Mic lexicon subiectiv al anilor ’80

● Alimentara. Spațiu generos, aerisit, ba chiar gol. Muzeu. Dacă închid ochii, văd șirurile de borcane cu castraveți murați, care acoperă peretele, de sus pînă jos. Se pot înlocui castraveții cu „creveți“ vietnamezi, un fel de chips-uri  tari ca piatra care se prăjeau în ulei. De cît au stat în galantare, cutiile s-au decolorat. Mai sînt și gumele-țigară, care se fac praf cînd le bagi în gură. Apoi devin ciment.

● Aspirator. Se numea Chaika-8 și era mereu în pericol de moarte. De la el am învățat că obiectele au viață (deci și reversul ei), pentru că, dînd cu entuziasm cu aspiratorul prin casă, o auzeam periodic pe mama urlînd din bucătărie: „Stinge aspiratoru’ ăla, că moare îndată!”. Pînă la urmă, tot de mîna mea a murit, cînd am uitat apa curgînd la cadă și am inundat toată casa, așa că m-am gîndit s-o aspir, ca să nu fiu prins.

● Banane. Apăreau doar iarna, înspre Crăciun. De obicei, dacă eram cuminte, Moș Gerilă îmi aducea două ciorchine de cîte trei-patru banane verzi. Se țineau pe ziar, în sufragerie, pe bibliotecă, să nu cumva să ajung la ele și să le mănînc înainte să se coacă. Trecut binișor de 45 de ani, nu pot intra într-un supermarket fără să salivez cînd văd banane. Condiționare clasică.

● Bloc. Cosmos, ordine. Acolo se întîmpla totul, mirosurile se amestecau, scenele amoroase se executau la ghena de gunoi, tragediile se petreceau tot în bloc, iar marile rivalități se desfășurau intra muros (nu exista ură mai mare decît cea dintre scări).

● Bulgaria. Tărîmul unde comunismul chiar funcționa. Totul era bine acolo: nu o dată am auzit-o pe bunică-mea spunînd: „Dacă am avea și noi un Jivkov ca al lor!...”. Din Bulgaria veneau desenele animate, filmele mai destupate, Studio X și, în 1986, Campionatul din Mexic, unde driblingurile lui Maradona se auzeau în bulgară pe Olteniței 46, bl. 7A, sc. 4.

● Careu. Ne adunam în careu lunea dimineața, să cîntăm imnul patriei, care pe vremea aia era „Trei culori cunosc pe lume“. În general, la careu era un frig de te căcai pe tine. Dar simțeam patriotismul pînă-n măduvă.

● Cravată. Roșie, din nailon, cu tricolorul dungat pe margine. Se prindea cu un inel din plastic transparent, pe care-l pierdeam de zeci de ori pe an. Improvizam inele din capac de pix sau o înnodam. Altfel venea Tovarășa și te trăgea de perciuni pînă lăcrimai ca micul Vlad Țepeș din Mircea cel Bătrîn cînd moare bunelu’.

● Dinamo. Prima iubire. În ’89 bătea orice prindea (vezi Mateuț). Cînd juca Dinamo și tatăl avea noroc, pe măsuța dintre fotolii apărea o sticlă de bere.

● Duminica. Era singura zi integral liberă. De obicei te plimbai cu mama și cu tata, dacă-i aveai, prin parcul limitrof sau mergeați la film (programul cinematografelor se publica în ziar). Dacă erau ocupați, ieșeai la scară (vezi Scară). Seara te uitai pe bulgari, la un serial SF, apoi la Noapte bună, copii. Cea mai frumoasă perioadă a fost cînd dădeau The Flintstones. Fred și Barney vorbind bulgară, treacă-meargă, dar dinozaurul ăla care răgea ceva, probabil o înjurătură: Precious!

● Elena Ceaușescu. Cea mai iubită mamă și, simultan, fiică a poporului. Amintea de Fecioara din Divina Comedie, în viziunea Sfîntului Bonaventura: Vergine Madre, figlia del tuo figlio. Stătea la dreapta Tovarășului și-l privea cu adorație, dar și paranoic-critic. Cîteodată lua cuvîntul și din gura-i picura miere.

● Filatelie. De mînă cu bunicu’, spre Poștă, să luăm plicurile roșii sau albastre care ascundeau comori, cum ar fi peștii cubanezi, dinozaurii pe care cică i-ar fi căsăpit un meteorit hapsîn. Timbrele se aranjau în clasoare, la rîndul lor roșii.

