Un an fără culori

Anul 2024 a mai adăugat o umbră neagră peste lumea noastră. A fost, în esență, un an al balansului precar între promisiuni făcute și realități imposibil de ignorat. Ne-am regăsit, iarăși, suspendați între speranță și pragmatism, într-un exercițiu complicat de echilibristică, unde uneori realitatea a avut curajul să fie mai directă decît discursurile care au încercat s-o ascundă. A fost anul în care timpul a părut să se comprime, iar vechea meteahnă de a împărți lumea între „bine” și „rău” și-a făcut de cap, într-un mod absurd.

Politică, tornade și iluzionism electoral

În plan politic, lumea a mai încasat o doză din oboseala acumulată din anii precedenți. Alegerile prezidențiale din Statele Unite au fost spectacolul suprem al unui an super-electoral care, împreună cu președintele ales, a păstrat și fantoma diviziunilor adînci din societatea americană. Discursurile patriotice au fost la fel de vehemente ca întotdeauna, dar, în spatele lor, societatea a rămas fracturată în mici insule de ideologii care par să nu mai găsească o limbă comună.

De partea cealaltă a Atlanticului, Europa și-a privit cu luciditate propria imagine în oglindă: ascensiunea partidelor de extremă-dreapta a dat fiori reci europenilor pro-UE, transformînd Parlamentul European într-un nou teren al contrastelor. În Germania, discursuri care păreau îngropate definitiv au fost resuscitate, iar Franța, cu tot cu Parisul ei olimpic, s-a găsit prinsă între tradiție și radicalism.

De data aceasta, România a luat fața Europei, primul tur al alegerilor prezidențiale fiind anulat, cu doar cîteva zile înainte de al doilea tur. Curtea Constituțională a decis reluarea întregului proces electoral.

Cînd vine vorba de alte regiuni, conflictul din Orientul Mijlociu a redevenit simbolul aceluiași cerc vicios: violență, promisiuni de pace, resemnare, apoi din nou violență. O criză umanitară despre care toți vorbesc, dar care încă așteaptă o soluție care să fie mai mult decît un înțeles diplomatic scris în fugă pe marginea hărților geopolitice.

Africa, continentul cu potențial enorm, a continuat să fie scena unor paradoxuri dureroase: dezvoltare economică vizibilă într-o parte, violență și foamete în alta.

Economia, între pragmatism și îngrijorare

Economia a fost, poate, cea mai pragmatică dintre realități. După anii în care inflația ne-a pasat fără milă, 2024 a adus un respiro, deși unul modest. Creșterea economică globală a păstrat un ritm lent, dar stabil. Paradoxal, în multe țări, cifrele oficiale au vorbit de redresare, în timp ce pe străzi sentimentul de nesiguranță economică a continuat să bîntuie. Comerțul mondial a fost afectat de tensiuni protecționiste, de geopolitică și de acele mari necunoscute care încep mereu cu „Ce se va întîmpla dacă…?”.

În același timp, criza locuințelor din marile orașe a continuat, fie că vorbim despre Londra, Berlin sau New York. Orașele au devenit spații din ce în ce mai elitiste, unde să locuiești decent a ajuns să fie un vis inaccesibil pentru tot mai mulți.

Societatea, mai divizată ca niciodată

Dincolo de cifre economice și lideri politici, 2024 a fost și un an al manifestărilor sociale. În Europa, Georgia estet scena unor proteste masive împotriva guvernului condus de premierul Irakli Kobahidze, acuzat de orientare pro-rusă și de îndepărtare de parcursul european al țării. Manifestațiile au început la sfîrșitul lunii octombrie 2024, după alegerile parlamentare din 26 octombrie, pe care Opoziția și observatorii internaționali le-au considerat fraudate.

Partidul de guvernămînt, Visul Georgian, a fost declarat cîștigător cu aproximativ 54% din voturi, rezultat contestat de Opoziție și de președinta pro-europeană Salome Zurabișvili. Tensiunile au escaladat pe 28 noiembrie, cînd Guvernul a anunțat suspendarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană pînă în 2028, deși obiectivul aderării este înscris în Constituția Georgiei și susținut de aproximativ 80% din populație. Această decizie a declanșat un val de proteste în Tbilisi și în alte orașe, participanții exprimîndu-și nemulțumirea față de direcția politică a țării și cerînd alegeri noi și reluarea negocierilor de aderare la UE.

Protestele au fost întîmpinate cu reacții violente din partea forțelor de ordine, care au utilizat tunuri cu apă, gaze lacrimogene și au efectuat numeroase arestări. Pînă în prezent, peste 300 de persoane au fost reținute, iar mai mult de 140 au fost rănite. Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a criticat utilizarea disproporționată a forței de către autorități, considerînd-o o încălcare gravă a libertății de întrunire. Comunitatea internațională a reacționat la evenimentele din Georgia. Uniunea Europeană a exprimat îngrijorări cu privire la regresul democratic și la măsurile represive ale autorităților georgiene, sugerînd posibile sancțiuni. Statele Unite și alte țări occidentale au criticat, de asemenea, acțiunile Guvernului de la Tbilisi și au cerut respectarea drepturilor fundamentale și a voinței poporului georgian.

