Sfaturi nesolicitate cînd devii mamă

Definiția din DEX a cuvîntului sfat: „Vorbe, argumente spuse cuiva pentru a-l convinge să procedeze într-un anumit fel, într-o împrejurare dată“. Așadar, cine dă un sfat crede că are dreptate și în ziua de azi asta întîlnim peste tot, cu precădere în social media. Sfaturile nesolicitate rareori sînt bine primite, deși multe vin îmbrăcate cu o bună intenție. Oare de ce? Să fie oare de vină starea de spirit în care te afli cînd cineva îți zice că știe mai bine cum te simți și ce ar trebui să faci? Sau să fie de vină persoana de la care primești povața necerută? De ce simțim această nevoie necontrolată de a spune altcuiva cum să facă mai bine un lucru?

Aș zice că este o combinație între cele două. Pot să număr pe degetele de la o mînă situațiile în care un sfat necerut m-a ajutat realmente. Atunci cînd, în timp ce țin în brațe un bebeluș obosit, iar eu nu am dormit decît două ore fragmentate toată noaptea, vine cineva bine intenționat și zice cu aplomb: „Nu mai ține copilul în brațe că se obișnuiește, îl răsfeți, lasă-l să plîngă, că face plămîni!“. Tu nu ești în stare să primești acest sfat pe care NU l-ai cerut și pe care respectiva persoană nu este, poate, în măsură să îl dea, indiferent dacă e mama ta, soțul, bunica, mătușa, sora sau doar cineva care „știe pentru că a crescut și ea copii”.

De multe ori trebuie să ținem cont că sfaturile nu sînt general valabile. Doar pentru că nu avem un manual de instrucțiuni cînd devenim părinți, nu înseamnă că ești deschisă mereu la orice sfat vine spre tine. Uneori, nici cînd ai doi copii nu te poți sfătui singură pentru că sînt atît de diferiți copiii, ca fire și comportament. Atunci cînd devii mamă, aceste sfaturi pot fi de-a dreptul periculoase pentru că intră foarte ușor în sfera medicală: de la șosete cu spirt cînd face copilul febră, la tot felul de remedii naturiste din zilele noastre (uleiurile esențiale sînt la modă pe grupurile de mame).

Ca părinți ai acestei generații trăim un oarecare paradox: respingem ferm modul în care ne-au crescut părinții care erau foarte atenți ca nu cumva să îi facem de rușine în fața vecinilor sau a rudelor. Totuși, remarc că, în același timp, sîntem în stare să luăm în considerare și să urmăm sfaturi de la necunoscuți din grupuri și social media, care uneori sînt și la mii de km distanță și care habar nu au cui dau sfaturi. Și asta cred că este valabil global, nu doar în România.

Este o regulă nescrisă (sau poate scrijelită de Murphy pe undeva) cînd devii mamă: primești sfaturi de la oricine doar pentru că a avut copii – asta o califică pe respectiva persoană, dar cele mai virale sfaturi vin de la cei care NU au copii. Ei sînt părinții perfecți. Ei știu exact cum să îți crească copiii, doar pentru că au fost și ei cîndva copii și au citit prin reviste sau au prieteni cu copii și la alții merge. Cam asta e toată experiența lor.

Este epuizant să fii mamă în ziua de azi și fără sfaturile nesolicitate care pun o mare presiune pe părinți, pe lîngă cei perfecți din social media. O mamă care în fiecare secundă a vieții ei și a bebelușului ei se îndoiește de acțiunile sale, pentru că are grijă să țină în viață un mic omuleț, este deja suficient de stresată, nu mai are nevoie de încă niște priviri, fie ele și online, pline de judecată de la prieteni sau, mai rău, de la necunoscuți care se află în treabă. Toate aceste sfaturi nesolicitate pornesc în multe cazuri de la mituri vechi de secole sau de la întrebări mult prea personale, pe care nu ar trebui să le adresezi unei gravide, mai ales dacă nu îți este prietenă apropiată. Să le luăm pe rînd.

Primele sfaturi nesolicitate vin de cînd ești însărcinată

Cînd începe să ți se vadă burtica de gravidă, nu mai ai scăpare. Lumea începe să aibă o opinie despre ce ar trebui să faci tu cu corpul tău: sigur, pentru viitorul bebelușului tău.