● Frig. Vezi Iarnă.

● Frunza. Vezi Scară.

● Gheare. Delicatesă supremă. Orice copil al anilor ’80 știe să savureze pernuța din „palma” găinii. Li se spunea și tachimúri. Cel mai bine mergeau acompaniate de capetele acelorași orătănii, cărora li se sugea creierul.

● Hîrtie. Se recicla, trebuia să strîngi pentru școală sacoșe cu hîrtie, castane, borcane. În hîrtia de caiet creșteau bucăți de lemn, pe care patina penița stiloului.

● Iarnă. Iarna ningea în noiembrie, cîteodată fulguia din octombrie. Dar NINGEA. Îmi amintesc o iarnă cînd zăpada depășea statura unui adolescent. Bărbații din scară s-au adunat la lopată și au săpat un tunel pînă spre Șos. Olteniței. Iarna era frig: tovarășul făcea economie să plătească datoriile, așa că-n anii ’80 mi-a intrat în oase un frig de care n-am scăpat decît după cîteva decenii. Am purtat izmene, din obișnuință, mult după vîrsta de 20 de ani, ceea ce a dăunat decisiv vieții mele amoroase. Ne încălzeam cu un reșou căruia-i mergeau două din trei rezistențe. Se aprindea cuptorul și se punea o oală mare cu apă la fiert. În general, viața se ducea în bucătărie.

● Jumări. O delicatesă. Te lingeai pe degete. Veneau de la țară, dacă aveai. Dacă nu aveai, miroseai de la vecinul.

● Krantz. Cîteodată o găseai la Capșa. De cele mai multe ori, nu, aveau doar prăjitura cartof, de-o vîrstă cu Alexandru Bîrlădeanu.

● Lemne. Veneau la poarta bunicii, alături de rudele lor, cărbunii.

# Mare. E evenimentul cel mai așteptat al anului. Te uitai în Enciclopedia familiei ca să vezi ce trebuie pus în bagaj. Se chema taxiul la 5 dimineața, după ce mama își „freca“ un nes. Dormeai dus în tren, iar la Cernavodă te trezeau ca să mănînci un sendviș. Apoi, la un moment dat, se schimba aerul: mirosea sărat, parcă simțeai și cremele de plajă. Stăteai la un hotel din Eforie, la parter, așa că săreați direct din balcon ca să mergeți la plajă. „Sărim pîrleazul“ a fost ani buni o glumă intimă între mine și mama.

Mai era o mare, cea cu tata: lampioane care sparg întunericul înserării, crosa de mini-golf e grea, dar ești atît de pasionat de joc, încît nu vezi că te lasă să cîștigi. Neptun-Olimp, jocuri mecanice, mașinuțe electrice.

● Mateuț. Zeu. Vezi Dinamo.

● Nea Nicu. Părintele Patriei. Știe tot. E pe șantiere, se vede cu toți dictatorii africani, zîmbește din portretul de deasupra tablei, zîmbește de peste tot. E neobosit, el ține practic tot programul TV. Cîteodată trece în vizită spre IMGB și noi trebuie să strîngem rufele din balcon, ca să nu se vadă. Tot el se ocupă de economie și de datorii, așa că ia lumina, apa caldă, oprește gazele, dar îl înțelegi, e pentru binele țării. Îl iubești, e tatăl cotidian, pe care nu-l ai altfel decît o dată la două săptămîni.

● Obor. Bucur Obor. E destinația de sîmbătă după-amiaza. Un adevărat ritual: mai întîi prin magazinul general, printre blănuri de iepure și căciuli rusești, apoi prin piață. Drumul face parte din ritual: doar tramvaiul 34 ajunge acolo. Și vine greu, pleacă la fel de greu.

● Pionier. Starea de grație. Șoim al Patriei ești deja, acum trebuie să te facă Tovarășa și pionier. Tovarășa nu te înghite, așa că devii pionier în a doua tranșă. Se întîmplă la casa lui Bacovia, sta-le-ar pionieratu-n gît!

