Pe 6 februarie a.c., Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a pedepsit cu „dojană scrisă” pe doi dintre membrii săi și a solicitat eparhiilor să sancționeze alți peste douăzeci de clerici (dar și parohii și mănăstiri în întregul lor?) pentru că nu au respectat disciplina canonică în agitatele luni politice de la finalul anului 2024. Indisciplina constă în ceea ce Sinodul apreciază a fi implicarea directă a subiecților în disputele electorale, prin susținerea sau critica anumitor candidați. Cum era de așteptat, atenția opiniei publice a reținut mai ales „dojana” adresată celor doi ierarhi: ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și PS Ignatie, Episcopul Hușilor. Deși toată lumea a înțeles că dojana adresată PS Ignatie are doar rolul de a „echilibra” dojana adresată tomitanului, rămîn cîteva lucruri importante de spus în context.
Primul ține de adevăr – de adevărul credinței și de adevărul faptelor. Totuși, diferența dintre faptele unuia și faptele celuilalt se vede de pe Lună. În raport cu canonul invocat drept temei al sancțiunii, este evident că ÎPS Teodosie l-a susținut deschis pe candidatul Georgescu („Georgescu este trimisul lui Dumnezeu” – a spus arhiepiscopul unui jurnalist francez care a consemnat ca atare), în vreme ce PS Ignatie nu s-a referit la nici un candidat, ci a ridicat, în Pastorala sa de Crăciun, o problemă extrem de serioasă și actuală, anume aceea a aderării multor credincioși la falsa ortodoxie daco-păgînă cu ingrediente de „new age” care prinde tot mai mult în poporul nostru. În plus, PS Ignatie a vorbit despre apărarea valorilor noastre europene. În primul rînd, a creștinismului ortodox care nu este deloc o valoare slavă adusă la noi din inima Asiei, ci una de cea mai pură extracție europeană. Cu ce a greșit, așadar, vlădica de la Huși? Evident, cu nimic. Totuși, a primit dojana.
Intenția Sinodului de a fi imparțial, cum ziceam, e evidentă. Însă intenția, poate lăudabilă, este prost realizată. Căci imparțialitatea plasează Sinodul la mijlocul distanței dintre creștinismul ortodox curat și cel corupt. Cred că Sinodul și Patriarhul ar fi trebuit să fie, în chestiunea asta, de partea bună a lucrurilor, nu la jumătatea drumului dintre rău și bine, dintre politica în cel mai josnic sens al ei și credința ortodoxă românească în cea mai adevărată, vie și actuală formă a ei. Sau poate că Patriarhul nu ar fi obținut sancționarea firească a tomitanului dacă nu ar fi propus și sancționarea episcopului de la Huși. Mai degrabă asta cred. Așadar, sîntem într-una din acele triste situații în care considerentele de „politică bisericească” țin Biserica departe de adevărul ei. Istoria Bisericilor creștine e plină de asemenea momente, care mărturisesc din plin natura omenească, căzută, a ierarhilor lor, căci ei sînt „păcătoșii cei dintîi”, după cum ne și spun de la altar. Chiar dacă unii dintre ei nu prea cred ce spun...
ÎPS Teodosie este un vechi susținător al ideilor putiniste, admirator al lui Georgescu și susținător al unei ortodoxii care, sub pretenția autenticității arhaice, este foarte flexibilă după cum vin banii. De la episodul dublei celebrări a slujbei Învierii din 2020 (abatere canonică scandaloasă la care Sinodul n-a zis nici „pîs”) pînă la zecile de combinații financiare dubioase, cunoscute tuturor fie din investigații de presă, fie din zvon public, ÎPS Teodosie a reușit să devină sinodalul care reprezintă cel mai bine în ochii societății românești ortodoxia „chirilică” de la noi. Relația lui tensionată cu Patriarhul este, de asemenea, notorie. Diferențele de viziune între cei doi cu privire la ceea ce trebuie să fie Biserica în societate și, mai ales, cu privire la modul în care Biserica autocefală și națională conlucrează cu interesele generale ale societății sînt foarte mari. După cum reacția puternică a Patriarhului la încercările Înaltului de subminare a autorității sale este, și ea, bine cunoscută. Și asemănările cu Georgescu nu se opresc aici: așa cum Georgescu are susținători mulți în societate, ÎPS Teodosie are susținători (mulți?) în Sinod.
PS Ignatie al Hușilor este exact opusul ÎPS Teodosie. Om al credinței, vlădica este un ortodox european autentic. Venit în scaunul de la Huși într-un moment extrem de delicat pentru această eparhie, cu vrednică și neobosită lucrare în Hristos, PS Ignatie a reușit să readucă respectul credincioșilor și să clădească o bună reputație. Om al rugăciunii și al cărții, ancorat puternic în tradiția ortodoxă bizantină, dar și cu o decisivă experiență occidentală, PS Ignatie rostește adevărul credinței noastre încercînd să-i deslușească lumina în nebunia lumii de azi. Vlădica de la Huși își respectă harul oferindu-i inima sa curată și mintea sa deșteaptă. PS Ignatie, care, de pe pozițiile unui sănătos modernism european, este unul dintre cei mai consistenți și convingători adversari ai progresismului de azi, rămîne, alături de alți cîțiva sinodali, speranța în viitorul Bisericii noastre. Adică exact ceea ce ÎPS Teodosie nu este.
Rudimentar, Sinodul s-a gîndit să dojenească pe unul dintr-o tabără și pe altul din cealaltă, ca să nu supere pe nimeni. Dar ceea ce a reușit, de fapt, a fost să pună încă și mai mult în evidență diferențele dintre cele două linii de gîndire, căci una e să spui că Georgescu e trimisul lui Dumnezeu (ÎPS Teodosie) și alta e să spui că trebuie să ne păzim credința noastră ortodoxă, perfect compatibilă cu valorile europene ale României (PS Ignatie).
În esență, i se reproșează tomitanului susținerea pentru candidatul Georgescu expres formulată și vlădicii de la Huși i se reproșează o pastorală admirabilă în care atrage atenția asupra unui pericol grav – acela al luării a vedetelor „new age” drept buni ortodocși. Avem ore de religie obligatorii de 30 de ani și generații întregi nu pot deosebi între un yogino-daco-smintit care umblă pe lîngă biserici și credința ortodoxă autentică. E scandalos și prima culpă – da! – e a Bisericii care se luptă să păstreze religia în școli, dar nu știe nimic despre cum trebuie ea predată pentru ca turma să poată recunoaște lupul îmbrăcat în oaie.