Primul sfat necerut: ți se spune să mănînci cît pentru doi. Acum, sincer, este un mit în care toate femeile vor să creadă pentru că, nu-i așa, cine nu vrea să mănînce mult pentru că așa trebuie?

Al doilea sfat: dormi acum, că după ce naști nu mai poți. Dacă ar inventa cineva această abilitate de a putea dormi în avans, toate mamele din lume ar plăti bani grei, garantat. Dormi acum două ore legate și echivalezi cu o oră, și aceea fragmentată, pentru că plînge bebelușul. Non-stop. Inutil sfat, avînd în vedere faptul că la 7 luni de sarcină deja nu mai poți dormi o noapte întreagă și abia aștepți să naști. De unde să știi că, într-adevăr, somn nu mai apuci decît peste cîțiva ani buni? E valabil și la al doilea copil. Deși știam ce mă așteaptă, corpul nu a vrut pur și simplu să doarmă în avans și să-și facă rezerve. E ca și cînd aș zice să mănînci micul dejun ca să nu-ți fie foame diseară. Sînt nevoi umane, nu le poți folosi în avans. Nu sînt superputeri.

Alt sfat pe care îl primești este să nu te vopsești și să nu-ți faci unghiile cît timp ești gravidă. Totul dăunează bebelușului. Ce e interesant este că aceste sfaturi nu vin de la medici și de la știință, ci de la părinții noștri, mătuși, mame sau prietene mame care au citit într-o revistă sau care știu de pe vremea lor.

Trecem la sfaturile puternice, cele care îți scot peri albi

Cum voi naște: natural sau prin cezariană? Eu am știut din start ce fel de naștere vreau, însă lumea din jur se pare că știa din nou, mai bine. Mai întîi, cei care îmi spuneau că trebuie să nasc natural, pentru că, nu-i așa, femeile nasc de secole singure, fără medici, e OK. Apoi cei care îmi spuneau să nasc prin cezariană, ca să fie mai comod. Cam în acest punct am început să aplic zicala în care am crezut ferm pînă în ziua de azi: zi ca ei și fă ca tine.

Ca viitoare mamă, am înțeles rapid că dacă nu am niște nervi zdraveni să le țin piept tuturor celor care vin să îmi zică ei ce e mai bine în viața mea, nu voi rezista mult cu mintea întreagă. Astfel că, atunci cînd simțeam că o discuție merge spre această întrebare: naști natural sau prin cezariană, îmi imaginam de ce parte a disputei este respectiva persoană și înclinam spre direcția aceea. Viața e mult mai simplă așa. Garantat.

După ce am stabilit cum nasc, apare întrebarea: la stat sau la privat? Prietene care au născut la stat mă îndemnau să alerg o maternitate de stat pentru că s-au schimbat lucrurile, nu mai sînt ca pe vremuri. Asta în timp ce doctorița mea tocmai își dăduse demisia de la o maternitate de stat pentru că nu avea deloc condiții pentru nașteri. Alte mame care au născut la privat îmi spuneau că ele nu ar naște niciodată la stat pentru că a costat mult, dar a meritat.

Pe măsură ce a trecut timpul și burta era tot mai mare, am început să primesc sfaturi despre cum să nasc mai repede: ceaiuri, sex, plimbări. E cam ciudat să-ți zică o tanti de la piață ce să faci ca să naști, în timp ce tu cumperi niște roșii, dar recunosc era tare plăcut și simpatic cînd primeam legume și fructe extra pentru bebelușul încă nenăscut, ca să nu cumva să nasc de poftă.

Cărți de parenting, grupuri de Facebook, Internet, mame în parcuri

Cînd devii mamă, cauți răspunsuri la orice mic lucru care se întîmplă în viața copilului tău pentru că ești copleșită. Îți pui constant întrebări: cît trebuie să mănînce un bebeluș? Dacă e prea puțin? Dacă e prea mult? De ce plînge? Cum scap de colici? Cauți răspunsuri pe Internet, pe grupuri de mame, în cărți de parenting. Cumva pe noi, mamele, ne unește dorința de a ne crește copiii diferit față de cum au făcut-o părinții noștri, poate de aceea respingem cu fermitate orice sfat necerut, în special de la părinții noștri.

