Progresele geneticii și tehnologiilor medicale din ultimele decenii au transformat ceea ce odinioară părea o realizare extraordinară într-o banalitate accesibilă oricui. Astăzi, oricine își poate descifra profilul genetic contra unei sume modice, iar companii precum MyHeritage și altele promit să ne dezvăluie cu precizie aproape chirurgicală arborele genealogic, moștenirile etnice și chiar predispozițiile către anumite afecțiuni. Odată cu aceste descoperiri spectaculoase, nu au întîrziat să apară și îngrijorările: ce se întîmplă cu aceste date? Dacă sînt stocate de guverne și folosite în scopuri pe care nici nu le bănuim? Sau, și mai prozaic, dacă firmele de asigurări și băncile ajung să aibă acces la ele și decid că nu sîntem clienți „rentabili” din cauza unor predispoziții genetice?
Ei bine, nimic nou sub soare. Oamenii au avut mereu tendința de a-și amplifica propria importanță – uneori pozitiv, prin autoadmirație și binecunoscuta, dar aproape uitata astăzi laudă de sine, alteori negativ, printr-o grijă obsesivă față de ceea ce le-ar putea face ceilalți. Dar, dincolo de aceste slăbiciuni omenești, este amuzant că aproape nimeni nu mai vorbește astăzi despre contrapartea eredității genetice, și anume ereditatea socială. Deși nu are prestigiul științific al genomului și nu poate fi reprezentată prin secvențe de nucleotide, această moștenire invizibilă este, în multe privințe, la fel de interesantă și spectaculoasă prin efectele sale.
Dacă ar fi să ne imaginăm viața ca pe un joc de cărți, am putea spune că fiecare dintre noi primește de la naștere o singură mînă – unele cărți sînt bune, altele mai puțin norocoase, dar oricum ar fi, ele ne influențează decisiv șansele de cîștig. Și oricît de mult ne-ar plăcea să ne vedem drept artizanii destinului nostru, realitatea este că această „mînă” de cărți, compusă din mediul familial, educația primită, statutul economic și rețelele sociale în care sîntem integrați, joacă un rol determinant în ceea ce devenim. Uneori, acești factori sînt la fel de inflexibili precum destinul unui personaj balzacian, prins în pînza de relații sociale și în istoria comunității în care a avut norocul (sau ghinionul) să se nască. Într-un fel, tocmai aceasta este esența a ceea ce sociologii numesc ereditate socială: o zestre invizibilă, dar omniprezentă, care ne însoțește din prima clipă a vieții și care, fie că vrem, fie că nu, trasează contururile traseului nostru existențial.
Dar ce înseamnă mai exact această moștenire? Este ereditatea socială o condamnare sau o provocare? Sau, altfel spus, putem să ne sustragem influenței ei? Și, mai ales, cît de mult ne definește?
Ce este ereditatea socială? În biologie sau, mai precis, în genetică, ereditatea are un înțeles precis și lipsit de echivoc. Este vorba de transmiterea trăsăturilor genetice de la părinți la urmași sau descendenți prin intermediul unui mecanism descoperit prima oară de Gregor Mendel, un călugăr augustinian de origine austriacă. Ei bine, dacă ereditatea biologică ne oferă structura corpului și predispozițiile genetice, ereditatea socială este, am putea spune, echivalentul său invizibil, dar la fel de important. Ea include o mulțime de lucruri decisive pentru fiecare dintre noi: educația primită în copilărie, valorile și obiceiurile familiei, rețelele de cunoștințe și, nu în ultimul rînd, accesul la oportunități.
Pierre Bourdieu, unul dintre cei mai influenți sociologi ai secolului trecut, a grupat toate aceste fenomene sub eticheta de capital cultural, un concept mai puțin la modă astăzi, dar care în urmă cu cîteva decenii era pe buzele tuturor celor interesați de soarta lumii sau măcar a civilizației occidentale. Conform lui Bourdieu, capitalul cultural nu se referă doar la avere sau statutul social, ci și la felul în care oamenii moștenesc și reproduc anumite tipare de gîndire, comportament și interacțiuni sociale. De pildă, un copil crescut într-un mediu intelectual va deprinde, aproape involuntar, un anumit mod de a vorbi, de a analiza realitatea și de a se raporta la succes. În schimb, cineva care crește într-un mediu defavorizat va avea alte repere, alte așteptări și, implicit, alte șanse de reușită.
