…pentru că fenomenul sinuciderilor în masă ale balenelor este cunoscut. Se repetă în diferite părți ale lumii, uneori chiar și de mai multe ori pe an. Din păcate pentru specie. Biologii marini îl studiază de mult timp, în căutarea unei explicații, dar un consens în lumea științifică încă n-a fost atins. Iar balenele nu ne pot comunica motivul pentru că nu vorbesc ca oamenii. Pe de altă parte, fenomenul sinuciderii în masă a unei întregi clase politice se petrece, în România post-decembristă, pentru prima oară, chiar sub ochii noștri. Urmărind știrile, ai uneori senzația unei turme de balene îndreptîndu-se cu îndîrjire spre plaja unde-și vor da ultima suflare (politică, de bună seamă). Din fericire pentru specie. Spre deosebire de balenele-balene, politicienii-balene pot vorbi, dar nici ei nu stăpînesc pe de-a-ntregul proprietatea cuvintelor, nu vorbesc „limba noastră“, așa că rămîn la fel de neinteligibili atît în vorbe, cît și în fapte precum cetaceele cu pricina.
Cum altfel să îți explici ploaia de decizii politice sinucigașe pentru viitorul lor politic, începînd imediat după anularea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale? Singura „balenă“ a cărei sinucidere politică a fost asumată, ba chiar onorabilă, a fost ex-președintele PNL și teribilul perdant în cursa pentru președinție, Nicolae Ciucă. Cine-ar fi crezut? A doua zi după anunțarea rezultatelor, omul și-a dat demisia de onoare și nu și-a mai retras-o, precum Ciolacu. Mai mult, a renunțat recent pînă și la funcția de senator. N-o să merg pînă-ntr-acolo încît să-l compar cu un samurai care comite seppuku pentru a-și salva onoarea – la urma urmei, omul și-a plagiat doctoratul, și-a călcat cuvîntul de ostaș și de șef al Statului Major, s-a făcut frate cu mai mulți draci în speranța iluzorie că-l vor ajuta să treacă puntea ș.a.m.d. Dar, ca un fost critic acerb al generalului, trebuie să recunosc că omul mi-a devenit mult mai simpatic în ultima vreme.
Că veni vorba de samuraii japonezi, măcar Iohannis a rezistat pînă zilele trecute la Cotroceni precum unii soldați japonezi uitați pe vreo insuliță din Pacific, care refuzau să creadă că s-a terminat războiul și douăzeci de ani mai tîrziu. A avut un oareşcare farmec irațional.
Dar Marcel Ciolacu? Și-a dat demisia doar pentru 24 de ore, după care a pariat că mai are încă o șansă de supraviețuire în partid prin păstrarea funcției de premier. A rămas în fruntea turmei de balene care încă nici nu realizează cît de aproape e plaja pe care vor eșua. Și tot primul va fi pe plajă. Cum nu are nici o soție cu salariu de la UE, ca Antonescu, dar nici pregătirea și titlurile lui Geoană sau tupeul lui Ponta care să-i îngăduie un „stat pe tușa“ politicii românești pînă se schimbă vînturile și se șterg amintirile, dispariția lui din viața politică se va asemăna cu cea a lui Dragnea, Cozmin Gușă, dacă vi-l amintiți, și alți „fost-ai-lele-cît-ai-fost“. Balenele, mamifere care au părăsit trăitul pe uscat în favoarea oceanului, că li se va fi părut mai comod, nu mai au timp să se readapteze la uscat cînd ajung pe plajă. Nici politicienii precum Ciolacu. Traiul comod din ocean vine cu un preț.
Trecînd la polul politic opus, Elena Lasconi pare a fi cuprinsă și ea de aceeași frenezie a autodistrugerii politice. A fost dezamăgită, de bună seamă, cînd o posibilă victorie la Cotroceni se întrevedea încă la orizont (deși nu era cîtuși de puțin asigurată). Dar anularea cursei, în loc să-i ofere răgazul dobîndirii unei înțelepciuni politice, fără a mai pomeni de celelalte goluri care s-ar fi cerut oricum umplute, a lăsat-o cu o frustrare păguboasă, urmată de un delir de grandoare. Cele un milion șapte sute de mii de voturi primite în primul tur din motive conjuncturale (inclusiv de la mine) s-au transformat într-o mantră repetată obsesiv ca o garanție a propriei charisme, iar anevoiosul drum spre înțelepciunea politică s-a transformat într-o cursă la vale. La Valea Penibilului. Dacă nu schimbă rapid traiectoria spre plajă, atît Elena Lasconi, cît și USR vor sfîrși pe uscat.
Nu toate balenele sînt, însă, sinucigașe. Unele, precum a făcut deja Rareș Bogdan cu Nicolae Ciucă și cum va face, bunăoară, alde Sorin Grindeanu cu Marcel Ciolacu, își vor încuraja balena-șefă spre plajă, dar vor face cale întoarsă în ultima clipă. Din acest punct de vedere, cel al supraviețuirii politice, aș paria mai degrabă pe Simion decît pe Șoșoacă, Georgescu e la ultimul cartuș, PNL și UDMR au scăpat de sinuciderea în masă grație unor oameni politici din altă specie. Specia clasei politice de pînă acum nu va dispărea pe de-a-ntregul, dar va fi obligată să se adapteze individual pentru a supraviețui. Nu va mai fi ce-a fost.
Dar pinguinul din titlu? Ce-are în comun pinguinul cu balenele sinucigașe? Răspuns: nimic, cu excepția faptului că pinguinii trăiesc în turme, dar, chipurile, se sinucid separat. Prin 2014, un cercetător al unei comunități de pinguini a observat cu uimire cum un exemplar s-a îndepărtat de turmă și, în loc să se îndrepte spre ocean, s-a îndreptat spre inima Antarcticii. Nu părea dezorientat. E drept că, spre deosebire de balene – și ăsta e avantajul lor –, pinguinii pot trăi și în ocean, și pe uscat, dar hrana și-o găsesc doar în ocean, dacă n-o primesc de la om. Potrivit cercetătorului, pinguinul cu pricina știa, instinctiv, asta. Om de știință însă fiind, n-a intervenit și s-a mulțumit să-l filmeze. După 80 de kilometri parcurși față de ocean, cercetătorul a obosit. Pinguinul nu, așa că cercetătorul l-a filmat dispărînd în marșul neabătut spre niște munți ai Antarcticii. A tras concluzia că pinguinul „nostru“ decisese, din motive necunoscute, să se sinucidă. Video-ul cu pricina mai poate fi găsit pe Internet, după ce-a frînt multe inimi și-a creat mii de comentarii.
Deși finalul poveștii a rămas necunoscut, teoria sinuciderii n-a fost niciodată contestată. Cine-a mai pomenit pinguin pe munte? Cine-a mai pomenit, în politica românească, un matematician cu studii la Sorbona care să ajungă primarul Bucureștiului? Dar un pinguin care alege să se îndepărteze de grup și, în loc să se îndrepte cu turma spre ocean, se îndreaptă, de unul singur, spre munți? Poate va muri pe drum, cum crede majoritatea. Dar poate va fi primul pinguin alpinist, cum cred eu.
Ce credeți? Merită de la noi niște pești ca să supraviețuiască politic pînă ajunge la vîrf?
Alin Fumurescu este associate professor la Departamentul de Științe Politice al Universității din Houston, autor al cărții Compromisul. O istorie politică și filozofică (Humanitas, 2019).