De fapt, un alt motiv pentru care cred că sfaturile necerute nu sînt bine primite este și faptul că îți transmit senzația că tu nu te descurci. Altfel, de ce mi-ar spune cineva cum să îmi cresc copilul? E clar că nu mă crede în stare, nu? Rudele, în special mamele părinților (adică bunicii copiilor), sînt cele care se pare că sînt mai vocale și care cu siguranță vor să ajute, pentru că pe vremea lor așa se făcea și mai ales așa credea lumea: „Nu-l mai ține în brațe, că așa se obișnuiește, lasă-l să plîngă, culcă-l singur în pat, doar n-o să doarmă cu tine pînă la 14 ani, se face de rîs, o să fie un fătălău, înțarcă-l înainte să te întorci la muncă, cît timp îl alăptezi, pînă face dinți?“.

Prietene și mame pe grupuri de Facebook se plîng de intruziunea și gesturile soacrei sau a propriei mame, care de multe ori vin din dorința de a ajuta. Doar că o mamă proaspătă, posibil cu depresie, este foarte vulnerabilă, lipsită de putere și încredere în sine, iar un sfat necerut poate însemna pentru ea că, de fapt, nu face lucrurile bine.

Realitatea este că mereu se va găsi cineva să te critice. Indiferent ce cale alegi. Trebuie doar să înveți să iei aceste decizii și este foarte greu să înveți să ai încredere în deciziile tale cînd alții în jur îți dau sfaturi despre cum ar trebui să gîndești. Cineva are mereu ceva de spus despre cum îți crești copiii. La orice vîrstă.

„Copil mic, probleme mici, copil mare, probleme mari“ – unul dintre cele mai des primite sfaturi nesolicitate cu care m-am încăpățînat să NU fiu de acord. Am ales să am altă perspectivă asupra acestui proverb. Cred că problemele sînt mari și atunci cînd copilul este mic, doar că, prin comparație, ele pălesc la 14 ani, cînd teama ta sînt drogurile și alcoolul, nu dacă e bine să mănînce pasat sau nu. Dar și cînd bebelușul tău a mîncat prima oară singur aveai inima cît un purice să nu se înece. Doar că timpul le rezolvă pe toate și micile probleme sînt înlocuite cu cele din prezent, care mereu sînt mai grave pentru că se întîmplă acum.

Unele sfaturi le-am respins cu tărie și m-am bucurat că am reușit să fac asta. Zicale precum „Dacă nu faci ca mine te pedepsesc“, „Mănîncă tot din farfurie, hai mai ia una și pentru mama, tata etc.“, „Dacă nu mănînci tot, nu te las la desene“ nu au fost niciodată în vocabularul meu de părinte. Nu i-am comparat niciodată pe copiii mei cu alții, nici măcar pe ei între ei, frații.

Am citit mult cărți, interviuri, articole despre parenting în secolul nostru. Se poate spune că în cazul meu a fost un defect de meserie, de jurnalist, dar mi-am dorit să iau informații bune, de la specialiști, și m-am ferit cît am putut de rețete, oricît de tentante ar fi: „10 pași ca să adormi copilul“, „Cum să începi diversificarea în 5 metode“, „Lapte praf sau alăptat?“. Nu există rețete, există soluții care se potrivesc unui copil, dar nu și altuia. Și asta e OK. Nu degeaba se spune că te naști cu instinctul de mamă. El există, doar că nu are voce, e slab, mic și firav, abia născut împreună cu bebelușul, dar cu cît te asculți pe tine ca mamă, cu atît instinctul crește, se dezvoltă și tu capeți încredere în tine ca părinte.

Eu mă feresc să dau sfaturi pe blog-ul meu pe care l-am înființat după ce l-am născut pe primul copil. Deși este un blog de familie sau parenting, dacă ar fi să îl cataloghez, nu dau sfaturi și rețete de succes, dar povestesc ce merge și ce nu merge în situații cu care ne confruntăm des, ca părinți. Putem alege să testăm soluții, dacă ni se potrivesc sau nu.

