Cealaltă față a Americii

Am fost întrebat, imediat după realegerea președintelui Trump, de ce sînt îngrijorat. Și eram îngrijorat, dar nu am reușit să explic atunci în mod clar de ce. Da, realegerea lui Trump m-a indispus pentru că mi-a dat un sentiment acut de insecuritate. M-am gîndit că lumea viitorului, odată cu acest mandat al său, poate fi schimbată definitiv de noua orientare a Americii. Din această cauză eram neliniștit. Am anticipat o reorientare a Americii în plan internațional. America nu va mai fi ceea ce a fost pînă acum. Și nu va fi bine, nici pentru ea și nici pentru noi, lumea occidentală. Dar să fiu mai explicit.

Ne-am obișnuit ca, foarte mulți ani, America să fie cel mai puternic stat al lumii. Sîntem obișnuiți, de asemenea, ca acest stat să fie simbolul libertății și al prosperității. America este, în conștiințele noastre, singurul mare stat care a luptat cu comunismul și care a reușit să învingă comunismul. Prin ordinea mondială impusă după al Doilea Război Mondial, America a promovat comerțul și afacerile în dauna conflictului. Acest stat a încurajat libertatea oriunde zorii săi au mijit. Multe bătălii s-au dat pentru apărarea Occidentului de tot felul de influențe ale comunismului. Și s-au cheltuit mulți bani și multe energii pentru a ține comunismul departe. America este cea care a și greșit crezînd, uneori, că socialismul poate fi ținut departe și cu ajutorul puștii. Și a pierdut războiul din Vietnam. Una peste alta, sînt peste 70 de ani de cînd SUA au ocupat scena politică internațională în calitate de principal hegemon. România datorează mult Americii. După Primul Război Mondial nu am fi putut avea o țară atît de mare și de rotundă fără contribuția decisivă a Americii. De asemenea, transformările românești de după Revoluția de la 1989 nu ar fi fost posibile fără sprijinul său. Azi, România se simte apărată și se dezvoltă prin garanțiile Americii și ale Occidentului.

Revenind, vom spune că ordinea internațională impusă de către America după al Doilea Război Mondial a fost bazată pe dolarul american și pe forța sa economică. Pentru că o monedă puternică nu poate fi susținută decît de către o economie puternică. Și s-a mai bazat pe ceva: pe credința că America și Occidentul, împreună, trebuie să dețină un rol important în lume. În baza acestei filosofii, Occidentul trebuia apărat și lumea liberă trebuia apărată. Era vorba despre o doctrină deschisă, expansionistă și asumată în raport cu interesele planetare ale lumii libertăților. Pentru că un hegemon nu putea avea decît interese planetare. Și America a acționat în consecință. Filosofia deschiderii și implicării sale a asigurat cei 70 de ani de pace despre care vorbeam. Din deschidere și libertate a venit puterea Americii. A fost puternică pentru că împreună cu Occidentul au alcătuit lumea liberă și liberală. Numai că vremurile par a fi în schimbare. America își întoarce fața de la lume și începe să privească spre sine. Nu mai vede orizontul într-o dinamică teribilă a înaintării, ci își vede vîrful propriilor bocanci. Încet și sigur, pare că pleacă privirea în pămînt. Este prea puțin pentru un imperiu al secolului XXI și, dacă va face această reorientare spre interior despre care se tot vorbește, America nu va mai fi hegemonul pe care ni-l dorim noi, restul lumii occidentale. Va deveni în următoarele decenii un stat comun, chinuit de propriul său trecut. Urmînd linia lui Trump, izolaționismul, nu numai că va abandona Occidentul și libertățile, ci se va abandona pe sine. Da, izolaționistă, America nu va mai reprezenta nimic, nici putere economică și nici valori.

Această întoarcere spre sine este explicabilă dacă ne vom aminti că America nu a fost tot timpul un imperiu liberal. Înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, de exemplu, SUA nu erau o putere deschisă și asumată în plan internațional. Dimpotrivă, doctrina după care țara era condusă era una izolaționistă. De acolo și ezitarea de a intra într-un război în care Germania devasta și subjuga o bună parte a Europei. America a stat spectatoare la ascensiunea lui Hitler și a fascismului. Cel mai adesea, clasa politică americană din epocă spunea că nu este treaba sa intervenția în Europa. Și așa s-a întîmplat. Lumea a fost cuprinsă de fascism în cel mai distrugător conflict din istoria sa și America era spectatoare. Politica sa era aceea de a nu-l supăra pe Hitler. Pare incredibil, dar așa s-a întîmplat. Izolaționismul american din epocă a fost ceva urît, una dintre cele mai mari erori de politică externă din istoria acestui stat. Acest izolaționism a fost ceva ciclic în orientarea țării. Adică a revenit mereu, alternînd cu deschiderea. Numai că izolaționismul din preajma celui de-al doilea Război Mondial a fost urît pentru că s-a suprapus cu fascismul, unul dintre regimurile criminale pe care le-a cunoscut Pămîntul în evoluția sa.

