Boli cardiovasculare și metabolice, inflamație, ateroscleroză, îmbătrînire precoce. Recuperare întîrziată din afecțiuni, vătămări, traumatisme. Tulburări de memorie și concentrare, lipsă de eficiență, accidente la locul de muncă ori în trafic. Anxietate, depresie, deteriorarea relațiilor cu cei din jur, lipsă de energie și de motivație. Toate trec drept consecințe (medicale și sociale) ale unui somn neodihnitor ori prea scurt. Se vorbește mai mult ca oricînd despre importanța unui somn de calitate, se scriu cărți, studii și sfaturi despre regulile de „igienă a somnului” pe care trebuie să le respectăm, ca să nu avem de suferit. Cu toate acestea, mai există încă suficiente motive care să ne țină treji noaptea. Sau care să ne genereze vise atît de extenuante, încît somnul să pară cel mai mare inamic. Oamenii continuă să se chinuie, de multe ori fără succes, să se adapteze la un orar impus de o societate conservatoare și matinală, reducîndu-și astfel productivitatea și chiar îmbolnăvindu-se.
Dosarul de față, care ar fi putut lesne deveni un serial, dat fiind că ce se întîmplă noaptea este un domeniu vast, căruia abia i-am tulburat apele la suprafață, vorbește despre patologiile somnului și somnologie, o specialitate recentă, contemporană cu noi, definește și clasifică insomnia, arată ce investigații i se fac pacientului care se prezintă la medic și în ce constă tratamentul pentru problema de care suferă și care-i afectează somnul. Aflăm că visul este mai mult decît un „paznic al somnului”, cum îl numea Freud, e felul creierului de a procesa, de a „metaboliza” încărcătura cu care vine orice trăire a stării de veghe, e o încercare de a construi ordine și sens în haosul vieții cotidiene. Au fost menționate și jurnalele de vise, drumul de la vis la literatură și modul în care unele pasaje onirice pot trece cu ușurință drept proză ficţională. Dar și escapismul din arta cinematografică, ea însăși un vis, coșmar ori insomnie, pentru care cineastul trebuie să asambleze un (alt) univers funcțional, veridic.
În concluzie, visul este indispensabil nu doar sănătății mintale, ci și vieții, în general, iar coșmarul poate fi un mecanism prin care fricile noastre sînt atenuate. Vor exista mereu „ciocîrlii” și „bufnițe” (adică persoane cu avansare ori întîrziere a fazei somnului), dar cel mai important este să avem un somn de durată adecvată, șapte sau opt ore, fără întreruperi, după care să ne trezim odihniți. Chiar dacă acest lucru pare complicat, ar fi de dorit ca angajatorii, în numele mult-rîvnitei productivități, să lase oamenii să-și facă programul așa cum li se potrivește, în intervalul în care sînt cei mai activi, pentru a-și îndeplini sarcinile cît mai bine.