● Polivalentă, Sala. Un descurcăreț cu pile proiecta filme aici duminica seara. Așa au văzut cîteva sute de oameni ai muncii primul film din seria Star Wars, pe ecranul de la Polivalentă, cu o calitate execrabilă a imaginii, dublat la fel de prost. Dar discuțiile de după, pe aleea care duce spre Șos. Olteniței? Analiza forței, a respirației lui Darth Vader, a brioșelor din părul prințesei Leia, cum să nu te ia franciza-n gheare și să te țină acolo toată viața, dacă tot ea ți-a dat primele ore de libertate în grup?

● Radio. Cotabiță, Daminescu, Ilie Dobre, Dinamo-Anderlecht (Vezi Dinamo). Europa Liberă, Vocea Americii. Se asculta sub plapumă.

● Revelion. Cea mai frumoasă sărbătoare legală, cînd patria întreagă se îmbrăca în hainele cele bune, presărate cu nea. De obicei îl făceam cu bunica, în casa de pe Ion Maiorescu și tremuram de nerăbdare începînd cu 30 decembrie, cînd dinspre bucătărie începea să miroasă a ciorbă și a sarmale. Mîncam cu ochii în televizorul Lux, unde se derulau scheciurile cu Stela și Arșinel, apoi la ora 12 ciocneam un pahar de vin „spumos”.

● Robinson. Altă față a iernii. Hotelul magic din Predeal. Schiurile imense, clăparii care miros, primele bușeli și primul costum, dimineața în fața unei tigăițe cu două ochiuri.

● Scară. Acolo e viața. Se joacă fotbal, Frunza, Gardiana, Pac-Pac, De-a v-ați ascunselea (care în limbajul nostru este „Fața“), iar fetele au niște jocuri numai ale lor, care implică un elastic. Mai e un joc în timpul căruia se cîntă ceva cu un metrou, în franceză, deși nimeni nu știe franceză. Există niște băieți norocoși, cu părinți care lucrează la fabrica de încălțăminte „Pionierul“, care au adidași cu crampoane. Jucăm cu „mingea de 35“, dar adevăratul eveniment are loc cînd coboară Crețu cu mingea lui, „de 400“, care e din piele. Am trasat o poartă pe un zid al blocului, cealaltă e compusă din două cataroaie. De la scară urci cu genunchii zdreliți, cu răni acoperite de coji supurînde.

● Similea. Angela Similea. Practic, singura cîntăreață din lume. Rivalitatea cu Mirabela Dauer e de ochii lumii. Echivalentul lui Maradona în muzica ușoară.

● Sîmbătă. E zi scurtă la școală și la cuptorul de pîine se dau pîini mari, rotunde, fierbinți, pe sub mînă. Fugi cu pîinea în mînă, pentru că încep desenele animate la televizor. Evident, cazi cu pîinea în praf/noroi/zăpadă. 

● Teleenciclopedia. Poate să înceapă petrecerea! După ea vine filmul de sîmbătă seara, care poate fi un western, dacă avem noroc. Dacă nu, e ceva cu uzine și cu un tovarăș inginer principial.

● Tezaur folcloric. Dacă Dante ar mai fi trăit cîteva secole, ar fi osîndit niște mînioși să se uite la Tezaur folcloric tot restul eternității. (Antiteză la Teleenciclopedia.)

● Tovarășa învățătoare. Lăcrima cînd vorbea despre Tovarășul. Imediat după revoluție a început să distribuie afișe cu domnul Ion Iliescu și cu trandafiri care înfloreau în mai. Avea palma grea. Mi-a oferit insigna de pionier inventator, pentru că am știut să zic iepure în engleză.

● Uă! De exemplu, Uă, Steaua! A fost înlocuit în limbajul hipsteresc, decenii mai tîrziu, de mai graficul cuvînt „muie“. Exista și pe vremea Piticului împușcat, dar îl foloseau doar golanii sau băieții mai mari cînd veneau din armată.

● Varză. Se ține-n butoi, în balcon. Ea trebuie vînturată. Cînd e vînturată, pute în toată scara. E în regulă, și ceilalți își vîntură varza.

● Ziua cuiva (chiar și a ta). Te îmbracă mama frumos, îți pune sandalele roșii din cauciuc, în mînă ai un joc de societate, de genul „Nu te supăra, frate!” sau „Dacii și romanii”, eventual o carte, un Jules Verne, și bați frumos la ușă. Deschide mama ăluia, îmbujorată toată. Miroase a chiftele.

Bogdan-Alexandru Stănescu este scriitor și editor. Cea mai recentă carte publicată este romanul Abraxax, Editura Polirom, 2023.