Revenind la sfaturile nesolicitate, multe vin din nesiguranța celui care le dă. A celui care vrea de fapt să își confirme sieși că știe cel mai bine și încearcă să te convingă și pe tine. Să vă dau cîteva exemple iconice în lumea mamelor: alăptat versus lapte praf. Proaspetele mame primesc acest sfat nesolicitat de la rude sau prietene cînd le e lumea mai dragă: „Nu îi da lapte praf, are chimicale, cum să nu îl alăptezi? Doar ai lapte, trebuie doar să mai insiști, bea ceai de lactație și o să fie totul bine“. Sau, cealaltă extremă: „Să-i dai, dragă, lapte praf, că așa dormi și tu noaptea, dacă îi dă și tatăl cu biberonul. Doar sîntem în secolul modern. Așa nu va mai fi dependent de tine copilul“.

Cea care dă aceste sfaturi este mama care nu a alăptat din varii motive și care vrea să își dovedească ei mai întîi că a făcut ce trebuie cu propriul copil. Așa că se gîndește că sigur trebuie să meargă și pentru toate mamele din lume. Dar sîntem diferiți, în contexte diferite. Astfel de sfaturi nu fac decît să pună sare pe rană deschisă a mamei, care se simte neputincioasă și nu știe care alegere este cea bună pentru copilul ei. Vinovăția este un sentiment care le urmărește pe mame de la naștere... mulți ani, încă nu știu să vă spun cît mai durează, după zece ani de copii, dar cu siguranță, în timp, am învățat să o țin în frîu tocmai datorită experiențelor trăite.

Cei mai buni părinți sînt cei care nu au copii

Vă spun din start, cel mai bine știu să-ți crească copiii cei care nu sînt părinți. Și oricine are în jur cel puțin un astfel de prieten bine intenționat. Sfaturi des auzite:

„Vai, dar cum să îl lași la ecrane? La vîrsta asta? Păi, noi nu aveam ecrane și uite ce bine am ajuns.“

„Vai, cum să îl lași nemîncat dacă nu vrea să mănînce? Îl răsfeți.“

„Nu îl pedepsești? Păi, cum o să învețe? Stai să vezi ce va face cînd crește.“

„E normal să plîngă la grădiniță, dar trebuie să se obișnuiască fără tine. Ce, o să fii cu el toată viața?“

Aceste sfaturi sînt de obicei urmate imediat de fraza inevitabilă: „Dar ce, noi nu am crescut bine? Sau noi nu v-am crescut bine?“.

Ce nu înțeleg cei care dau aceste sfaturi este că noi, de fapt, doar am supraviețuit, noi am crescut pentru că inevitabil crești, chit că ai părinți mai duri sau nu. Ce ne definește însă ca fiind bine? Generația noastră de părinți vrea ca ai ei copii să aibă ce nu au avut ei și asta duce la multe probleme (dar e o cu totul altă temă). Nevoia de azi a copiilor este una mai mult emoțională, iar realitatea este că părinții noștri nu au experimentat-o și nu ne-o pot preda. Pentru ei, iubirea a însemnat realmente supraviețuire și atunci cînd le contestăm stilul de a crește copii, de a da sfaturi, se simt răniți, ceea ce iscă întregi dispute la mesele de familie.

Sînt și multe sfaturi pe care acum, retroactiv, știind rezultatul, mi-aș fi dorit să le ascult, să le urmez. Nu toate au fost greșite sau rău intenționate, doar că fără să fi luat acele decizii atunci, fără să fi trăit propriile experiențe, nu aș fi ajuns aici. Sfaturile nesolicitate continuă să vină și în ziua de azi, dar știu să le primesc acum, nu mă atac, iar eu devin mai puternică și mai încrezătoare în forțele proprii.

Cîteva sfaturi nesolicitate de la mine, dar cu bună intenție

Nu atinge burta unei gravide, chiar dacă o cunoști bine. E neplăcut și dubios, cel puțin.

Cînd o mamă se plînge de o situație prin care trece, nu sări cu sfaturi, pentru că simpla expunere a problemei nu înseamnă neapărat că își dorește o soluție, ci doar să fie ascultată.

Cînd una dintre prietenele tale devine mamă, sun-o sau trimite-i mesaje, păstrează legătura la orice oră, nu o lăsa în pace, sub pretextul că e obosită și nu știi cînd să suni.

Nu da sfaturi medicale unei mame.

Cînd vizitezi o proaspătă mamă, du-i mîncare caldă. Este tot ce își dorește. Bine, și un somn, dar cu asta mai greu poți ajuta.

Fii acolo, ascultă, nu judeca.

Alexa Stănescu este jurnalistă, autor al blog-ului Alexisme.ro și redactor la Edupedu.ro.