Și marii lideri sînt surprinși de istorie cîteodată

Oare în zilele noastre ce întrebări despre soarta lumii își mai pun marii lideri cînd se întîlnesc?

Căderea Zidului Berlinului, la 9 noiembrie 1989, este un eveniment cu o încărcătură simbolică imensă pentru prăbușirea comunismului în Europa, pe măsura simbolisticii pe care, de altfel, a avut-o Zidul în cadrul confruntării ideologice din timpul Războiului Rece.

Întîmplarea nu a fost una izolată, ci s-a încadrat într-o serie norocoasă de întîmplări mai mult sau mai puțin spontane din acea perioadă, care au smuls din galerie Cortina de Fier, dar totuși au provocat surprinderea întregii lumi. Chiar și a liderilor germani de la cel mai înalt nivel.

În primele zile din noiembrie 1989, cancelarul Republicii Federale Germania Helmuth Kohl se afla într-o vizită oficială în Polonia, alături de ministrul de Externe german Hans-Dietrich Genscher. Lech Walesa, liderul Solidarității, formațiune care obținuse un rezultat îmbucurător la alegerile legislative din Polonia, din iunie 1989, a avut o serie de convorbiri cu ministrul Genscher. „Ce veți face după ce cade Zidul Berlinului?”, l-a întrebat Walesa pe oficialul german. Acesta din urmă, ușor încurcat de întrebare, a răspuns că nu crede că acest lucru se va întîmpla „în timpul vieții noastre”. Istoria l-a contrazis. Rapid. Chiar a doua zi. Zidul tocmai căzuse, așa că cei doi lideri din RFG, ministrul de Externe și cancelarul, au plecat la Berlin, întrerupîndu-și astfel vizita oficială la Varșovia.

Prilej bun de reamintit că totul (sau orice) poate fi posibil, iar uneori chiar și lideri politici de talia șefului diplomației vest-germane pot fi surprinși de valul istoriei. Sau de zgomotul motoarelor de Trabant, vehicul folosit de majoritatea germanilor din Est pentru a trece în Berlinul de Vest, la acel moment.

Ulterior, nu după mult timp, Lech Walesa s-a reîntîlnit cu ministrul de Externe Hans-Dietrich Genscher și i-a adresat acestuia o altă întrebare: „Germania este pregătită pentru prăbușirea imperiului sovietic?”. Viitorul președinte al Poloniei povestește, în cartea sa autobiografică, că diplomatul german a oftat cînd a auzit întrebarea, iar apoi a ridicat palma cam un metru de la podea și a spus: „O să crească iarba cam atît de înaltă pe mormintele noastre înainte să se petreacă așa ceva”.

S-a înșelat din nou.

Și ce bine că a fost așa.

Oare în zilele noastre ce întrebări despre soarta lumii își mai pun marii lideri cînd se întîlnesc?

Share