Compromisul. O istorie politică și filozofică (Humanitas, 2019).