Mitul egalității de șanse: chiar pornim cu toții de la zero? Ne place tuturor să credem în poveștile despre oameni care „și-au făcut singuri norocul” – antreprenori care au pornit de la zero și au ajuns miliardari, artiști care s-au ridicat din sărăcie și au cucerit lumea, oameni obișnuiți care au reușit să-și croiască un drum în viață prin muncă, perseverență și disciplină. Aceste povești sînt reale, dar ele sînt mai degrabă excepții, nu regulă. Un exemplu des invocat este cel al faimosului Steve Jobs. Povestea oficială spune, pe scurt, că a abandonat facultatea și apoi a revoluționat tehnologia dintr-un garaj. Ceea ce se menționează mai rar este faptul că micul Steve a fost adoptat de o familie care i-a oferit acces la o școală bună și la un mediu în care interacționa cu oameni deja conectați la tehnologiile de ultimă generație și interesați de progresul tehnologic în genere. Cu alte cuvinte, oricît de vizionar ar fi fost Steve, el nu a pornit chiar de la zero, ci a avut, am putea spune, un avantaj de pornire: un mediu familial și social care i-a oferit modele bune și demne de urmat.
Același principiu se aplică în multe alte domenii. Un copil care crește într-o familie cu resurse financiare consistente va avea acces la cele mai bune școli, la cursuri și ateliere extracurriculare și la un anturaj care îl încurajează să viseze, adică să-și construiască idealuri și proiecte de viață și, treptat, să își asume riscuri în încercarea de a le atinge. Și invers, un copil crescut într-o familie cu dificultăți financiare sau cu resurse financiare foarte modeste va avea mai puține opțiuni, chiar dacă este la fel de inteligent și muncitor. El va trebui să caute sau să construiască singur acele opțiuni de vreme ce ele nu se află deja în preajma lui, în mediul în care a crescut. Iar această căutare a oportunităților înseamnă un consum suplimentar de resurse și energie, de timp și perseverență. În copilărie și chiar mai tîrziu, în adolescența timpurile, diferențele sînt aproape de nesesizat, însă ele devin vizibile mai tîrziu, în momentul alegerii unei cariere, în felul în care cineva știe (sau nu) să navigheze printre obstacole și subtilități sociale, în încrederea cu care își asumă decizii importante sau în abilitatea de a face predicții pe termen mediu și lung cu privire la traseul său în viață în funcție de acțiunile pe care le desfășoară.
Cum influențează ereditatea socială viața de zi cu zi? Dar poate că aspectul cel mai important cînd vine vorba de ereditatea socială este acela că ea nu ține doar de statutul social, ci și de mentalitățile moștenite. Am putea spune că ea se regăsește în aproape fiecare aspect al vieții noastre cotidiene, influențînd nu doar poziția noastră pe scara socială, ci și felul în care gîndim, acționăm și visăm. De la modul în care ne raportăm la educație și carieră pînă la felul în care percepem riscul, succesul sau autoritatea, această moștenire nevăzută își lasă mereu amprenta asupra alegerilor noastre. De pildă, într-o familie în care succesul este considerat un lucru firesc, unde părinții discută despre carieră și educație ca despre etape naturale ale vieții, copilul va crește cu sentimentul că progresul este accesibil și că lumea îi oferă oportunități, va aborda viața cu o încredere sporită în propriile abilități și în capacitatea sa de a-și atinge obiectivele și de a-și împlini proiectele. În schimb, dacă a fost înconjurat de idei precum „e bine să nu visezi prea mult” sau „nu e potrivit să ai visuri prea îndrăznețe”, s-ar putea să întîmpine dificultăți în a-și depăși condiția socială moștenită și în a aspira la idealuri mai înalte. Într-un mediu în care predomină ideea că „viața este grea”, se dezvoltă un sentiment de limitare care poate persista întreaga viață. Astfel, nu doar resursele financiare ale unei familii contează, ci și felul în care aceasta încurajează sau descurajează aspirațiile.
Un alt element crucial în acest context este limbajul. Felul în care vorbim și cuvintele pe care le folosim, de exemplu, sînt profund influențate de mediul în care creștem. Copiii care sînt expuși unui vocabular bogat, care aud conversații structurate și analitice, au un avantaj considerabil în interacțiunile academice și profesionale. În schimb, cei care nu sînt încurajați să își exprime gîndurile în mod elaborat pot întîmpina dificultăți mai tîrziu în contexte formale, cum ar fi interviurile de angajare sau vorbitul în public. O altă latură a profilului nostru individual influențată de ereditatea socială este atitudinea față de risc și inovație. În unele medii familiale, copiii sînt învățați să încerce lucruri noi, să își asume eșecurile ca parte firească a progresului și să își lărgească permanent autonomia. În altele, în schimb, predomină teama de greșeală sau eșec, iar acest lucru poate inhiba inițiativa și dorința de a explora noi oportunități. O astfel de mentalitate influențează dramatic alegerile pe care le facem în viață, de la traseul profesional pînă la deschiderea față de experiențe noi.
