Biblia și literatura

Cei din mediul academic, la fel ca alţi oameni, încep prin a avea o personalitate marcată de ignoranţă şi prejudecăţi, de care apoi încearcă să se elibereze, cum spunea Eliot, cufundîndu‑se în erudiţie impersonală. Ies din aceasta în direcția opusă, realizînd, o dată în plus, că orice cunoaştere este una personală, dar cu o anumită speranţă că persoana respectivă s‑a transformat între timp, oricît de puţin. Biblia m‑a atras nu pentru că am considerat că‑mi întărea „poziţia”, ci pentru că îmi indica o cale prin care să pot depăşi limitările inerente în orice poziţie.

O abordare literară a Bibliei nu e, în sine, lipsită de legitimitate: nici o carte n‑ar fi putut avea o influenţă atît de profundă asupra literaturii, fără să aibă ea însăşi calităţi literare. Dar Biblia este, în acelaşi timp, „mai mult” decît o operă din sfera literaturii, orice ar însemna aici „mai mult” – nu‑mi dau seama dacă o metaforă cantitativă e prea utilă aici. Am vorbit mai devreme despre dorinţa mea de a depăşi convenţiile estetice, însă „unitatea” e chiar una dintre aceste convenţii, iar ignorarea unităţii în Biblie este tot atît de impresionantă precum parada de unitate pe care o face. În ultimă instanţă, aşa cum era de aşteptat, Biblia depăşeşte orice criteriu de ordin literar. Aşa cum spunea Kierkegaard, un apostol nu e un geniu – nu că aş fi găsit vreodată că termenul „geniu” este potrivit aici. Experienţa mea cu literatura laică mi‑a arătat cum principiile formale ale literaturii sînt cuprinse înăuntrul acesteia, la fel cum principiile formale ale muzicii, manifestate în sonată, fugă sau rondo, nu există în afara muzicii. Dar iată o carte care a avut o influenţă fertilă şi continuă asupra literaturii engleze, de la scriitorii anglo‑saxoni şi pînă la poeţii mai tineri decît mine; şi totuşi, nimeni nu ar afirma că Biblia „este” o operă de tip literar. Nici chiar Blake, care a mers mai departe decît oricine din vremea lui în identificarea religiei cu creativitatea umană, nu a numit‑o aşa. El a spus că „Vechiul şi Noul Testament reprezintă Marele Cod al Artei”, frază pe care am folosit‑o şi eu în titlu, după ce am reflectat asupra implicaţiilor sale timp de mai mulţi ani.

Au existat dintotdeauna două direcţii de studiu biblic, abordarea critică şi cea a tradiţiei, care s‑au confundat adesea. Abordarea critică restabileşte textul şi studiază fundalul istoric şi cultural al acestuia; abordarea în spiritul tradiţiei îl interpretează în acord cu ceea ce consensul autorităţilor teologice şi ecleziastice au declarat că ar însemna. Nu am putut descoperi indiciile pe care le căutam în studiul erudit al Bibliei, deşi eram familiarizat cu acesta. Abordarea analitică şi cea istorică, dominante în studiile biblice timp de peste un secol, îmi sînt de puţin folos, chiar dacă mă bazez uneori pe ele. Acest tip de abordare nu aruncă în nici un moment o lumină asupra motivului pentru care un poet ar citi Biblia sau asupra modului în care ar citi‑o. În altă parte, am arătat că erudiţia de tip textual nu s‑a transformat niciodată în critica „mai înaltă” care a stîrnit atîtea dezbateri în secolul al XIX‑lea. În loc să reiasă din critica primară sau din studiul textului, cea mai mare parte a acesteia s‑a împotmolit într‑un tip de critică încă şi mai primar, de subsol, în care dezintegrarea textului a devenit un scop în sine. (…)

Mai rămîneau abordările tradiţionale ale tipologiei medievale şi anumite forme de exegeză protestantă. Acestea erau mai apropiate de perspectiva mea, pentru că acceptau ca pe un postulat unitatea Bibliei. Ele ne vorbesc, într‑adevăr, despre felul cum Biblia poate fi înţeleasă de către poeţi şi, astfel, înţelegem de ce Claudel, spre exemplu, s‑a îndreptat către şcoala tipologică Saint‑Victor, care a exercitat o influenţă hotărîtoare asupra poeziei lui. Dar iarăşi, ca autor de secol XX care se adresează unui public de secol XX, mi se părea că e nevoie de o privire proaspătă şi contemporană asupra Bibliei ca influenţă importantă asupra literaturii și criticii de astăzi.

(fragment din Marele Cod. Biblia și literatura, traducere de Oana Fotache, Editura Spandugino, 2024)