„Fața blocului” nu mai există, căci e bulevard

Am paisprezece ani și, dacă ar fi să aleg termenii importanți care îmi definesc copilăria, adică perioada pe care tocmai o trăiesc, lista ar arăta cam așa:

# Cărți wow – „Cartea este precum o jucărie care ține mult timp”, așa cum citisem la un moment dat că o descria și scriitoarea Simona Popescu. Amintesc de acest lucru ca un imbold dat adulților de a include cărțile printre darurile făcute copiilor. Aleg să vă descriu cartea ca un ax central al copilăriei mele fiindcă citesc exagerat, am o poftă nebună să trăiesc poveștile și, mai ales, îmi place să le recomand și altora, sperînd că mai sînt și alții avizi de carte precum mine. Pe cît de mult citesc, cu atît mai multe astfel de jucării primesc. „Wow” e subiectiv, categorisind cu acest apelativ la modă cărți care reușesc să mă transpună în lumi noi și care-mi oferă plimbări gratis cu rollercoaster-ul prin imaginația celor ce le scriu.

# Muzică cool – Eu nu sînt tocmai un model al generației mele, încă nu m-am desprins de influențele mediului în care trăiesc și nici nu văd vreun motiv s-o fac. „Cool” e atît rock-ul progresiv, cît și tipurile de jazz pe care le ascult. Dar la același nivel este plăcerea pe care o simt atunci cînd ascult klezmer-ul lui Giora Feidman, vocea feerică a lui Freddie Mercury ori tot ce se poate asculta semnat de Beatleși. Muzica cool e aceea care știe cum să-ți pătrundă urechile și să ajungă unde trebuie.

# Filme bune – Aici nu mă refer la ceea ce și-ar închipui tatăl meu, la filmele lui Fellini ori ale lui Kurosawa, ci la cele de animație, cele care trăiesc copilăria împreună cu mine, chiar dacă multe dintre ele au vîrste mult mai avansate. Shrek e un film bun! Arthur este preferatul meu! Ursul Po, acel bezmetic urs panda, ori minionii lui Gru sau singurii pinguini din Madagascar sînt personaje care mă farmecă încontinuu și-n reluare. Iar filmele lui Miyazaki sînt „the best”.

# Boardgame – Înseamnă acel moment în care sînt rupt dintr-ale mele de către părinți care consideră oportun momentul să ne jucăm în familie. Noroc că-mi place și mai și cîștig cîteodată.

# Joc între prieteni – Știți jocurile de pe vremea voastră, în care, așa cum îmi povestesc părinții, ieșeați în fața blocului și în cîteva ore luați la rînd, citez din tata: „leapșa, gropița, elasticul, frunza, lapte-gros”, ori, cînd pierea energia, „țomapan” sau „sticluța”? Ei bine, astea sînt de negăsit pe vremea mea, căci e greu să le joc singur. „Fața blocului” nu mai există, căci e bulevard, prieteni buni – extrem de rari, iar timpul e prea prețios, căci altfel cînd m-aș mai putea juca pe calculator?

# Colecții – Cu orice se pot forma colecții, de la mașini pînă la avioane, dar cum eu abia sînt la început de drum și îmi place nespus să le strîng laolaltă, mă rezum, încă, la modelele lor la scară. La o scară foarte mică, firește. Vrei un obiect, apoi parcă acesta cere un al doilea, iar al treilea e nevoit să le completeze pentru a nu se simți singure și tot așa, pînă cînd te trezești că ai rafturi întregi pe pereți. Mai nou îmi plac ceasurile cu pendulă și, cum iese din discuție să fie tot la scară mică, am deja dileme de cum mă voi descurca cu noul hobby.

# Joc video (ia ochii din calculator) – Îmi plac jocurile video atît de mult încît aproape că le asociez cu exclamația: „Ia ochii din calculator!“. Norocul meu, că altfel mi-aș uita ochii acolo!

# Html – Mi-am dezvoltat o pasiune pentru limbajele de programare, css ori php și altele din aceeași categorie, dar tot html mi-a rămas porecla în familie. De altfel, de fiecare dată cînd mă pun pe programat și mă avînt în coduri necunoscute, aud de undeva de departe: „Mai ia o pauză, htmlistule!“.

# Check-in – Un termen care prevestește o călătorie nemaipomenită și așteptată cu nerăbdare. Fie în vacanțe ori la sfîrșit de săptămînă, check-in desemnează începutul unei călătorii, iar pe mine acest moment mă umple de chef de aventură. Înseamnă că, de-a valma ori pe bucățele, voi avea parte de necunoscut, lumi noi de văzut și muzee cu carul. Avînd și o pasiune pentru schițe (împins de la spate de părinți), check-in mai înseamnă și noi serii de schițe în tuș, un fel de fotografii desenate de mine, de pe unde umblu.

# Vizita la muzeu – Cum scriam mai sus, un „must” care, cu cît se repetă și implică lucruri noi descoperite, cu atît mă pasionează mai mult. De fiecare dată, la orice vizită la muzeu, în minte revăd filmul atît de cunoscut în care, noaptea, muzeul prinde viață ori recitesc cartea Fuga la muzeu a lui E.L. Konigsburg în care doi copii transformă muzeul într-un loc plin de aventură și mister și dintr-odată rătăcirea printre exponate devine mai atractivă, mai interesantă.

# Instrument – Majoritatea copiilor la vîrsta mea au o poveste cu cîte un instrument, știți voi, în care părinții ori bunicii au impresia că vom fi muzicieni celebri. Deseori o poveste eșuată, în care atracția s-a pierdut pe drum, sau alteori una de succes. Instrumentul cu care mă înțeleg cel mai bine este clarinetul, însă la mine povestea continuă, fără a avea încă o concluzie legată de continuitate.

# Imaginotecă – O bibliotecă a imaginației ori, cum îmi place să-i spun, o teacă a imaginilor. Un loc în care-mi îndes imagini văzute, cunoscute ori plăcute și din care-mi extrag mai apoi inspirația, o librărie a imaginației din care încerc să-mi construiesc noi povești pe care le aștern pe hîrtie.

# Shut-down – Un termen care anunță finalul nefericit al oricărei ore în plus petrecute pe telefon ori pe calculator, strigat din background cu glas poruncitor și care pune capăt oricărui joc pe care mi-ar plăcea să-l joc. Firește însă că are și un plus, faptul că lasă loc altor pasiuni descrise mai sus care nu țin de lumea virtuală.

Ștefan Matei Marinescu este elev.