Apoi, pînă și felul în care percepem autoritatea este, de asemenea, un rezultat al mediului în care creștem. În familiile unde normele sînt rigide și contestarea regulilor nu este încurajată, copiii dezvoltă adesea o relație de supunere față de superiorii ierarhici. Pe de altă parte, acolo unde dialogul este deschis și opiniile sînt apreciate, tinerii vor fi mai înclinați să își susțină punctul de vedere și vor ajunge cu timpul să aibă o atitudine mai asertivă în fața provocărilor profesionale sau sociale cu care se vor confrunta ca adulți.
Toate aceste paliere și elemente indispensabile ale vieții noastre, de la educație și limbaj pînă la percepția asupra riscului și autorității, sînt influențate de mediul în care am crescut. Putem spune, așadar, fără exagerare că ereditatea socială modelează nu doar circumstanțele noastre exterioare, ci și peisajul interior al aspirațiilor și comportamentelor noastre, influențînd în mod subtil și profund alegerile pe care le facem și, astfel, traiectoria noastră prin viață.
Între ereditatea biologică și cea socială sau cărarea îngustă a libertății. O vorbă din popor spune că „ce ți-e scris în frunte ți-e pus”, o expresie ce pare să pecetluiască soarta fiecăruia dintre noi cu o fatalitate sumbră și copleșitoare. Dacă privim lucrurile dintr-o perspectivă biologică, această sentință pare incontestabilă: genele pe care le purtăm sînt ca o adevărată loterie a naturii, un cod imuabil imprimat în noi de generații întregi de înaintași. Nimeni nu-și poate alege zestrea genetică, așa cum nu-și poate alege părinții. Sîntem cu toții, într-un fel, rezultatul unui capriciu al ADN-ului, un joc al hazardului pe care nu-l putem negocia sau schimba.
Dar dacă destinul nostru biologic este scris, în linii mari, ce putem spune despre destinul nostru social sau ereditatea socială? Să fim oare condamnați să rămînem captivi în matca în care ne-am născut, simple reflexii ale părinților noștri, niște cópii ușor deformate ale trecutului? Sau există totuși vreo portiță prin care putem evada din această spirală a determinismului social? Întrebarea e cît se poate de serioasă, cu atît mai mult cu cît nu avem la îndemînă un răspuns simplu sau universal acceptat. Sociologii, filosofii, economiștii și alți experți care și-au bătut capul cu această întrebare, toți par să oscileze între scepticism și optimism prudent. Există nenumărate exemple care atestă că un om își poate transcende originile sociale, de multe ori de-a dreptul spectaculos, dar există la fel de multe care dovedesc că inerția socială e o forță greu de învins.
Și totuși, ce ne poate ajuta să ne depășim moștenirea socială și culturală? Ei bine, sînt multe de spus în această privință. Dacă aș fi silit să aleg, eu, unul, aș paria întotdeauna pe trei elemente: o educație de calitate, un sistem echitabil de oportunități și, mai presus de toate, conștientizarea propriei condiții. În momentul în care înțelegi că nu ești condamnat, ci doar influențat, că nu ești un personaj secundar într-o poveste scrisă de alții, ci ai puterea de a-ți modifica propria narațiune, ceva se schimbă. Poți alege să cauți modele de oameni care au sfidat, conștient sau nu, predestinarea socială, să îți cultivi propriul capital intelectual și să te sustragi, pe cît posibil, inerției moștenirii tale sociale. În cele din urmă, oricît de puternică ar fi ereditatea socială, există mereu loc pentru propria individualitate și pentru alegeri conștiente, așa cum ne-ar asigura cu patos un existențialist. Poate că nu toți pornim cu aceleași șanse în viață, dar fiecare dintre noi poate găsi modalități de a-și juca cît mai bine cărțile primite la început de drum. Și, cine știe, poate că într-o zi chiar și un personaj dintr-un roman de Balzac ar putea spera să-și rescrie destinul…
Laurențiu Staicu este consilier filosofic și profesor la Universitatea din București, Facultatea de Filosofie și directorul Centrului de Cercetări în Logica, Filosofia și Istoria Științei din cadrul aceleiași universități.
Credit foto: Wikimedia Commons
