Împotriva defetismului

Am citit în ultima perioadă mai multe texte a căror idee principală e aceea că asistăm la eșecul unei generații. O generație care a încercat să pună România pe un drum al prosperității și democrației fără posibilitate de întoarcere, dar a fost îngenuncheată de o clasă mică de oportuniști cinici.

E ianuarie și încă mai întîlnesc oameni care îmi spun că sînt pregătiți să plece „în caz că…”. E mai mult decît o formulă de stil. S-au făcut planuri, calcule. Între timp, parcă încercînd cu tot dinadinsul să confirme că România merge ca un somnambul spre marginea prăpastiei, șefii de partide continuă să se facă că nu pricep avertismentul primit la finalul lui 2024. 

Premierul se joacă pe TikTok, sfătuit probabil de cineva care n-a avut mai multă imaginație decît să sugereze că, dacă a mers la Călin Georgescu, o să meargă și la Marcel Ciolacu. 

Celalălt artizan al situației actuale încă nu și-a dat demisia și realizezi că ceva e în neregulă în România, cînd pînă și Klaus Iohannis refuză să plece în vacanță. 

Lăsînd însă gluma la o parte, faptul că sus-pomeniții încă ocupă principalele poziții în stat e de natură să sporească nu numai pesimismul, ci și nervozitatea oamenilor. Și nu doar a celor din tabăra anti-occidentală. Ci a oricărei persoane care are organul necesar pentru a sesiza cinismul elitei politice românești care ne explică senin că ne va salva de un necaz care îi este cu totul imputabil. 

Poate mai puțin discutat, dar măcar la fel de important e un alt motiv de pesimism. Extern, de data asta. Ucraina dă semne că a epuizat resursele de rezistență în fața agresiunii ruse și poate ar merita să avem un moment de reflecție cu privire la consecințele de politică internă ale unui scenariu în care regimul de la Kiev se prăbușește sub loviturile rusești. Am mai scris în acest spațiu că o bună parte dintre pro-occidentalii români de azi vor deveni brusc circumspecți și gata să reevalueze modelul de civilizație căruia îi sînt loiali. Îmi mențin această opinie. Nu am nici o iluzie cu privire la credințele conducătorilor României. Mediocritatea și egoismul domină. Fără simț al istoriei sau al datoriei, supraviețuirea și bunăstarea personale sînt singurele lucruri care îi mînă în luptă. Sîntem conduși de pitici meschini. 

Și totuși, cred cu tărie că e o greșeală contemplarea mioritică a unui dezastru care nu s-a întîmplat încă. România, cu toate sincopele ei, e funcțională, economia – chiar și cu problemele de moment – e una care crește necontenit de douăzeci de ani, nivelul de trai este semificativ mai bun decît în trecut, avem aliați, avem parteneri, we are open for business. Încă e loc de mai bine. Mult mai bine. Dar acum e momentul să protejăm ceea ce avem. 

Avem multe de apărat sau, dacă vreți, prea multe de pierdut ca să asistăm placizi la transformarea României într-un fel de Belarus latin. Întrebarea firească este: ce e de făcut? 

Știrile. Primul și cel mai important lucru este să nu evitați știrile. Fenomenul este îndelung studiat și e la originea pasivității publicului nu doar din România, ci de oriunde din lumea liberă. Oboseala și stresul provocat de știri pot fi combătute cu un consum moderat și educat. Alegeti-vă sursele de încredere, aveți grijă să fie diversificate și stați lîngă ele. Sprijiniți-le dacă au nevoie de sprijin. Dar nu abandonați. Refuzul de a citi știri e egal cu refuzul de a participa la decizii. Elitele noastre speră că o să obosim, o să fim confuzi și o să abandonăm. A lăsa formularea dezbaterii publice doar în mîinile unor profitori fără simț al datoriei publice e o rețetă sigură de dezastru. Sistemul de educație sau cel medical nu vă privesc doar dacă aveți copii la școală sau o boală. La fel și cel politic. 

Implicarea. Asta poate însemna orice. De la semnarea unei petiții pînă la participarea la un miting. Aderarea la un partid sau la un ONG e și mai relevantă. Nu lăsați politica și viața publică pe mîna cîtorva ambițioși cu mai mult timp liber. N-a zis nimeni că a fi cetățean e ușor. Nu e. 

Memoria. E ideal ca, atunci cînd vă uitați la cîte un personaj public, să îi cercetați un pic trecutul. O să înțelegeți mai bine de ce spune ceea ce spune. Oamenii nu se schimbă peste noapte și dacă cel la care vă uitați încearcă să pară altceva decît în trecut, atunci întrebați-vă care este motivul.

Adecvarea. Coborîți de pe calul alb! Așteptările nerealiste sînt o rețetă sigură pentru dezamăgiri gigantice. Nu le cereți liderilor politici și civici mai mult decît pot duce. Asta nu e un îndemn la a trece cu vederea, ci la pragmatism. Pentru început, încercați să le dați credit celor care joacă după reguli. 

Umorul. E esențial să existe. Fără el, ajungem cu toții Călin Georgescu. Și asta nu e funny. 

E prea devreme să abandonăm. Renunțarea în momente grele poate însemna două lucruri. Fie n-am crezut niciodată, fie nu merităm ceea ce avem și trăim deja în lumea lor.