Din cauza izolaționismului, poziția SUA față de refugiații evrei din epocă rămîne ca o mostră de indiferență la crimă. Mii de evrei au fost refuzați de către America, în timp ce Hitler îi măcelărea în Europa. Mai mult decît atît, ideea era ca Hitler să nu fie supărat prin politica pe care statul american o poate avea față de evrei. Poate nu ne vine să credem, dar politicienii care conduceau atunci America au fost lași. Și asta în fața unui stat criminal, așa cum era statul german hitlerist. După ani de zile de tăcere rușinată, un document oficial al Guvernului american, din anul 1944, spunea: „În 1944, de pildă, Trezoreria a publicat un raport inițiat de avocatul Randolph Paul, în care se spunea: «Sînt convins, pe baza informațiilor care mi-au fost disponibile, că anumiți oficiali din Departamentul nostru de Stat, care este însărcinat cu implementarea acestei politici, s-au făcut vinovați nu numai de amînarea grosolană și de eșecul intenționat de a acționa, dar și de tentativa conștientă de a împiedica orice acțiune de salvare a evreilor din mîinile lui Hitler»“ („Marea criză a refugiaţilor din anii ’40. SUA au refuzat azilul pentru mii de evrei, de teamă că sînt spioni nazişti” sau «SS St Louis, nava de refugiați evrei pe care nimeni nu o voia. Ce s-a întîmplat cu cei 937 de pasageri»”.

Acesta este rezultatul izolării și al indiferenței. Despre asta este vorba. Aici duce tendința spre izolare. Și Trump este un clar izolaționist. Asta nu mai trebuie demonstrat. Și evident că Trump va duce America spre repetarea unor asemenea erori. O Americă indiferentă la atrocități, conflicte și încălcarea dreptului internațional este de neconceput acum. Numai că trebuie să ne obișnuim cu ideea. Viteza cu care țara se îndepărtează, de exemplu, de NATO și de Occident este ceva incredibil. În mandatul anterior, dacă mai avea un an, Trump desființa NATO. Acum, revenit la Casa Albă, sigur va încerca s-o facă din nou. În inconștiența sa, actualul șef de stat american nu înțelege că are ceva de apărat pentru că nu știe ce înseamnă Occident și cultură comună occidentală. El este omul cu banii. Asta a făcut toată viața și mai mult nu trebuie să-i cerem. El nu știe mai mult și nu ne va înțelege. Sînt îngrijorat că Trump va dizolva sentimentul apartenenței comune occidentale crezînd că America va cîștiga ceva din asta. Și America nu va cîștiga, dimpotrivă, va pierde. Pentru că America a fost măreață atunci cînd a fost deschisă și împreună cu Europa, nu cînd a fost izolată. În nebunia lor, izolaționiștii americani, în frunte cu Trump, vor face în așa fel încît lumea se va reorienta și se va mișca. Și se va mișca altfel decît pînă acum. Se va mișca după alte reguli. Raționalitatea, dreptul internațional și respectul față de națiunile mici vor dispărea. Dacă totul este pe bani, atunci totul devine atît de simplu pentru cei puternici. Cel mare îl va înghiți pe cel mic, iar cel puternic pe cel slab. Revenim la raporturi de putere de tip medieval. Și aici vor avea un cuvînt de spus și alte mari puteri, pentru că și ele vor avea bani. Rusia a început cu Ucraina și nu se va opri. China va cumpăra în continuare ce va putea de peste tot. Lumea de mîine va fi instabilă și tranzacționistă. Deja se vorbește că America poate fi condusă ca o corporație. Și ignoranții care nu știu ce înseamnă asta aplaudă frenetic. Nu, statele nu sînt corporații și nu pot fi conduse ca niște corporații. Treburile unei națiuni sînt mult mai complexe decît obținerea și gestiunea profitului.

Și iată, nici nu s-a așezat bine la Casa Albă și Trump revendică teritorii europene în aplauzele frenetice ale bufonilor din jurul lui. La aceste lucruri mă gîndeam în seara realegerii sale și aceste gînduri îmi provocau tristețe. Părem a ne întoarce cu spatele la viitor. Dacă țăranul din Texas care a votat Trump ar ști ce a obținut, ar rămîne foarte mirat. Deocamdată, pare că votul său distruge o lume și pune o alta înapoi. Aceasta nouă, această lume bazată pe o Americă izolată și indiferentă, între propriile granițe, este o lume pe care noi nu am dorit-o. În ceea ce privește România, ecuația este una simplă. Trebuie să luăm în calcul dispariția NATO și să fim foarte atenți ce tip de aranjamente de securitate vor apărea în Europa. Asta pentru că se vorbește deja despre praguri imposibile de înarmare. Aceste 5% cheltuieli pentru înarmare nu pot fi susținute de țări ca România. De fapt, este evident că cifra a fost ridicată foarte sus tocmai pentru a justifica posibila pasivitate a Americii. Și asta este o bună justificare pentru izolarea noastră din punct de vedere militar. Să fim atenți și să ne protejăm pentru viitor pentru că noua orientare a Americii poate să ne ofere mari surprize.

Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Pe patul lui Procust. Reflecții despre construcția socială postdecembristă, Editura Institutul European, 2018.

Foto: Manhattan, 1931, foto credit: Wikimedia Commons