Apocalipsa incertă

Cu două zile înainte de alegerile prezidențiale, cîteva zeci de muncitori erau ocupați cu instalarea unor garduri de protecție în jurul Casei Albe și al cîtorva clădiri federale din vecinătate. Mari, negre, serioase. Membrii echipelor de televiziune și diverși streamer-i care își făceau transmisiile de dinainte de alegeri erau aproape fericiți că aveau ce să filmeze și să comenteze într-o zi în care pe toate mediile se difuzau aceleași platitudini menite să ascundă frustranta realitate că nu există un favorit real. Tura asta, Casandrele sînt mute sau pariază în orb. 

Mi-a atras atenția pasiunea unui videograf cu selfie stick care vorbea în urdu cu o intensitate pe care n-am mai simțit-o de cînd, copil fiind, nimeream din greșeală transmisia etapei de fotbal pe Radio România. Nu am înțeles ce spunea, cum nu înțelegeam nici agitația de la radio. Dar, sincer, în calitate de ochelarist comod, am învățat să respect efortul în toate formele lui. Sper sincer că pakistanezii de pe partea cealaltă a iPhone-ului l-au urmărit cu milioanele. La finalul episodului, omul părea sincer extenuat. 

Pe canalele TV americane toată lumea analiza un sondaj din Iowa, stat cu solidă tradiție republicană, care părea să încline balanța spre Kamala Harris. Purtătorii de cuvînt ai campaniei lui Donald Trump încearcă, în toate emisiunile, să minimizeze efectul cercetării indicînd altele care sugerează că Iowa nu și-a schimbat orientarea. De cealaltă parte, democrații fac eforturi să nu pară terifiați de situația din Pennsylvania, unde balanța pare că înclină spre republican. Senatorul-vedetă John Fetterman face disperat turul televiziunilor și, spre deliciul și oroarea mimată a gazdelor, nu se ferește să fie licențios cînd vorbește despre adversari.  

Analizele de la TV sînt întrerupte de calupuri de reclame. Jumătate din ele sînt reclame politice care trebuie văzute pentru a înțelege încrîncenarea vitriolică cu care luptă cele două tabere în sute de bătălii mici pentru sute de audiențe segmentate în fel și chip. S-a scris mai puțin despre războiul care se poartă în umbra prezidențialelor. La ora cînd citiți textul acesta, 435 de membri ai Camerei Reprezentanților și 34 de senatori știu deja dacă vor avea un loc de muncă la stat sau nu. Pe lîngă ei, 13 guvernatori de state și teritorii și sute de alți candidați pentru demnități mai mici la nivel statal. Schimbarea vine din toate părțile și merge în toate părțile. Azi, America arată deja diferit. 

În oraș mai poți să vezi pe ici, pe colo decorațiuni de Halloween. Par cumva potrivite cu tensiunea din aer. La coadă la Starbucks se discută despre alegeri, pe trotuare se discută despre alegeri, întîlnirile de orice fel încep și se termină cu alegerile. Și nici o discuție nu ajută pe nimeni. Craniile uitate prin restaurante par, în condițiile astea, sarcastice.

Cei mai mulți dintre experții citați de presa americană estimează că rezultatul final nu o să fie știut cale de cîteva zile sau săptămîni bune pentru că de peste tot vin știri despre avocați care pregătesc terenul pentru contestații. Singurul mod în care asta nu se va întîmpla ar fi ca victoria oricăruia dintre cei doi să fie copleșitoare. Sociologii, cu cicatrici vechi din 2016, se feresc însă să prevadă victoria oricui. Acum sondajele nu mai indică cîștigători, ci tendințe, zice o doamnă de la New York Times într-un podcast al BBC. Așa o fi. N-am crezut că există PTSD și la sociologi, dar lucrul ăsta e destul de evident în aproape orice interviu urmărești.

Vreau să îmi iau o sticlă de apă și mă uit pe hartă după cel mai apropiat magazin. Îl găsesc, dar pare închis de multă vreme. Cînd mă apropii văd afișul care strigă la trecători: WE ARE OPEN! Atunci realizez că nu numai clădirile federale se pregătesc de apocalipsa de toamnă, ci și micile business-uri. Proprietarii mai prudenți și-au acoperit vitrinele cu placaje aduse cine știe de unde și al căror principal efect e să îmi aducă aminte de priveliștea pe care am văzut-o cu niște ani înainte într-un oraș din „centura de rugină” a Americii: un bulevard întreg unde nu mai trăia nimeni și unde toate vitrinele fuseseră înlocuite cu placaje asemănătoare. Îmi iau apa și îl întreb pe vînzător ce rost au măsurile de protecție. Rîde, apoi face a lehamite din mînă într-o direcție vagă. Nici teama nu mai e ce a fost. 

The Economist are în ediția de săptămîna asta un lung eseu despre polarizare și negativism. Numește fenomenul ăsta antipolitică. Ultima copertă a New Yorker o înfățișează pe Lady Liberty făcînd echilibristică pe o sîrmă. Dați orice nume vreți acestor vremuri, dar, din orașul apocalipsei incerte, pot să vă spun un lucru: mai rău decît dezastrul e iminența lui.

Washington, 4 noiembrie 2024