Proteste de stradă majore au avut loc și în Africa. În iunie 2024, tinerii kenyeni au inițiat proteste masive împotriva unui proiect de lege financiar propus de guvernul președintelui William Ruto, care prevedea majorări de taxe pe o gamă largă de bunuri și servicii, într-un context de creștere a costului vieții. Mii de protestatari au luat cu asalt Parlamentul din Nairobi, iar autoritățile au răspuns cu măsuri violente, soldate cu cel puțin 50 de decese și sute de răniți. În urma presiunii publice, președintele Ruto a retras proiectul de lege și a dizolvat cabinetul său. În august 2024, nigerienii au organizat proteste sub hashtag-ul #EndBadGovernance, exprimîndu-și nemulțumirea față de dificultățile economice și guvernarea deficitară. Creșterea prețurilor la combustibili și devalorizarea monedei naționale au agravat condițiile de trai, determinînd mii de persoane să iasă în stradă. Autoritățile au reacționat în forță. S-au înregistrat cel puțin 22 de decese și peste 1.000 de arestări.

Inspirîndu-se din protestele din Kenya, tinerii ugandezi au organizat în iulie 2024 manifestații împotriva corupției guvernamentale. Deși autoritățile au interzis adunările și au blocat accesul către clădirea Parlamentului, protestatarii s-au adunat, iar aproximativ 60 de persoane au fost reținute.

În 2024, Tunisia a fost scena unor proteste semnificative împotriva președintelui Kais Saied, organizate de sindicate și de alte grupuri civice. Manifestanții au denunțat deriva autoritară a președintelui și deteriorarea condițiilor economice, cerînd revenirea la un sistem democratic și îmbunătățirea nivelului de trai.

După realegerea președintelui Azali Assoumani, pentru un al patrulea mandat de cinci ani, au izbucnit proteste violente în Comore. Nemulțumirile legate de procesul electoral și de prelungirea mandatului președintelui au condus la manifestații soldate cu un deces și 25 de răniți.

Controversele Jocurilor Olimpice

Jocurile Olimpice de la Paris ar fi trebuit să fie o mică lumină între atîtea umbre. Timp de cîteva săptămîni, sportul ar fi putut să unească oameni din toate colțurile lumii. Să fie o gură de aer pentru o planetă obosită și învrăjbită, o celebrare care ne-ar fi reamintit că, în ciuda diferențelor, ne putem strînge laolaltă, măcar pentru puțin timp.

Totuși, încă de la început, Jocurile Olimpice au purtat ecourile discordiei din societate. Ceremonia de deschidere a provocat controverse, cînd un moment artistic a fost perceput de unii ca o parodiere a „Cinei cea de taină” a lui Leonardo da Vinci. În urma valului de reacții negative din partea publicului și a unor lideri religioși, Comitetul Internațional Olimpic și organizatorii și-au cerut scuze față de cei ofensați, subliniind că intenția a fost de a promova „toleranța și incluziunea”.

Pugilista algeriană Imane Khelif a fost și ea luată în colimatorul enervării globale. În 2023, Khelif fusese descalificată de la Campionatele Mondiale de Box din New Delhi din cauza nivelurilor ridicate de testosteron și a prezenței cromozomilor XY, ceea ce a generat îndoieli privind participarea sa în competițiile feminine. Cu toate acestea, Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a permis participarea lui Khelif la Jocurile Olimpice de la Paris, confirmînd că este eligibilă să concureze în categoria feminină. În timpul competiției, Khelif a obținut victorii notabile, inclusiv un meci controversat împotriva italiencei Angela Carini, încheiat după doar 46 de secunde, cînd Carini a abandonat din cauza unei lovituri puternice. Acest incident a amplificat discuțiile privind „identitatea de gen” a lui Khelif, atrăgînd critici din partea unor personalități publice și pe rețelele sociale. În replică, Khelif a afirmat: „Sînt o femeie ca oricare alta. M-am născut femeie, trăiesc ca femeie și sînt calificată să concurez”. În finala categoriei 66 de kilograme, Khelif a învins-o pe chinezoaica Liu Yang, cîștigînd medalia de aur. Victoria sa a fost primită cu entuziasm în Algeria, unde a fost sărbătorită ca o eroină națională. Cu toate acestea, controversa privind eligibilitatea sa a continuat.

Naturii nu-i mai pasă de noi

Anul 2024 a fost, de asemenea, anul naturii care nu mai negociază. Schimbările climatice au lovit violent, lăsînd în urma lor comunități devastate și pierderi care nu pot fi cuantificate doar în cifre economice. Furtuni devastatoare în Asia, valuri de căldură împinse pînă în colțurile unde nu se aștepta nimeni, incendii care nu au mai putut fi oprite. În Europa, pădurile au devenit scene ale devastării.

Ce ne rămîne, așadar, din 2024? Un an al contradicțiilor, alb și negru, al discordiei între progres și regres. O lume divizată în mai multe lumi în alb și negru, care deși coexistă au uitat cum să mai comunice.

Am învățat ceva din toate acestea îndreptîndu-ne către 2025? Vom fi reuși oare să înțelegem că orgoliile ne îndreaptă către prăpastie? Vom vrea să regăsim culorile vieții?